Încă o lovitură de stat în fosta „Africă franceză”. Logic, dar cine vine și cine preia controlul întregii zone?

Se prăbușește, cred iremediabil, zona de influență post-colonială denumită „Françafrique”.

A fost, timp de decenii, o realitate incontestabilă, o prezență aproape copleșitoare și care, politic, militar și economic, se putea defini prin aceste hărți de  putere convertibile în ceea ce unii defineau ca un control al resurselor și bogățiilor statelor africane.

Iată harta a ceea ce a fost la nivelul 2009:

Iată retragerile succesive:

Și iată care sunt previziunile de creștere economică în Africa (și e bine să le comparați cu cele ale statelor din Europa, spre exemplu):

În acest context trebuie găsit răspunsul la întrebarea din titlul acestui articol. Este o temă urgentă și care a devenit presantă (sau chiar extrem de presantă deoarece mai vechile puteri coloniale prezente în Africa, laolaltă cu americanii, s-au găsit acum în miezul unei revolte care ar fi fost ușor de anticipat dacă n-liderii politici occidentali n-ar fi fost atât de comozi încât să lase analizele perspectivelor de securitate pe mâna generalilor și a centrelor de analiză plătite de armatele naționale pentru a efectua prognoze de risc. Printre cele mai falimentare s-au dovedit cele privind Africa, cu țări care și-au depus deja cereri de aderare la structura BRICS 11 acum cu 11 state dar foarte curând, veți vedea. extinsă în direcția multor state africane.  Acum, poate, se poate înțelege mult mai ușor de ce, înainte de Summit-ul BRICS de acum câteva zile, Macron se auto-propunea ca invitat, chiar asumând riscul ca, umilință maximă, Franța să fie refuzată, sec și definitiv.

Printre acestea, firește, Gabonul, o țară cu bogății uriașe reprezentate în primul rând de enormele sale resurse naturale printre care petrolul. Gabonul, guvernat până acum de „dinastia Bongo, tatăl și fiul” timp de peste jumătate de secol cu sprijinul direct al Franței, este membru OPEC și, în statisticile oficiale ale organizației, figurează ca deținător a celei de-a șasea rezerve de aur negru în ordinea mărimii de pe continentul african, adică aproximativ 3,68 miliarde de barili.

Totuși, nu aici trebuie căutată cheia interesului manifestat acum pentru câteva țări africane. Gândiți-vă doar la faptul că sunt căutate acum materiale care se estimează că vor fi cerute de viitoarele linii de producție care vor folosi intensiv acele minerale și pământuri rare necesare pentru industria de cipuri, automatizări și adaptare rapidă la civilizația epicii următoare, cea dominată de utilizarea Inteligenței Artificiale. În timp ce țărilor mici, dependente și care se auto-condamnă la rămânerea la stadiul de sub-dezvoltare bătălia de acum este prezentată ca una motivată strict ideologic, realitatea pe care o știu foarte bine marii jucători ai planetei este că raționamentele economice vor dicta supraviețuirea viitoare a țărilor care merită. În consecință, lupta crâncenă de acum este pe controlul teritoriilor cu resurse specifice, acelea strategice pentru construcțiile de mâine.

Gabonul este, un exemplu perfect pentru schimbarea de direcție a strategilor din sectorul superior de jocuri politice. Pe lângă rezervele de petrol, interesul enorm este reprezentat de principala resursă de minereu a țării: magneziul folosit acum în producția de oțel dar și în cea de baterii – sectorul industrial în care China este cel mai mare comanditar și producător mondial. Deloc surprinzător, China este pe primul loc pe lista de exporturi ale gaboneze (32% din total). Gabonul exportă și aur (două tone produse anual) dar are și enorme rezerve de minereu de fier, unele dintre cele mai mari din lume (estimate la peste 1 miliard t) dar și uraniu, cupru, zinc și niobiu (folosit în fabricarea oțelurilor și super aliajelor). Dar mai are și un alt atu esențial, important în urmă cu câțiva ani, devenit acum un atu geo-strategic: țara este situată chiar în centrul celui de-al doilea „plămân al Planetei” alături de Amazon și dispune de un ecosistem care cuprinde 22 milioane de hectare de pădure (88% din teritoriu) și de o deschidere la ocean de peste 800 km.

Tipul de resurse cu care se poate construi o bază solidă de oferte internaționale de banca celor de la BRICS 11 și exact de acest tip de ecosistem ofertant se estimează că vor avea nevoie țările care sunt pe cale să fie puternic afectate de schimbările climatice și, pe altă parte, vor să-și consolideze presiunea deja sensibilă a piețelor de materii prime strategice.

În acest sens ce s-a întâmplat până acum în zona Africii sub-sahariene mi se pare a fi în logica ofensive celor de la BRICS, un fel de operațiune rapidă de preluare ostilă a zonelor considerate de mare interes pentru viitor. Context în care analiza de situație ar trebui să arate că nu există doar o acțiune bazată pe resentimente anti-france prelungite și amplificate din epoca colonială și pe slaba capacitate de intervenție dovedită de trupele franceze, cel puțin până acum în imposibilitate de a-și apăra la nevoie aliații așa cum au promis toți președinții francezi, inclusiv Macron în urmă cu două zile.

Țările în care s-a desfășurat această serie de lovituri de stat inaugurează  un scenariu pregătit în vreme pentru o preluare de durată a zonei în care se află unele dintre cele mai importante bogății minerale și viitoarea organizare va fi dominată de cei din BRICS? Nimic nu mai este imposibil. În ce privește România, nu mai avem pe acolo decât amintiri despre relații de odinioară, multele dintre ele exact în sectoarele de producție petrolieră, de gaz

Fiindcă vorbim de Gabon, iată e și minereuri. A dispărut interesul românesc, diplomația noastră economică a avut cu totul alte priorități, mai avem în rezervă doar ordinele și medaliile primite de Ceaușescu, precum aceasta, în 1976, Marea Cruce a Ordinului Steaua Ecuatorială”.

Sursa: jurnalul.ro

Ce urmează în continuare? De-abia s-au deschis jocurile și toate crizele bat la ușă, mărind exponențial ceea ce, deja, se numește MIZA AFRICA