Încă un motiv de ruşine: de ce refuzăm să facem bani din propriile resurse?
0După cum aţi observat, toate energiile politice ale actualei echipe de guvernare se concentrează asupra momentul pe care n-ar trebui să-l ratăm, adică banii europeni daţi pentru proiecte de rezilienţă şi refacere a economiei naţionale post-pandemie, parte de pomană, parte împrumut.
Sigur că orice ban la buget e binevenit, aşa că să sperăm că proiectele trimise la Bruxelles şi mereu schimbate vor fi într-un final aprobate şi, posibil, dar fără garanţii ferme, se va şi trece la realizarea lor.
Dar, scuzaţi de insistenţa neplăcută cu care revin la întrebarea, noi de ce nu vrem, chiar cu încăpăţânare, să folosim resursele naţionale excepţionale de care dispune România pentru a face proprii noştri bani, mai ales folosind contextul prielnic de acum?
Cred că întrebarea este justificată deoarece, continuând o tradiţie de management ponosit, actualul guvern dovedeşte acelaşi dispreţ solid faţă de un anumit tip de resurse extrem de preţioase - apele minerale cu proprietăţi curative - moştenit de la precedentele echipe post-Revoluţie. Şi am avea de toate: o gamă extrem de largă de ape cu proprietăţi curative şi ale căror proprietăţi, în unele cazuri, sunt consemnate chiar de izvoare istorice ale Antichităţii. La un moment dat, pe timpul negru al comunismului, chiar aveam o tradiţie medicală care genera nume strălucite şi recunoscute pe plan mondial, începuse chiar construcţia unui nucleu important de staţiuni medicale dedicate pentru tratamentul diferitelor afecţiuni.
În cele mai multe cazuri, s-a ales praful şi pulberea.
Exact invers de ceea ce se întâmplă în Europa, unde, de cel puţin două decenii, am avut ocazia să particip, la Bruxelles şi în alte capitale, la lucrările unor conferinţe din ce în ce mai aplicate care erau organizate în ideea promovării marilor destinaţii de pe continentul nostru care dispun de ape curative puse în contextul unor eforturi de construcţie de infrastructuri specifice, de modernizare a celor existente sau de adăugare a unei noi tinereţi pentru localităţi istorice recunoscute, parte integrantă a unui foarte important program al UNESCO care se ocupă de "valoarea apei" (vedeţi aici raportul mondial 2021).
În acest context s-a vorbit şi se promovează şi marile oraşe-staţiuni de ape termale care, la cererea şi printr-un lobby intens făcut de ţările interesate, au depus dosare complete pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial al UNESCO.
Ieri a fost anunţată lista acestor "oraşe ale apei" şi nu e nici un fel de mirare că noi nu figurăm acolo.
Iată care sunt cele unsprezece oraşe din şapte ţări europene care au fost trecute pe această listă onorantă şi producătoare de multiple beneficii şi decisă în şedinţa Comitetului pentru patrimoniul mondial prezidată de Tian Xuejun din China, ministru adjunct al culturii şi preşedintele comisiei naţionale chineze pentru UNESCO:
- Germania: Bad Ems, Baden-Baden, Bad Kissingen
- Austria: Baden bei Wien
- Begia: Spa
- Franţa: Vichy
- Italia: Montecatini Terme
- Marea Britanie: oraşul Bath
- Republica Cehă: Franzensbad, Karoovy Vary. Marienbad
"Aceste oraşe constituie o mărturie excepţională privind fenomenul termal european ale cărui rădăcini vin din Antichitate, dar care a ajuns la apogeu între aproximativ 1700 şi anii 1930" - se spune în Declaraţia de valoare universală adoptată sâmbătă. Chiar nu avem nimic de prezentat în acest sens sau ne este ruşine de cum au fost lăsate să decadă şi să intre în ruină asemenea staţiuni balneare care au fost odinioară monumente ale istoriei şi culturii româneşti?
Ar fi trebuit ca Ministrul nostru al culturii - poate în cooperare cu ambasada română la UNESCO - să depună un dosar care să argumenteze că avem şi noi cel puţin un "oraş al apei" din seria celor care, cum se spune în documentul adoptat, "s-au dezvoltat în jurul unui izvor de ape minerale şi care au fost catalizatorul unui model de organizare spaţială dedicat aspectelor curative, terapeutice, recreative şi sociale... permiţând un schimb important de idei inovatoare care au influenţat dezvoltarea medicinei, balneoterapiei şi activităţilor de petrecere a timpului liber...".
Kalovy Vary, celebra bijuterie arhitectonică, Galeria cu ape minerale.
Aceste "oraşe ale apei". prin intrarea lor pe atât de onoranta listare în Patrimoniul Mondial realizează beneficii multiple şi pe, vreodată, poate în prezenţa altor echipe de guvernare compuse din profesionişti în management de ţară, le vor dori şi pentru România. Astfel, nu numai că se întăreşte prestigiul individual al localităţii respective pentru serviciul balnear specific pe care-l oferă, dar adaugă un plus important la imaginea de ţară. Este aproape automat trecută ca destinaţie turistică prioritară în oferta marilor agenţii de turism şi, în orice caz, trece pe poziţii superioare pe lista destinaţiilor balneare. Poate face cu mult mai uşor şi credibil apel de fonduri pentru investiţii internaţionale, îşi poate transmite oferta individualizată, unică, pentru cei interesaţi în mod specific de managementul reţelelor medicale balneo terapeutice. Dar poate să figureze şi pe lista locaţiilor unde se organiza festivaluri muzicale şi alte manifestări culturale. Beneficiile materiale se calculează relativ simplu, conform unui calcul îndelung verificat de experienţe anterioare: fiecare euro investit în partimoniu generază 25 de noi locuri de muncă indirecte în reţeaua orizontală de servicii dedicate.
Dar, din păcate pentru ai noştri, asta înseamnă muncă de ani de zile şi mobilizare de resurse şi, mai întâi de toate, echipe diplomatice dublate de experţi în relaţii cu organismele internaţionale, în cazul acesta UNESCO. Spre exemplu, dosarul oraşului termal Vichy cu ale sale 1434 de pagini cântărea 5,3 Kg şi a fost susţinut ca un obiectiv de maxim interes al diplomaţiei franceze.
Vedeţi posibil un asemenea demers la nivelul clasei politice a României de acum? Sigur că nu, dar oare de ce? Ştiţi foarte bine care este potenţialul enorm de care dispune ţara noastră, dar asta e departe de a fi suficient. Drama este că, între timp, europenii îşi construiesc propria lor realitate în domeniu şi astfel, şi în acest domeniu, se cască şi mai puternic prăpastia dintre noi şi lumea pe care ei muncesc să şi-o construiască.