În căutarea domnului Caramitru …

Când UNITER se năștea post-decembrist, Ion Caramitru își dorea să promoveze teatrul românesc pe mai multe planuri, inclusiv scrierea de noi texte dramatice. Am aflat despre Concursul național "Piesa anului" stând la un pahar de vin întoarsă fiind acasă în vacanță. Am aflat despre anularea lui în SUA stând în fața calculatorului cu un ceai verde.

FOTO Cotidianul - ultima apariție a lui Caramitru la Gata UNITER, 2021, n.a.

Voi fi foarte pe scurt pentru că suntem în etapa supersonică a vieților noastre... Și asta poate fi un titlu de piesă nouă, dar mai are rost să și scriu?! UNITER a decis să nu mai organizeze concursul anual motivând că există multe concursuri în țară de scriere dramatică. Eu știu de REACTOR de Creație de la Cluj unde poți aplica la o rezidență și lucrezi la text pe loc, cu feedback, chiar e cool ideea. Concursul național de comedie nu am văzut să se mai organizeze din 2019. 

Când am aflat despre concursul "Piesa anului" de la o amică de-a mea jurnalistă era vară, singurul anotimp când mă întorc/trăiesc în țară. Bine, nu toată vara, dar mare parte a ei. Abia iarna, când intru în vacanța dintre semestre, am timp și pentru mine și scrieri în limba română. Am trimis pentru prima dată o piesă la acest concurs și poate am avut beginner's luck, poate nu s-a scris bine în acel an și piesa mea părea mai acătării, cert este că ea a ajuns finalistă și numele meu un picuț plimbat prin cercurile teatrale din țară. Apoi am mai trimis de încă două ori, dar n-am mai fost nominalizată. 

Pentru mine concursul era mereu o provocare să scriu în limba maternă din diaspora. 

Pentru mine concursul era mereu o (re)trăire intensă să mă pot juca dramatic cu limba română. 

Puneam mereu plicul recomandat și le zăpăceam pe cele de la UNITER dacă a ajuns sau nu în țară. Stăteam cu emoții pentru că trimiteam plicul fără mine, îl puneam să călătorească transatlantic de unul singur. Bine, el se distra că scăpase de mine & era călător alături de colegii săi, alte plicuri, plus pachete & colete. 

Pentru mine concursul era mereu o șansă.

Începând din 2023, această șansă nu mai există. Concursul anual a fost anulat. Nu cred că dl. Caramitru ar fi fost de acord cu asta. Nu cred că a fost o idee bună pentru că în zilele noastre se scrie și fără să ai pregătire în scrierea dramatică. Eu sunt un exemplu. PLUS: jurnaliștii scriu teatru; actorii scriu teatru; regizorii scriu teatru. Când și când mai sunt și cei care fac o facultate focusându-se pe scrierea dramatică. Asta nu e neapărat rău. Se diversifică felurile de scriere dramatică, se migrează de la vechi către noi iubiri.

Numai că ce s-a propus în schimbul concursului național "Piesa anului" este nedrept pe multe planuri. Cum se știe ce piesă scrisă pe un nou text este de succes? Cum se măsoară acest succes? Pe baza biletelor vândute? Și dacă piesa este montată la un teatru unde ești și director/ai o funcție de top? Și dacă ai un nume și la piesa ta vor veni mulți? Și dacă ai posibilitatea de a face publicitate pe canale diferite și astfel reușești să ai săli pline? Și dacă te plac criticii de teatru și te elogiază? Ce cuvânt are de spus publicul unde de fapt o piesă trebuie sa ajungă? Și cine îl educă să știe să evalueaze o piesă? 

Asta ar fi primul set de întrebări. Incomode? (C soarbe din ceaiul verde. Un guguștiuc simpatic îi cântă la geam. Nu este niciun sunet românesc acum lângă ea. De aceea C își apasă carnea. Nu iese nimic. Mai apasă. Apoi se naște acel, "au," dar ea își dă seama că de fapt Alexa Băcanu s-a folosit ideal de această onomatopee într-o piesă de-a ei despre care C a scris într-o carte în engleză. Soarbe din ceai. Și o bufnește râsul. Dar nu își explică de ce. De ar fi careva care să îi zică ceva în română! Caută pe net: "Texte în limba română". Guguștiucul a plecat. Ca și mintea ei.)

În țară nu se publică teatru. Editurile de renume n-o fac. Cele care o fac, (1) ori îți cer bani să îți publici cartea, (2) ori îți zic pe șleau, cu un tupeu get-beget "made in Romania" că nu îți dau contract pentru drepturile de autor, (3) ori nu se riscă să te publice nu doar că nu știe nimeni de tine, ci și pentru că "lumea nu citește teatru". În țară nu se studiază preuniversitar teatrul nostru contemporan. Cum formezi un public de teatru atunci?!  

Concursul național "Piesa anului" era o șansă și pentru cei care și-au văzut piesele jucate, și pentru începători. Nu-s Casandra, nu am puteri supranaturale, dar prevăd că la edițiile de acum înainte anumiți regizori își vor vedea numele înscris la această secțiune nou-adoptată care nu va avantaja scrierea dramatică practicată de autori din țară și din diaspora. Și puteți să fiți răutăcioși și să comentați atacându-mă, aveți acest drept, numai că eu nu aș fi aflat de piesele câștigătoare cât și de piesele nominalizate fără acest concurs, bașca, nu se va mai scrie pentru o competiție, ci se va scrie pentru un regizor/manager care are puterea să monteze piesa -- pentru că agenții literari nu au puterea de decizie. 

Cum pot afla regizorii sau/și teatrele de noi texte dramatice? Care este viziunea de perspectivă a celor de la UNITER re: scrierea de texte dramatice? Care este relația cu cei care nu mai suntem în țară, dar scriem dramatic? Când va dori UNITER să se deschidă pentru colaborări interdisciplinare, intergeneraționale, plurilingvistice, transnaționale? (C observă că i s-a terminat cerneala. Pardon, ceaiul. E pe punctul de a cădea în reverie. Brusc:)

Oana Hodade a fost ultima căreia i s-a înmânat trofeul "Piesa anului". Mă duc și eu în piața mea de vechiuri, închid fișierul pe care îl începusem încrezătoare că pot trimite din nou la acest concurs. Caramitru a murit. Trăiască noii regi.