În pas cadenţat spre prăpastie

0
0

Timp de aproape 80 de ani (1859-1940) România a înregistrat succese notabile în structurarea statului, în coalizarea, solidarizarea şi modernizarea societăţii cu contribuţia remarcabilă a unor personalităţi din sfera politicii, a economiei, a culturii. Monarhia constituţională a avut de asemenea, partea sa esenţială de contribuţie.

O dată cu preluarea forţată a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către ruşi, cu cedarea forţată a Ardealului de Nord sub şantajul nazist, cu consecinţele intrării în război şi a urmărilor acestuia, cu dominaţia sovieto-comunistă, trendul evolutiv al ţării s-a inversat. Revoluţia din Decembrie 1989 trebuia să fie o piatră de hotar pentru renaşterea României, de reclădire a ei prin puterea mâinii şi minţii românilor.

Ori, dimpotrivă, modul cum a evoluat ţara în ultimii 24 de ani, rezultatul acestui interval istoric şi, cu deosebire, ceea ce se petrece sub ochii noştri, în loc să prefigureze o refacere, o consolidare a statului şi societăţii româneşti, îndreaptă ţara spre un proces de autodistrugere. Primul pas l-a făcut grupul promoscovit, înscăunat pe căi oculte la putere, prin deturnarea Revoluţiei de la scopul ei firesc. Aceştia, la care pe parcurs s-au raliat grupuri sociale interesate în devalizarea sau exploatarea avutului ţării, au lăsat, lasă în urmă falii adânci cu previzibile grave repercursiuni asupra viitorului. Să le sintetizăm:

Destructurarea economică. Capacităţile industriale au fost, în proporţii înspăimântătoare, înstrăinate sau distruse. Ne-am plâns deseori de raptul ruşilor asupra economiei. Ieşirea de sub tutela lor n-a adus îmbunătăţiri semnificative. Cercurile financiar-economice interesate în piaţa de desfacere răsăriteană au stimulat procesul de dezafectare ale mijloacelor noastre proprii de producţie pentru a ocupa piaţa cu produsele lor. În procesul prădalnicei privatizări şi fenomenele-i însoţitoare, s-au repus pe picioare unele capacităţi productive, preponderent, dacă nu în totalitate străine, a căror profit ocoleşte binişor bugetul ţării. O refacere industrială pe cont propriu pare un vis tot mai îndepărtat. La rândul ei agricultura, ramura economică în măsură să ne scoată la liman a fost, este, neutralizată de invazia produselor străine. Românii şi-au abandonat cu o uşurinţă greu de închipuit principala lor sursă de venit şi bunăstare. Deşi în acest domeniu refacerea şi stimularea ar fi posibilă, ne izbim de abilitatea managerial-concurenţială pe acelaşi fond al intereselor străine de a ne domina în continuare piaţa agricolă.

În schimb s-au impus cu uimitor succes preocupările speculative, învârtelile de tot soiul sprijinite pe înşelăciune şi o largă paletă a mijloacelor de deturnare a banului dintr-un buzunar în altul, substituind munca productivă. Procesul s-a soldat deja ‒ şi continuă ‒ cu polarizarea scandaloasă a societăţii. În lipsa surselor financiare din muncă, din domeniul productiv, statul se îndatorează masiv pentru a face faţă cheltuielilor publice.

Involuţia socială, se manifestă pe două paliere: degradarea structurală prin scăderea natalităţii, prin destabilizarea familiei, prin exodul peste graniţă a creierelor valoroase şi degradarea calitativă, prin afectarea sensibilă a sănătăţii populaţiei, prin mediocritatea sistemului formativ-educativ, prin promovarea manelismului substituent al actului de cultură.

Degradarea morală, un fenomen de îngrijorătoare amploare, a fost şi este stimulat în continuare ca mijloc de manipulare a opiniei publice în scopuri politice sau meschine, cu efecte distrugătoare formative cât şi în relaţiile sociale.

Firavul angajament civic, subestimarea valorilor care definesc onoarea şi demnitatea unei naţiuni, neimplicarea la nivelul îndatoririlor cetăţeneşti privind alegerea conducătorilor şi controlul asupra modului cum se achită de sarcini sunt alte cauze care concurează la procesul de destabilizare.

Statul român, nu numai ca stat de drept, se situează în poziţii de inferioritate, adesea umilitoare, în relaţiile de colaborare bi sau multilaterală. Avem exemplul Schengen sau şi mai nou, situaţia alarmantă a liberalizării circulaţiei terenurilor. De acord, în principiu, cu limitarea suveranităţii, dar nu în măsura care afectează fundamentele statului ca spre exemplu teritoriul. Subiectul este fierbinte şi de importanţă crucială. Timp de aproape un secol am rezistat încercărilor maghiare de revizuire a Trianonului. Unui membru al ambasadei Ungariei i-a scăpat păsărica. Zadarnic contestă, pe faţă, autorităţile maghiare. Demersurile pe căi indirecte ale etnicilor noştri maghiari, încurajate şi sprijinite copios de statul vecin, vizând enclavizarea teritorială ar putea fi acum, încununate de succes. Până se va ajunge la un stat european (dacă se va ajunge într-acolo), statul român se lasă subminat în unul din fundamentele sale existenţiale. Un preţ inadmisibil plătit cerinţelor de aderare la UE.

Din nefericire nu avem politicieni, clasă politică gata să se angajeze în astfel de bătălii. Timpul şi energiile le sunt epuizate în interminabilele, mizerabilele scandaluri interpersonale pentru putere, departe de interesele esenţiale ale ţării. Constatare deopotrivă valabilă pe stânga ca şi pe dreapta, care şi ea, îşi iroseşte forţele în lupte intestine. Să vină speranţa din partea generaţiilor tinere? Exemplul tinerilor elevi, studenţi, ţărani, ai anilor 1945-1948 le-ar putea fi un imbold.

Să apară la lumină o figură sau vreo instituţie charismatică care să coaguleze poporul în jurul valorilor sale naţionale? Poate astfel s-ar stopa mersul galopant spre prăpastie.
   

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite