Granițe sfâșiate, justiție blocată: 17 ani de ocupație rusă în Georgia

Au trecut 17 ani de la momentul în care Federația Rusă a declanșat o agresiune militară împotriva Georgiei, în august 2008, marcând un episod grav de violare a normelor fundamentale ale dreptului internațional.

FOTO Profimedia

Ceea ce a început ca un atac neprovocat asupra suveranității Georgiei s-a transformat într-o campanie de lungă durată, cu implicații geopolitice majore, în care Moscova a căutat să rescrie frontiere prin forță și să submineze dreptul internațional.

Spre exemplu, agresiunea rusã a încălcat, în mod clar, articolul 2 alineatul 4 din Carta Națiunilor Unite, care interzice folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat, precum și Actul final de la Helsinki (1975) sau Declarația Adunării Generale ONU 2625/1970 privind relațiile amicale între state.

Războiul din 2008 nu a fost un incident izolat, ci o manifestare violentă a unei politici neo-imperialiste menite să restaureze sfere de influență în spațiul post-sovietic. În ciuda Acordului de încetare a focului din 12 august 2008, semnat sub egida Uniunii Europene, Rusia nu și-a respectat angajamentele internaționale: nu și-a retras forțele din teritoriile georgiene ocupate, nu a permis implementarea mecanismelor internaționale de securitate și nu a garantat întoarcerea în siguranță a persoanelor strămutate intern și a refugiaților. Prin aceste acțiuni, Moscova a încălcat atât principiile pacta sunt servanda, consacrate în Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, cât și obligațiile statelor ocupante stipulate în Convențiile de la Geneva (1949).

Rusia continuă să ocupe regiunile Abhazia și Osetia de Sud (regiunea Țhinvali), pe care le controlează militar și administrativ, în pofida faptului că sunt parte integrantă a teritoriului suveran al Georgiei. Mai mult, prin recunoașterea unilaterală a așa-zisei „independențe” a acestor regiuni, Moscova a încălcat principiul respectării suveranității și integrității teritoriale, recunoscut de dreptul internațional cutumiar și reafirmat de multiple rezoluții ale Adunării Generale ONU.

Între 2021 și 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat mai multe decizii în care a constatat că Rusia exercită un control efectiv asupra acestor regiuni și este responsabilă juridic pentru încălcări grave ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Printre aceste încălcări se numără: detenții arbitrare (art. 5), interzicerea libertății de mișcare (art. 2, Protocol 4), tortura și tratamentele inumane (art. 3), distrugerea proprietății private (art. 1, Protocol 1) și suprimarea educației în limba maternă (art. 2, Protocol 1). În 2024, CEDO a decis în unanimitate că Rusia a încălcat aceste articole în mod sistematic, consolidând astfel răspunderea sa internațională.

Mai mult, Rusia a încălcat și articolul 49 al Convenției a IV-a de la Geneva, care interzice transferul forțat de populație și modificarea demografiei în teritoriile ocupate. Prin politicile de „inginerie demografică” – impunerea cetățeniei ruse, relocarea populației, schimbarea componenței etnice – Rusia încalcă în mod flagrant această normă. În același timp, prin refuzul de a permite întoarcerea în siguranță a peste 250.000 de georgieni strămutați forțat în urma conflictelor din Abhazia și Osetia de Sud, Rusia încalcă Principiile ONU privind strămutarea internă, precum și dreptul la întoarcere garantat de jurisprudența internațională și de rezoluțiile anuale ale Adunării Generale ONU privind Georgia.

În paralel cu aceste încălcări, Rusia a perpetuat o cultură a impunității. Cazurile grave de ucidere a civililor georgieni de către forțele de ocupație – David Basharuli, Giga Otkhozoria, Archil Tatunașvili, Tamaz Ginturi, Temur Karbaia și Irakli Kvaratskhelia – rămân nesoluționate. Absența urmăririi penale și a justiției pentru victime contravine principiilor jurisdicției universale și angajamentelor Rusiei în cadrul Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, chiar dacă Moscova s-a retras ulterior din acest tratat.

În 2025, realitatea pe teren rămâne alarmantă. Rusia nu doar că menține trupe în regiunile ocupate, dar a extins infrastructura militară, inclusiv prin dezvoltarea unei baze navale în Ochamchire, într-un efort de consolidare a controlului asupra Mării Negre. În același timp, funcționarea ilegală a aeroportului din Sokhumi, lansarea de zboruri directe din Rusia și conectarea feroviară dintre Rusia și Abhazia sunt manifestări clare ale unei anexări de facto, în contradicție cu dreptul internațional. Aceste acțiuni încalcă principiile suveranității aviatice prevăzute de Convenția de la Chicago (1944)privind aviația civilă internațională.

În plan umanitar, situația este tragică. Populația georgiană din regiunile ocupate este supusă unui regim de discriminare instituționalizată: identitate negată, libertate de exprimare suprimată, acces la educație și servicii publice restricționat. Educația în limba georgiană este aproape eradicată, iar libertatea de circulație este sistematic limitată prin garduri de sârmă ghimpată, puncte de control și detenții arbitrare. Aceste practici reprezintă o încălcare directă a articolului 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de mișcare și reședință.

Cu toate acestea, Georgia rămâne ferm angajată în calea păcii. Politica sa dublă – de de-ocupație și reconciliere – continuă să fie implementată prin sprijin pentru populația afectată, dialog intercomunitar și participare constantă la Discuțiile Internaționale de la Geneva, singurul format oficial de dialog cu Rusia. Rezoluția A/RES/79/292 adoptată de Adunarea Generală a ONU în iunie 2025, cu un sprijin record de 107 voturi, reconfirmă legitimitatea poziției Georgiei și reafirmă dreptul la întoarcere al persoanelor strămutate.

Într-o Europă în care frontierele sunt din nou contestate prin forță, exemplul Georgiei arată cât de periculoasă este neaplicarea dreptului internațional. Consecințele acestui eșec sunt vizibile în Ucraina, Moldova și în alte puncte de fricțiune din vecinătatea estică a continentului. Georgia face un apel ferm către comunitatea internațională: să mențină ocuparea teritoriilor georgiene de către Rusia în prim-planul agendei globale; să ceară respectarea integrală a Acordului de încetare a focului din 2008; să susțină mecanisme internaționale de monitorizare a securității și drepturilor omului; să sprijine aplicarea deciziilor CEDO și ale Curții Penale Internaționale; și să respingă orice încercare de legitimare a autorităților de ocupație.

Rusia nu a încălcat doar granițele Georgiei, ci și granițele dreptului internațional. Viitorul păcii în Europa depinde de acțiunile pe care le întreprindem astăzi – nu doar din solidaritate cu Georgia, ci din respect pentru ordinea globală care ne protejează pe toți.