
În doar şapte zile, România a revenit în elita ţărilor europene. Mândru că sunt român!
0Liderii Partidului Popular European l-au felicitat şi aplaudat marţi pe preşedintele Iohannis, la Summitul PPE desfăşurat în marja Consiliului European, pentru succesul referendumului privind statul de drept. Aplauzele le-a primit, în egală măsură, societatea românească. „Rezultatul demonstrează clar că oamenii nu tolerează încercările guvernului socialist de a-şi eroda democraţia şi sistemul judiciar”, a declarat Joseph Daul, preşedintele PPE.
Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European
Prezenţa la vot, aproape 50%, a fost o surpriză şi pentru români, ea fiind mult superioară celei din alte state europene. PSD, partidul care conducea cu mână de fier România, cu primari şi structuri locale mult peste alte forţe politice, a ieşit, de fapt, pe locul trei, având în vedere că diaspora a fost împiedicată să voteze. Votul foarte mare obţinut de USR-PLUS, un partid fără structuri locale deosebite, demonstrează evoluţia societăţii româneşti, care observă ce se întâmplă şi se informează din multe surse, nu se uită doar la ce spuneau Dragnea şi acoliţii săi. A fost o lovitură mortală pentru PSD, care pare că nu-şi mai revine din „pumnii” primiţi la vot de la cetăţenii români.
ALDE, care turuia zilnic despre „statul paralel” şi nedreptăţile din justiţie, nu a făcut pragul de 5%, o palmă teribilă primită de la societatea românească.
Rezultatul referendumului
Circa 80% dintre alegătorii prezenţi la urne au răspuns cu DA la ambele întrebări, legate de justiţie. În felul acesta au aruncat în aer toate basmele legate de „statul paralel”, de „protocoale ilegale”, menite să discrediteze o justiţie care refuză să se lase încălecată de politic. Nu înseamnă că justiţia nu face şi greşeli. Nu e matematică, iar magistraţii nu sunt toţi nişte îngeri. Dar îşi rezolvă singură problemele care apar, în cadrul instituţiilor sale, respectându-i independenţa ce stă la baza democraţiei. Povestea lui Dragnea, Tăriceanu şi Toader, cu mii de oameni care zac nevinovaţi în închisori, nu a impresionat pe nimeni. Pentru că nu este reală şi, oricum, nu personajele politice stabilesc vinovaţii şi nevinovaţii. Ci instanţele de judecată.
Rezultatele de la referendum au forţa juridică a unui text din Constituţie. „Şmecheria” semantica: a consulta, consultativ, facultativ, neobligatoriu, nu ţine. Articolul 2 din Constituţie nu vorbeşte de referendum consultativ. Este invenţia politicienilor care nu vor să ţină cont de poporul suveran. Aşa că rezultatele referendumului sunt obligatorii şi înainte de a fi formalizate în texte din Constituţie. Şi toţi politicienii, preşedintele, magistraţii, funcţionarii publici sunt obligaţi să ţină cont de aceste rezultate.
Românii din diaspora au dorit să voteze. Dar nu i-a lăsat guvernul
A fost pentru a doua oară când guvernul PSD îşi dovedeşte impotenţa organizatorică, în privinţa votului din diaspora. Sute de mii de români n-au putut vota, deşi au acest drept prin Constituţia României. Unii, precum cei din Olanda, au fost şi umiliţi de bastoanele poliţiei care i-a dispersat, doar pentru că doreau să-şi exercite un drept suveran, fundamental. Şi este vorba de români care trimit acasă zeci de miliarde de euro, care prin munca şi talentul lor fac cunoscută România în lume, mult mai mult decât declaraţiile fanteziste şi demagogice ale conducătorilor români. Şi nici nu vedem, deocamdată, vinovaţii pentru un astfel de eşec răsunător. În locul demiterii miniştrilor vinovaţi, premierul Dancila promite „analize”. Ce analize mai sunt necesare când întreaga lume a văzut la tv ce se întâmplă cu diaspora românească în ziua votului?
Condamnarea lui Liviu Dragnea
Nu erau mulţi cetăţenii care credeau că Dragnea va ajunge efectiv la închisoare. Era „el lider maximo”, conducea partidul şi guvernul Dancila. Împărţea banii din bugetul de stat, funcţii plătite generos, pensii şi salarii speciale, resurse financiare pentru primarii care şi-au dublat şi triplat salariile. Şi totuşi, au existat patru judecătoare de la ICCJ, care nu s-au lăsat impresionate de statutul politic al lui Dragnea. L-au condamnat exact pe probele din dosar şi articolele de lege. Degeaba reclamă Dragnea „presiuni inimaginabile” exercitate asupra judecătorilor. De cine exercitate? De fantomaticul „stat paralel”, bineînţeles. De remarcat că doi premieri ai PSD, Mihai Tudose şi Viorica Dancila, au declarat că nu înţeleg sau nu ştiu care e treaba cu „statul paralel”.
Cele patru judecătoare de la ICCJ care au scris istorie în această săptămână sunt:
- Preşedinta completului de judecată, Rodica Aida Popa a absolvit în anul 1989 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, ca şef de promoţie.
- Simona Daniela Encean a absolvit în 1996 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti
- Tatiana Lucia Rog a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti
- Luciana Mera a absolvit în 1992 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
Vizita Papei Francisc în România
În ciuda vremii nefavorabile, vizita papei Francisc a fost perfect organizată, şi s-a bucurat de participarea a sute de mii de români, şi de colaborarea şi participarea Bisericii Ortodoxe Române. Cuvântul Papei a fost ascultat cu multă atenţie, încărcat de semnificaţii profunde, care ne-au impresionat pe toţi.
N-au fost multe ocaziile în care România să fie în atenţia presei şi cetăţenilor din ţările civilizate. Dar atunci când românii îşi fac auzit glasul, cum s-a întâmplat în ultima săptămână, stârnesc admiraţia şi respectul altor societăţi din Europa şi America. Dacă politicienii fac prostia să nu ţină cont de ce le-au transmis românii cu ocazia ultimelor evenimente, să se aştepte la reacţii şi mai dure şi mai vehemente din partea societăţii româneşti.