Florin Estefan: „Don Giovanni nu poate lipsi din repertoriul niciunui teatru serios de operă“

O.Ş.P: Stăm de vorbă cu Florin Estefan, directorul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca între cele două premiere cu Don Giovanni de Mozart. Don Giovanni este un titlu care nu poate lipsi din repertoriu nici unei opere semnificative. După cât timp o nouă versiune Don Giovanni la Cluj?

Florin Estefan: Cred că nu poate lipsi din repertoriul unui teatru serios niciun titlu mozartian sau, mai bine zis, Mozart nu poate lipsi de pe afişul unui teatru important şi din acest motiv ne-am gândit să repunem în scenă Don Giovanni şi ne dorim să punem în scenă şi Le nozze di Figaro în stagiunea următoare. Aşa cum bine se ştie, Mozart este un fel de balsam pentru cântăreţii care sunt în carieră şi reîntoarcerea la muzica lui Mozart şi la stilul mozartian este mai mult decât benefică pentru sănătatea vocală a cântăreţilor care desfăşoară o carieră importantă şi care rulează un repertoriu vast, iar pentru cântăreţii tineri este şcoală. Şi atunci, dacă ne dorim să îmbinăm această grijă pentru sănătatea vocală a cântăreţilor care îşi desfăşoară carierele şi pe care îi folosim într-o manieră frecventă şi în acelaşi timp să ne formăm o pepinieră de cântăreţi pe care să îi formăm şi pe care să îi ajutăm să păşească pe scenă şi să îşi înceapă carierele este important să avem Mozart în repertoriu. In ultimii cinci ani este a doua oară când se încearcă şi se pune în scenă Don Giovanni. Prima dată am avut o colaborare cu Opera Naţională Română din Iaşi şi am făcut un schimb de producţii. Atunci am făcut Don Giovanni în regia lui Beatrice Rancea pentru un număr limitat de spectacole. Acum am reuşit să avem producţia noastră şi cred că este o reuşită, iar eu sunt ferm convins că aşa va fi şi cu distribuţia tânără, un spectacol care va rămâne o vreme destul de lungă pe afişul instituţiei noastre.

O.Ş.P: Don Giovanni este şi pentru Florin Estefan ca bariton, un rol important. Când a început relaţia cu acest rol esenţial pentru un bariton?

F.E: A început acum aproape 20 de ani, în 2004, când eram… în distribuţia tânără. Am făcut de atunci vreo opt sau nouă producţii diferite, iar eu cred că Don Giovanni, unul dintre rolurile pe care l-am cântat cel mai mult din tot repertoriul meu, rămâne un rol care îmi dă satisfacţie şi acum după 20 de ani, la fel de importante ca atunci când l-am abordat şi când reprezenta o mare provocare pentru mine. Îmi place extraordinar de mult. Am o relaţie foarte faină cu colegul meu Hodrea alături de care am făcut multe spectacole în montări diferite şi suntem un cuplu Don Giovanni – Leporello, aşa cum sunt cei doi în operă, ne cunoaştem foarte bine, din respiraţia, sau din inspiraţia pe care o avem, eu sau el, ştim fiecare ce vrea să facă colegul. M-am bucurat mult să fiu pe scenă şi cu Cristi Hodrea şi cu ceilalţi colegi, Anita Hartig, Diana Ţugui, Eusebiu Huţan ş.a.m.d. A fost un spectacol pe care îmi doresc să-l mai facem în stagiunea următoare şi abia aştept să mă revăd cu ei pe scenă în această producţie.

O.Ş.P: Anita Hartig a fost, să spunem, invitatul extern cel mai cunoscut pe acest afiş. Cum reuşeşte managerul Florin Estefan să aducă în stagiunea Operei Naţionale din Cluj-Napoca nume importante de români care evoluează pe scenele internaţionale?

F.E: Atât în cazul Anitei cât şi în cazul altor cântăreţi, reuşesc prin prietenia pe care o am cu ei, pentru că resursele financiare sunt aşa cum sunt şi multe din producţii şi multe din reuşitele pe care le am alături de colegi de seamă care au cariere importante la nivel internaţional, precum Anita, se datorează anilor de prietenie pe care îi avem în spate. Anita Hartig era studentă, când eu debutam cu Don Giovanni. Eram colegi, era cu un an sau doi ani mai mică decât mine şi ea deja atunci îşi dorea să facă Donna Elvira. Au trecut 20 de ani şi nu am reuşit iar acum, când a apărut oportunitatea şi am sunat-o şi i-am zis: „Anita, ai ocazia să cântăm Don Giovanni împreună. Vii, accepti?”. „Uite, sunt acasă şi vin”. Multe dintre aceste colaborări, aşa cum spuneam, se leagă natural, datorită faptului că suntem prieteni şi ne dorim să facem muzică împreună şi să fim pe scenă alături. Noi ne-am format aici, la Cluj, pe această scenă, pentru că Academia de Muzică şi Opera din Cluj s-au născut odată, aici, acum 103 ani. A existat un parteneriat sau o frăţietate între cele două instituţii de la început, un parteneriat care dăinuie de peste un secol. Toată pleiada de cântăreţi clujeni care au plecat şi au făcut cariere importante în lume s-au format aici, pe scândura asta, pe scena Operei...

O.Ş.P: Şi ne referim la...

F.E: Gheorghe Petean, la Agache, la Carmen Oprişanu, la... mai ştiu eu cine, Anita Hartig, Ştefan Pop şi mulţi, mulţi alţii. Bogdan Baciu, Adela Zaharia. Sunt mulţi care sunt plină carieră, dar mă feresc să enumăr ca să nu îmi scape cineva. Datorită deschiderii şi acestui parteneriat între academie şi operă, întotdeauna cântăreţii cu perspectivă şi dăruiţi de Divinitate au avut locul lor în distribuţiile instituţiei profesioniste, şi au făcut primii paşi pe scenă în acestă instituţie. Bineînţeles că ei sunt cu sufletul aici şi vor să vină să cânte acasă pentru că e o reîntoarcere. Întotdeauna îţi doreşti să vii înapoi.

O.Ş.P: Şi aceasta este cheia care funcţionează... în condiţiile economice ale oricărei Opere Naţionale din România.

F.E: Bineînţeles, că ne dorim să satisfacem toate pretenţiile financiare ale acestora şi să fie totul onorabil. De multe ori reuşim cu sponsori, alteori nu reuşim, alteori reuşim cu sufletul şi cu dorinţa de a face şi de a fi împreună…

O.Ş.P: În această stagiune 2022-2023, care au fost premierele importante pe care le putem menţiona acum?

F.E: Am avut o premieră de balet cu Romeo şi Julieta de Prokofiev, care practic, era aferentă anului trecut, dar producţia s-a extins de la un an sau altul. Datorită acestui fapt, a echipei de creaţie şi a anumitor încorsetări pe care le-am avut, premiera a avut loc la început de martie. A fost un succes incredibil cu această producţie de Romeo şi Julieta în montarea Valentinei Turcu...

Practic, e o franciză aşa cum se face, o primă colaborare cu baletul din Maribor, prin prezenţa întregii echipe de creaţie, un spectacol extraordinar. Eu, mărturisesc, sunt cântăreţ şi lumea baletului este ceva exotic, o lume pe care încerc să o înţeleg. Cu cât aprofundez această înţelegere, cu atât îmi place mai mult şi înţeleg mai mult, dar nu pot să mă laud că „trăiesc” în lumea aceea a coregrafiei.

Dar vreau să vă spun că, o dată ce am făcut Zorba, care a fost un succes teribil, apoi producţia de Lacul lebedelor a maestrului Solomon, pe care am făcut-o şi în parc, cu cincisprezece mii de oameni în public, apoi Spărgătorul de nuci şi acum acest Romeo şi Julieta într-o montare neo clasică – destul de veridic făcută, cu intenţii şi interpretări pline de viaţă, dar şi de realism, mai ales în scenele dramatice –  care m-a fermecat şi pe mine şi publicul, totodată… am început să înţeleg tot mai bine această lume. Vreau să vă spun că toate aceste spectacole sunt vândute imediat cum apar pe afiş şi este incredibil. E o mare reuşită pentru noi şi mă bucur tare mult că am reuşit să facem Romeo şi Julieta şi mă refer aici la montare, la coregrafia aceasta destul de dificilă a Valentinei Turcu, dar şi la orchestră pentru că Prokofiev are nevoie de un aparat instrumental, o orchestră mare şi noi suntem încorsetaţi de spaţiu dar s-a reuşit. Alături de colegii mei din orchestră şi de dirijorul Cristian Spătaru am găsit soluţiile în aşa fel încât am putut să punem în scenă acest spectacol. Don Giovanni este a doua premieră pe care o avem acum şi ne dorim pentru la toamnă să repunem în scenă Fanciulla del West, pentru că este un titlu pe care l-am făcut şi a avut succes. Dar datorită dimensiunilor decorurilor, a scenografiei este foarte greu de montat, pentru că noi aici împărţim spaţiul cu Teatrul Naţional Lucian Blaga şi e destul de complicat cu montarea şi împărţirea asta a programării. Ne mai dorim să facem o premieră de Aida în regia lui Rareş Trifan şi scenografia lui Adrian Damian, cu Viorica Petrovici la costume. Dacă ne ajută Dumnezeu, aş vrea să o avem în toamnă, totul depinde de cum mergem mai departe cu bugetul alocat pe anul acesta, pentru că trăim în România şi avem nişte temeri. Iar la balet, La fille mal gardée ar trebui să fie undeva în lunile octombrie-noiembrie. De asemenea, vrem să repunem în scenă la începutul stagiunii şi în Festivalul Toamna muzicală clujeană o lucrare a maestrului Constantin Râpă care se numeşte Tânărul şi moartea. Ne dorim foarte mult să avem în repertoriu şi lucrări româneşti şi contemporane, în măsura posibilităţilor şi aceasta poate fi o formulă eficientă, pentru că avem acest titlu în repertoriu.

O.Ş.P: Din context, ar reieşi faptul că pentru anumite producţii Opera Naţională din Cluj nu mai are loc, e nevoie de spaţiu mai mare. Au existat intenţii de a avea, de a porni construcţia unui sediu suplimentar pentru Opera Naţională din Cluj.

F.E: Da... Aşa cum se ştie, există făcuţi paşi deja în vederea renovării unor edificii importante din România prin acel împrumut pe care l-a luat statul român de la BERD şi noi suntem una dintre instituţiile vizate în această renovare.

O.Ş.P: Ne referim la sediul clasic al Teatrului Naţional şi al Operei Naţionale Române din Cluj.

F.E: În momentul în care au început discuţiile în această idee eu am avut o singură teamă şi o am în continuare. M-am mai liniştit pentru că am găsit soluţii. Teama mea era legată de munca de zi cu zi. Nu unde facem spectacole în perioada renovării. Ci unde o să repetăm şi unde o să-i duc eu pe aceşti oameni a să putem lucra zi de zi şi să nu se distrugă ansamblurile, pentru că este foarte important ca acestea să lucreze împreună, să nu se distrugă ansamblurile, unde să repete cu soliştii şi unde să montăm ceea ce se poate monta în perioada respectivă. Şi atunci ne-a venit ideea de a face un hub, de a găsi soluţia unui teren, cu o investiţie a unei companii sau a statului român într-o anumită formă, pentru a face un opera-hub, l-am numit noi, o clădire care să deservească activitatea curentă a instituţiei. Visul era să avem şi o scenă identică cu cea pe care o avem aici în teatru, pe care noi să putem să montăm decorul şi să repetăm în decor ca mai apoi să-l montăm pe scena unde avem spectacolul, adică în edificiul principal. De la această idee s-a născut un studiu de fezabilitate cu acest hub care îndeplinea toate condiţiile ca să putem să repetăm, condiţii updatate vremurilor în care trăim, cu scena pe care ne-am dorit-o, cu mecanizările pe care ni le dorim şi aici în teatru după renovare, dar avea şi o sală de 500 – 700 de locuri. Practic s-a născut un nou teatru, mai mic, în care, ziceam noi – dacă ne ajută Dumnezeu şi se realizează această construcţie – vom avea spectacolele mai avangardiste, alternative, producţii mai moderne, poate, producţii de studio ş.a.m.d. Au fost nişte încorsetări, am făcut studiul de fezabilitate, eram deja pe lista de priorităţi vis-a-vis de finanţare, dar din cauza unor probleme legate de administrarea terenului a trebuit să renunţăm la acel proiect.

În momentul ăla parcă s-a năruit o lume, am început discuţii cu o serie de conducători şi de entităţi din Cluj care deţin terenuri şi până la urmă ne-a venit  idea să facem nişte paşi către Ministerul Apărării Naţionale în vederea obţinerii unui spaţiu, într-un fost poligon de tragere, undeva la foarte mică distanţă de noul sediu al Academiei de Muzică, care acum este în construcţie şi în scurtă vreme clădirea va fi gata. Am făcut demersurile, care au durat mai bine de un an şi s-a dat Hotărârea de Guvern, ne-au fost alocate 3 hectare şi jumătate teren într-un fost poligon de tragere într-o zonă, cu pădure, frumos..., un loc extraordinar aproape de Academia de Muzică, nu departe de oraş – pentru că este pe o şosea care leagă două cartiere – şi eu cred că acest hub în natură poate fi ceva extraordinar pentru noi şi pentru publicul care ne va vizita cu siguranţă acolo, dacă această clădire va fi realizată. Acum suntem în momentul semnării actelor şi după care urmează să începem să facem restul... Vom modifica unele lucruri şi ne vom gândi ca la această clădire, fiind în zona aceea cu pădure şi în afara oraşului, şi datorită faptului că noi facem multe activităţi în aer liber şi ne dorim în spaţii nonconformiste, să facem şi o arenă conectată la clădire.

O.Ş.P: Termenele exacte... când ar trebui să intre în renovare teatrul.

F.E:Depinde de unitatea de management a proiectelor. Noi am depus temele de proiectare, s-au depus actele, s-a depus documentaţia. Cred că suntem a treia sau a patra instituţie care a depus, era vorba de primul venit, primul servit, dar ce pot să vă spun este că discuţiile astea sunt de şapte – opt ani...

O.Ş.P: Ca să încheiem într-un mod mai concret, Opera Aperta 2023 în luna iunie. Ce anume aveţi special în acest an?

F.E: Noi vom ieşi în piaţă cu Rigoletto. La Opera Aperta este prima dată când participă şi colegii de la Opera Maghiară şi vor veni cu Cavaleria rusticană şi Paiaţe. Producţiile Operei Maghiare sunt semi-staged pentru că ei intră deja în renovare mai repede şi deja şi-au gândit producţiile în această manieră. Rigoletto va fi integral al nostru, producţia pe care o avem, mutată în aer liber, în Piaţa Unirii. Mai vine Compania de balet de la Maribor cu Madame Bovary, în producţia Valentinei Turcu, vor veni de la Bucureşti cu musicalul Familia Addams, al Teatrului Odeon, care va fi în teatru, dar transmis pe ecrane în Piaţa Unirii, în coregrafia lui Răzvan Mazilu. Vom mai avea o serie de concerte Inamorato di te – un proiect pe care l-am făcut eu împreună cu Eusebiu Huţan, colegul meu şi va fi cu orchestra Operei pe scena din spatele clădirii, o să avem un concert de jazz, cu Dima Belinschi şi o trupă de la Academia Naţională de Muzică şi pe lângă asta, aşa cum ne-am obişnuit de câţiva ani încoace, simpozionul de cercetare pe domeniul spectacolului în spaţiul non-conformist, o expunere a maestrului David Crescenzi legată de Rigoletto în Piaţa Unirii, explicând muzical de la pian creaţia lui Verdi.

O.Ş.P: Interesant. Succes şi să ne auzim în noua stagiune.