Homo viator
0
Pe la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut i-au fost redescoperite piesele şi au fost publicate în volum, iar în anii 80 una dintre ele a avut parte de o reprezentare meteorică la Teatrul Dramatic din Braşov. Aşa că Gellu Naum, cel mai înzestrat suprarealist român a trebuit să aştepte anii 90 pentru a fi reprezentat pe scenă.
Au fost aduse, rând pe rând, în atenţia publicului Poate Eleonora, Ceasornicăria Tauss, Exact în acelaşi timp, Florenţa sunt eu, Zenobia, Insula. Pe unele dintre aceste spectacole Gellu Naum a ajuns să le vadă cu ochii lui, ocazie pentru el de a descoperi frumuseţea teatrului nu doar în ipostază de literatură dramatică, ci şi în aceea de spectacol.
Cum unele dintre montările menţionate mai sus s-au înfăptuit şi s-au jucat pe scena pe nedrept uitatului Theatrum Mundi, Teatrul Metropolis, într-un anume fel, chiar dacă nerecunoscut, succesor al acestuia, şi-a îndeplinit o datorie de onoare oferind găzduire spectacolului N(aum). În realitate o producţie a fabulosului Unteatru, susţinută financiar de Raiffeisen Bank şi moral de Fundaţia Gellu Naum.
Oana Pellea şi Cristina Casian, în „N(a)um”
Spectacolul e o structurat pe un scenariu dramatic în care se contopesc fragmente din felurite texte ale scriitorului, poezie şi literatură dramatică deopotrivă, e regizat de Mariana Cămărăşan şi interpretat de două foarte bune actriţe –Oana Pellea şi Cristina Casian- în scenografia cu hallo poetic în clar-obscur, a lui Vladimir Turturică. O scenografie minimalistă, ale cărei piese de bază sunt o bancă, două-trei scaune, o valiză, oricum destul pentru ca şi în acest fel să ni se sugereze ideea călătoriei. A călătoriei prin lume, prin viaţă, a descoperirilor vrute sau nevrute, intenţionate sau întâmplătoare, a pragurilor trecute de bună voie sau cu de-a sila, a succesivelor întâlniri cu sine. Toate petrecute, consumate până când locul le este luat de „marea trecere” sau de „imposibila întoarcere”.
N(aum) este, înainte de orice, un spectacol ce trebuie văzut, trăit şi simţit şi nicidecum povestit. O spune un critic al cărui rost pe lume este acela de a spune poveşti despre ceea ce vede în sălile de teatru pe care le colindă. Care critic a fost şi el fascinat, câteodată chiar vrăjit de ceea ce a văzut şi a auzit şi care se află acum în situaţia de a face loc nedoritei însă obligatorii victorii a raţiunii asupra simţirii. O victorie ce îi impune să spună şi să scrie că nu totul a fost perfect în spectacolul Marianei Cămărăşan. Că în jocul, în rostirea, în gesturile, în secvenţele cvasi-chaplineşti fără text, în tăcerile Oanei Pellea a regăsit pe alocuri câte ceva din marile spectacole în care a văzut-o odinioară, spectacole montate pe scena „Bulandrei” de Liviu Ciulei sau de Alexandru Darie. Ori că în jocul Cristinei Cassian a identificat o, poate, nedorită şi inconştientă tentaţie de imitare a jocului colegei sale mai experimentate, cu precizarea că imitaţia înseamnă totuşi altceva decât citarea în scopuri artistice. Şi că drept ilustraţie muzicală se mai poate găsi şi altceva decât celebrul Marş al lui Şostakovici, deşi e limpede că acesta predispune la aplauze.
Sigur, toate aceste observaţii nu înseamnă, la urma urmei, decât simple şi, poate, inutile bombăneli. Fiindcă ceea ce importă e că spectacolul regăseşte secretele vieţii şi ale morţii, descoperite cândva, demult, de Gellu Naum, secrete măiastru cuibărite în versurile şi piesele sale şi readuse pe scenă cu artă, cu fior, cu emoţie, cu dăruire, preţ de o oră de Mariana Cămărăşan, Vladimir Turturică, Oana Pellea şi Cristina Cassian.
UNTEATRU din Bucureşti- N(AUM)- un spectacol pe texte de Gellu Naum;
Regia: Mariana Cămărăşan;
Scenografia: Vladimir Turturică;
Cu: Oana Pellea şi Cristina Cassian;
Data reprezentaţiei: 9 februarie 2015
Se încarcă comentariile...
