Genocid în România: 65.000 de morţi, prea puţini vinovaţi

Imaginaţi-vă că mâine ar dispărea oraşul Alba Iulia de pe faţa pământului, cu toţi cei 66.369 locuitori, printr-un nefericit accident sau un act terorist. Un scenariu atât de sinistru încât nimeni nu-l poate accepta. Un scenariu care, dacă s-ar produce, ar rămâne cea mai neagră pagină din istoria noastră.

Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, în ultimii 20 au murit pe şosele peste 65.000 de persoane. Vorbim de echivalentul populaţiei unor oraşe ca Alba Iulia, Mediaş, Oneşti. Numai în ultimul weekend şi-au pierdut viaţa 18 persoane, trei dintre ele fiind victimele lui Şerban Huidu.

Cifrele sunt înspăimântătoare. Din păcate pentru noi, nu ne amintim şi nu vorbim de ele decât atunci când se produce un eveniment tragic în care sunt implicate persoane cunoscute. În acest timp, accidente mult mai grave rămân ascunse şi mai ales nepedepsite.

Cei care au comentat accidentul provocat de vedeta Prima TV au lansat numeroase explicaţii pentru numărul mare de morţi de pe şoselele româneşti. În statistici, România este ţara europeană cu cei mai mulţi morţi pe şosele. Multe explicaţii au fost expuse, de la starea proastă a drumurilor până la legea penală, considerată de unii prea permisivă.

Puţini şi-au concentrat atenţia pe modul în care Justiţia a gestionat, în ultimii 20 de ani, aceste cazuri. Deşi legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru ucidere din culpă, în ultimii 20 de ani judecătorii au emis constant sentinţe cu suspendare. Chiar şi în cele mai grave situaţii.

Huidu a provocat trei morţi în condiţii care sunt discutabile şi România vorbeşte de trei zile ca despre sfârşitul lumii. Din pricina mediatizării puternice a cazului este foarte posibil ca sistemul judiciar să ofere un exemplu opiniei publice şi să asistăm la aplicarea legii, aşa cum trebuia ea aplicată de 20 de ani.

Va fi însă doar un act de faţadă, menit a ascunde faptul că Justiţia a tratat cu blândeţe ani de zile genocidul de pe şosele. O face şi acum, în timp ce opinia publică discută până la epuizare despre cazul Huidu.

În Banat există un exemplu care ilustrează perfect atitudinea procurorilor şi judecătorilor în faţa accidentelor cu morţi.

În iulie 2009, un tânăr de 19 ani, beizadeaua unui om de afaceri din Caraş-Severin, a ucis şase oameni. Şoferul inconştient a circulat cu 160 de kilometri la oră, pe ploaie torenţială, a tăiat o curbă şi a intrat în plin într-un Espero care avea viteza de 50 km/h. Claudiu Hauptmann nu a avut ghinionul să fie o vedetă TV cunoscută şi ca atare a scăpat efectele faptei sale.

Cei şase morţi şi condiţiile incredibile în care s-a produs accidentul nu au impresionat procurorii şi judecătorii. Un an le-a luat să-l trimită în judectă şi nici acum nu s-a emis o sentinţă, procesul fiind tărăgănat continuu la Judecătoria Deta. Pe nimeni din Consiliul Superior al Magistraturii nu interesează faptul că Justiţia muşamalizează o crimă rutieră soldată cu şase morţi. Pur şi simplu nu există acest caz revoltător pentru mahării sistemului judiciar românesc.

România e plină de cazuri Hauptmann pentru care sistemul judiciar a aplicat pedeapsa cea mai mică prevăzută de lege, în cel mai lung timp posibil. Acest tip de atitudine faţă de criminalii şoselelor este, în mod cert, un factor care a amplificat fenomentul.

Imaginaţi-vă ce tip de mentalitate exista în România dacă ajungeau la puşcărie numai zece la sută dintre cei care au provocat cei 65.000 de morţi. Şi dacă acesta este un exerciţiu prea greu, vă propun să încercaţi să spuneţi dacă ştiţi vreun caz în care un şofer criminal a ajuns să execute trei ani de închisoare, cât este o pedeapsă "medie" pentru omor din culpă. Ştie cineva un singur caz în care s-a dat pedeapsa maximă de opt ani închisoare? Aştept exemple.

Mălin Bot este jurnalist şi redactor-şef adevarul.ro