Identitate şi istorie muntenească într-o inscripţie cu litere chirilice

Inscripţiile cu litere chirilice în română au o profundă semnificaţie identitară şi parcă vin şi vorbesc din negura vremurilor. "Biblia de la Bucureşti" din 1688, documentul de bază al limbii române literare moderne este nu numai o operă lingvistică, ci şi de arte vizuale, datorită, întocmai inscripţiilor în piatră, superbului aspect decorativ al literelor chirilice folosite, al ecoului românei vechi ce înca reverberează prin ele.

Stilul arhitectural neoromânesc prin mesajul său naţional-romantic cu referiri la Evul Mediu, a reuşit să conserve într-o anumită măsură forma şi estetica deosebită a chirilicelor prin redarea arhitecturală a literelor latine în coordonate care amintesc de vechiul alfabet. În zilele noastre, în afară de lettering-ul în maniera neoromânescului folosit de publicaţii bisericeşti, si acesta cu rol aproape exclusiv ornamental, amintirea flamboaianţei şi semnificaţiei spirituale a acelor litere practic a dispărut.

Un frumos exemplu de inscripţie cu litere chirilice româneşti este placa comemorativă din anul 1842, fixată pe peretele de sud al bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti, prezentată în fotografia de mai sus, şi care este o extraordinară cronică condensată a identităţii şi istoriei munteneşti sau valahe. Am transpus această inscripţie mai jos în litere latine, păstrând pe cât am putut felul de redare a cuvintelor, în gramatica circumstanţială de atunci, şi lipsa în general a punctuaţiei :

Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş în care se prăznuieşte cea întru mărire înnălţare dela pământ la ceruri a mântuitorului nostru s-au rădicat din temelie la anul 1751 de răposata Domniţa Bălaşa, fiica lui Constantin Voevod Basaraba Brâncoveanul cu toate încăperile dupănprejur orănduindule spre locuinţa săracilor celor fără adăpostire la care au închinat toata starea sa şi a soţului său banul Manolache Lambrino = Dar vremea ce toate le-învecheşte aducând la dărăpănare toate încăperile, strănepotăsău banul Grigore Basaraba Brâncoveanul, odrasla cea din urma în care sau sfârşit acest slăvit si vechiu neam al Basarabilor, şi al Brâncovenilor, leau preînnoint adăogândule la anul 1831, iar la anul 1838 Ghenar întâmplânduse înfricoşat cutremur care dărăpanând şi sfânta biserică, dumneaei băneasa Safta Brâncoveanca născută Balş, soţia răposatului ban, ce au zidit spitalul brâncovenesc şilau înzestrat din casa soţului dumisale ca o stăpână şi eforă iconomisind din veniturile acestei sfinte biserici şi jertfind şi din ale dumneaei, au ridicato din temelie în locul cei vechi mărindo si frumuţândo, spre pomenire veşnica care sa săvârşit prin osârdnica stăruire a epitropilor numitului spital ce sînt şi a sfintei biserici, căminarul Manuil Serghia şi stolnicul Ioan Nădăianu la anul mântuirii 1842.

Ce e impresionant în textul de faţă, pe lângă plăcuta rezonanţă a românei de la sudul Carpaţilor, de acum peste un secol şi jumătate, sunt referinţele de un respect profund la dinastia Basarabilor şi la familia Brâncovenilor, reflectând puternica identitate muntenească (eu aş folosi si denumirea mai simplă de "munteană") a locuitorilor Bucureştiului acelui timp. Muntenia, prin aceasta înţelegând Valahia însăşi, era o ţară propriu-zisă, cu o istorie de jumătate de mileniu, intrinsec legată de domnitorii Basarabi ce au creat şi condus acel stat în cele mai grele şi de asemenea prospere momente ale sale. Curentul unionist care reprezintă o noutate la scara istorică, cu toate că e prezentat ca o permanentă aspiraţie, nu avea atunci forţa cu care este zugrăvit în istoriile naţionaliste scrise de la unire încoace, inscripţia redând o stare de fapt naturală, de identitate naţională muntenească, existentă în conştiinţa locuitorilor Ţării Româneşti. Textul mai face referinţă şi la un mare cutremur din ianuarie 1838, şi la extraodinarele fapte caritabile ale celor din urmă Basarabi şi Brâncoveni, zugrăvind în câteva rânduri o încântătoare imagine a Ţarii Româneşti de acum 170 de ani.

Inscripţiile în litere chirilice pot fi uşor citite de cei care cunosc chiar în mod elementar acest alfabet sau au învăţat la şcoală limba rusă. Este deplorabil că nu există în curriculumul liceelor măcar câteva lecţii de româna veche scrisă în chirilică pentru a facilita astfel accesul, a cât mai multor persoane, la un imens capitol al identităţii noastre, ascuns în urma proceselor politice naţionaliste xenofobe din ultimul secol şi jumătate.

Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epoca, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.