Genocidul anti-românesc, Revoluţia Română şi Post-Comunism

Conform definiţiei înscrise în DEX-ul Limbii Române, termenul de Genocid semnifică: "infracţiune comisă cu scopul de a distruge deliberat şi sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup naţional, rasial, etnic sau politic ". Unui astfel de proces a fost supusă România de către sovietici în timpul ocupaţiei din 1944-1956, dar şi mult timp după, sub protecţia securităţii create de NKVD.

Acest aspect este unul foarte puţin dezbătut încă şi astăzi, mare parte din autori amintind de temniţele comuniste, dar uitând cu desăvârşire a susţine adevărul complet, adică formarea lor de către agenţii sovietici veniţi de la Moscova, cu ajutorul unor elemente infracţionale locale sau străine de neam, şi adresate intelectualităţii româneşti.

Scopul temniţelor comuniste-sovietice a fost acela de a decapita întreaga naţiune română de intelectualitatea care o conducea, într-un proces criminal ce nu a fost atins în nici unul din statele ex-comuniste. Acest lucru s-a realizat în timpul ocupaţiei militare a României de către trupele sovietice. Sub protecţia acestora, după 1944 Rusia a infestat toate structurile de forţă (armată, securitate, ministerul de interne) cu agenţi veniţi de la Moscova, iar la nivel de acţiune locală cu elemente degenerate ale societăţii, cu infractori, criminali şi alţi oportunişti. Principalul organizator al acestui genocid a fost Ana Pauker. Serviciile de Informaţii interbelice au fost complet distruse prin înfiinţarea Securităţii de către SMERSH, o unitate a NKVD(pentru România condusă de către Boris Grunberg, dar cu nume schimbat în Alexandru Nicolschi-practică curentă pentru o mai uşoară acceptare). Practic după 1944 România nu a mai dispus de un serviciu de informaţii în folosul naţiunii, ci de unul orientat împotriva ei. O astfel de operaţie s-a făcut şi la nivel de armată, unde toţi cei care au luptat pe frontul de Est au fost înlăturaţi, mare parte din ei închişi sau direct condamnaţi la moarte. Ei au fost înlocuiţi cu elemente pro-sovietice, anti-naţionale.

România a fost considerată de către Stalin un caz irecuperabil, anti-sovietic şi anti-comunist. Înainte de ocupaţia sovietică, ce a venit odată cu arestarea şi asasinarea Mareşalului Antonescu, puterea reală a Partidului Comunist era una foarte scăzută, aderenţa în rândul românilor fiind practic inexistentă. Acest lucru este dovedit nu doar de numărul mic de membri dar şi de faptul că marea lor majoritate nu erau români.

Astfel, după 1944 România a fost supusă unui Genocid naţional în termenii definiţi de DEX-ul Limbii Române. Comanda de la Moscova a fost de distrugere a identităţii româneşti şi de supunere faţă de Moscova. Pentru a distruge o naţiune şi a o supune este suficient să îi distrugi elita intelectuală, că o fi ea politică, culturală, universitară, etc...

Tot acest proces a avut urmări profunde.  O Ţară decapitată avea nevoie de generaţii pentru a se putea reface. Revoluţia din 1989, în care protagonişti importanţi au fost o parte sau descendenţi ai celor care au impus comunismul-sovietic în România, a reprezentat un moment de cotitură. Situaţia internaţională a cerut o astfel de schimbare, absolut necesară pentru a se scăpa de jugul moştenirii staliniste. Partea mai puţin fericită este că în fazele de început la conducere au venit tot elemente educate la Moscova, chiar şi cu prieteni şi consultanţi de acolo. O perioadă de timp a urmat procesul firesc de destructurare a serviciilor de informaţii şi a celorlalte structuri de forţă, lucru ce a permis eşecul economic şi distrugerea din perioadă post-comunistă, sub falsul pretext al industriei energofage. Tot ce a fost bun a fost distrus în mod organizat, sistematic, nu aşa cum nouă ni s-a lăsat impresia. A urmat un proces de decredibilizare a comunismului post-sovietic, adică al celui care a eliminat din conducerea statului elementele nocive venite de la Moscova după 1944, cu scopul expres de legitimare a noului regim.  Victimele din timpul revoluţiei, cea mai mare parte făcute după preluarea puterii de către Ion Iliescu, iar această informaţie este una incontestabilă, par a aminti de formatul de Revoluţie promovat Lenin în lucrările sale şi aparent bine însuşite de către noul lider providenţial al României.

Nici în momentul de faţă România nu şi-a revenit, dar îşi revine cu noua generaţie. Eşecul post-decembrist este urmare a genocidului de după 1944. Să refaci o elită intelectuală, fără a permite continuitatea, să o iei efectiv de la zero, necesită timp şi multă putere. Noi acum ne redescoperim pe noi, dar în lipsa unor factori ce să ofere modele în societate şi linii directoare propice modului de a fi al românilor, este puţin mai greu.

De aici vine şi slaba dizidenţă din România comunistă, comparativ de exemplu cu cea din Polonia. De aici vine şi decalajul dintre noi şi vecinii mai de la Nord, care nu au fost supuşi unui astfel de proces, oricum cu siguranţă nu la un asemenea nivel. România a fost singura ţară din spaţiul extra-sovietic în care soluţia finală a fost aplicată intelectualităţii.

Cu regret însă nu se vorbeşte public despre acest lucru, nu se explică cetăţenilor de rând de unde vin toate aceste probleme. Acest rol ar trebui să revină mediului academic, dar el parcă refuză să se expună public, lucru care creează deficienţe de înţelegere.

Schimbarea în bine a ultimilor ani, vorbim de capacitatea societăţii civile de a prelua informaţia şi de a o folosi, este tocmai efectul revenirii, ori aceasta nu se putea face decât la nivelul unei a treia generaţii(prima este cea eliminată, a doua cea reeducată şi acum a treia care îşi revine la valorile tradiţionale).