În urmă cu 30 de ani, a bătut vântul dinspre Cernobîl
0
Mi-amintesc ca şi cum ar fi fost ieri cât de tare a bătut vântul în acea zi. Mult praf. Mi-am pus batista la nas. Nici nu mai ştiu cine de pe uliţă a zis ceva despre o explozie nucleară. Eram oricum „rupţi” de lume, de ştiri şi de televizor. Eram nişte copii, dar adulţii erau şi mai departe de realitate.
Zvonurile erau rapide, mai rapide decât bârfele fireşti de la marginea şanţului. La acea dată erau atât de reale, încât frica de moarte se înfiripa în tine chiar şi dacă era minciună.
În după-amiaza de 26 aprilie 1986, mergeam pe uliţă de acasă la şcoală şi invers, dar eu mi-amintesc doar drumul de întoarcere. Nici nu ştiu dacă era fix pe 26 aprilie, ori mai târziu cu câteva zile, dar vântul era real, şi praful şi batista mea la gură erau la fel de reale.
Frica de iradiere a fost pe măsură, pentru că eu chiar ştiam, teoretic, ce înseamnă asta. În urechi veneau veştile că fructele vor fi tot anul necomestibile, iar cine se va duce la mare va muri repede. Ba, mai mult, mulţi ani în viitor vor muri oamenii de cancer.
Ce „veşti minunate” pentru un omuleţ cu aspiraţii şi visuri măreţe în viitor, nu?
A început perioada cu administrarea pastilelor de iod. „Am scos limba” periodic şi mi-amintesc că era o pastilă dulceagă. Deloc rea, dar în tot timpul ăsta mulţi oameni mureau. Şi au mai murit mulţi, mulţi ani după aceea.
Trist, tragic, nici nu ştii ce să exprimi. Are rost să ne amintim, dar nu putem să transpunem durerile altora sub niciun cuvânt. Multe suflete s-au prăpădit. În numele ştiinţei? În numele unei naţiuni? În numele unei datorii?
Sacrificiul conştient sau inconştient a fost! Asta e sigur, dar culmea tragediei este că, în urma acestor accidente, nu mor doar acei oameni care au fost expuşi imediat şi direct, ci şi cei peste care fatalismul trece fără să fi fost chemat. Sub un nor, la o rafală de vânt, în urma unei ploi... hatz!... moartea te inghite în norii de izotopi!
De ce? De ce ar trebui „revoluţia energetică” să ne fure zilele senine în care putem să ne unim cu cerul doar stând sub un copac, la aer curat şi doar lăsându-ne chipul luminat de razele Soarelui?
Se încarcă comentariile...
