Iarăși primim un afront istoric. România se va decide vreodată să răspundă?

S-ar putea că întrebarea să fie complet deplasată și absolut retorică știind care este tradiția demersurilor de până acum. Dar, de data asta, uite că se poate să facem ceva, respectând cu mare rigoare și atenție legislația europeană în domeniu.

Pe 3 februarie, fie la Bruxelles, fie la Kiev (locația exactă încă nu a fost dezvăluită din motive de securitate), va avea loc reuniunea UE-Ucraina la nivel de șefi de state și guverne. Cu două puncte pe agendă: discuția asupra modalităților în care UE poate continua și eventual extinde ajutorul pentru Ucraina. Va urma, ca punct distinct pe agendă. O evaluare a parcursului Ucrainei înspre Uniunea Europeană, știind că, printre multe altele, Zelenski a solicitat ca liderii europeni să aprobe ca țării sale să-i fie acordat un parcurs de aderare cu totul excepțional, timpii și condițiile clasice pentru oricare dintre țările candidate de până acum (inclusiv România) să fie preschimbate fundamental, reduse și într-un calendar de aderare foarte comprimat.

Ar fi momentul ca, folosind acest prilej, România, prin vocea Președintelui Iohannis, să anunțe că sprijinul României – necondiționat în ajutorarea țării vecine în fața agresiunii ruse – ar putea să fie combinat cu cererea directă și extrem de presantă ca Ucraina să modifice (mai are șase luni la dispoziție) Legea Minorităților Naționale adoptată pe 13 decembrie de Rada Supremă a Ucrainei. MAE a difuzat o reacție, formulată în termeni extrem de tehnici și care se încheie cu o obișnuita concluzie pe cât de cuminte, pe cât de corectă în termenii stilului de până acum al diplomației noastre. Se spune doar că solicitările și observațiile au fost:  

„Au fost transmise părții ucrainene prin intermediul unei scrisori adresate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu omologului său Dmytro Kuleba. De asemenea, ele vor fi detaliate în contactele Centralei MAE cu Ambasada Ucrainei la București și ale Ambasadei României la Kiev cu autoritățile ucrainene, în continuarea dialogului frecvent și dens pe acest subiect, deja derulat”.

Numai că adoptarea acestei legi vine după ce România, mai precis președintele Iohannis, primise personal atât mulțumirile omologului său de la Kiev cât și niște promisiuni foarte precise, printre care și un angajament precis care privea modul în care, în spirit european, vor fi tratate pe viitor comunitățile românești din Ucraina.

 „Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Mulțumesc, @KlausIohannis, pentru susţinerea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri” scria Zelenski.

Asta venea să întărească un mesaj anterior, cel dat de președintele ucrainean în cadrul unei discuții telefonice cu omologul român, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina și situației de securitate în regiune. Iată ce ne informa atunci Administrația Prezidențială:

„Președintele Klaus Iohannis a acordat un spațiu amplu, în convorbirea telefonică, soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, îndeosebi privind protecția identității lingvistice a etnicilor români.

În acest sens, președintele României a reiterat așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.

Salutând reluarea, în septembrie 2021, a rundelor de negociere la nivel de secretari ai Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, Klaus Iohannis a subliniat necesitatea obținerii unor rezultate concrete, cât mai curând posibil, care să permită semnarea unui nou Protocol, precum și reluarea activității Comisiei în plenul său.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Volodimir Zelenski a menționat că înțelege preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și și-a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții.”.

„Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când situația va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina, să asigurăm toată susținerea. Viitorul nostru este împreună”,

Volodimir Zelenski, discurs în fața Parlamentului României, aprilie 2022

Vorbe frumoase, multe și pare-se (și acestea) degeaba, dacă ne uităm la ce se zice în legea adoptată acum în Ucraina.

Reuniunea anunțată pentru 3 februarie ar putea fi, cel puțin teoretic, prilejul cu care președintele nostru să iasă la luptă, dacă vreți „pe model austriac”, anunțând că am învățat ceva din eșecul major înregistrat în urmă cu puțin timp și că, la rândul nostru, anunțăm că ne vom folosi dreptul de veto pentru adoptarea unui parcurs accelerat de aderare în cazul Ucrainei atâta timp cât legea respectivă nu este modificată în sensul prevederilor europene. Nu este nici șantaj, nu este nici condiționare de ultim moment sau post factum, ci o rugăminte politicoasă, fermă și în spiritul acelorași reglementări europene pe care a fost invitată să le respecte cu strictețe orice țară a clubului european.

Sper că așa se va întâmpla căci și România are obligația de a susține interesele comunităților de etnici români din alte țări, solicitând respectarea prevederilor europene privind drepturile lor culturale, printre acestea, la loc de cinste, învățământul în limba maternă susținut și recunoscut de statul în care trăiesc.

Asta va face Președintele Iohannis al României?