Globul de cristal... al clarvăzătoarei...

0
0

De astă dată a funcţionat doar parţial. Dacă Geoffrey Rush găsea tot felul de coincidenţe din viaţa lui, legate de Cehia, inclusiv de pe vremea când era Cehoslovacia, într-un singur cuvânt (de la el am preluat ideea de instrument de citit trecut, prezentul şi viitorul), în privinţa predicţiilor, nu mi-a prea ieşit, nici mie, nici juriul care m-a cooptat.

Cel oficial a avut cu totul alte preferinţe. La noi America era pe primul loc, la ani lumină de celelalte, căci ne-a emoţionat profund şi toată lumea, chiar şi la chiţibuşara vizionare de presă, a ieşit din sală cu lacrimi în ochi, dar se pare că regizorul Ofir Raul Graizer n-are noroc la Karlovy Vary, pentru că nici cu neuitatul Cakemaker n-a reuşit să pună mâna pe trofeu. Doar oare nu e preferabil să nu te uite publicul? Nu-i o răsplată mult mai de preţ? În plus n-are decât 40 de ani, deci toată viaţa de cineast e înainte. Nici Ramona n-a luat nimic, deşi ne-a mers la inima de iubitori de cinema (celor care au aşa ceva şi nu sunt precum Crăiasa Zăpezilor, varianta lui Puşkin)!

S-o luăm în ordine cronologică! FIPRESCI a ales foarte explicitul sexual şi cu sugestii echangiste, swingeri, adică schimburi de parteneri între cupluri şi revenirea la cel iniţial (uneori) din Borders of love (R:Tomasz Winski, o coproducţie ceho-poloneză), motivând că e „profund, nostim şi tandru portretizând complexitatea relaţiilor… interpersonale (un eufemism absolut !) de iubire şi sex”.

Şi din Secţiunea Proxima Art Talent Show, care a luat şi Grand Prix-ul, alt documentar unul de tip happening, despre adimiterea la Belle Arte.

Ecumenicii, care în 2017 îl aleseseră pe Graizer, s-or fi gândit să nu se repete, şi s-au oprit la bulgărescul (cu sprijin german): Un spital de provincie, care e un documentar observaţional, în plin Covid, cu un doctor personaj, în sine şi foarte implicat profesional.

Publicul a mers la un film despre o trupă de rapperi PSH: Neverending Story, în PSH fiind inclus şi un Unchi, altul decât sinistrul sârbo-croatul, cu acelaşi nume, care te face să te treacă fiorii, într-un horror de gen ziua cârtiţei, de un Crăciun, care nu se mai termină, şi unde o rudă, pe care îşi vine s-o omori de la primele replici, insuportabile, distruge, cu bună ştiinţă şi cu o cruzime inimaginabilă tot ce-i pică în cale. Şi când te gândeşti că regizorul a spus pe scenă că pentru ideea de familie a făcut toată oroarea asta. Mai bine singur pe lume ! A luat o menţiune, cred că de frica lui, n-au avut curajul să-l contrarieze!

Ce au în comun premiul ex-aequo pentru interpretare feminină actriţelor din georgianul A Room of My Own şi La Pieta, cu premiul special al juriului pentru Secţiunea Proxima? Libertatea absolută sexuală şi nu numai, corectitudinea politică absolută, care se regăseşte şi în Trofeul cel mai râvnit, care a ajuns la o regizoare iraniană, în coproducţie cu Canada şi o poveste despre discriminare, sub toate formele sale: Summer with Hope.

Nădejdea ne-a rămas la premiile pentru interpretare masculină Martin Finger şi cea mai bună regizoare: Beata Parkanova pentru ceho-slovacul-polonezul Slovo / Cuvântul (dat şi respectat)! Cehia în vara lui ’68, şi viaţa terorizată a unui notar de către poliţia secretă, care vrea cu orice preţ şi prin şantaje josnice, să-i forţeze mână să se facă membru de partid comunist şi să intre în politică. Remarcabil jucat şi structurat, valabil pentru mai tot Estul căzut dincolo de Cortina de Fier.

Dar să nu uităm că au mai existat trei documentare senzaţionale, în afara competiţiilor. Unul despre scenele senzuale, care induc ideea că abuzurile sunt justificate, după cum e educată percepţia bărbatului, în raport cu femei-obiect: Brainwashed: Sex-Camera-Power, şi un al doilea despre mersul la cinema şi un cuplu care a inventat Forumul, pentru peliculele de început de carieră sau mai scandaloase, de la Berlinală şi au pus pe picioare Sala Arsenal, că şi a 7-a artă poate fi e o armă, în sensul bun: Come With Me to the Cinema: The Gregors.

Preferatul meu rămâne însă un film- anchetă The Killing of a Journalist, despre o oribilă crimă comandată de un om de afaceri slovac, mai mult decât înspământător, care a ordonat uciderea, cu sânge rece şi un cinism fără margini, a unui tânăr ziarist şi a iubitei acestuia. Regizor este Matt Sarnecki, care se pare că a ales Bucureştiul la concurenţă cu Chicago-ul, de baştină, şi care cred că ar găsi subiecte, pe care să le documenteze la fel de temeinic, şi pe la noi. În Slovacia a reuşit să mişte lucrurile, şi să determine demisii şi ulterior arestări spectaculoase, deşi sistemul mafiot părea de neclintit!

Festivalul de la Karlovy Vary s-a încheiat şi deja de-abia aştept iulie 2023, că dacă o fi să treacă iar 3 decenii, până la următoarea întâlnire, mă tem că n-o să găsesc locuri, decât la balcon, la cel de Sus de tot! Dar tot la cap de rând, vă rog!

Corespondenţă de la faţa locului, de la ediţia 56 a Festivalului de la Karlovy Vary, cel nepereche

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite