Flexibilitatea politicianului român

Nicăieri în Europa - în niciun Parlament sau sală de gimnastică - nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea atâta flexibilitate cât în politica românească.

Să treci de la stânga la dreapta şi viceversa, de la liberali la populari sau de la socialişti la conservatori se mai poate pe ici pe acolo, accidental, dar numai la noi ca fenomen. Până anul ăsta, eram obişnuiţi: un parlamentar de la ăia la ăilalţi, un grup parlamentar de la noi la ei şi înapoi, nişte PRM-işti pe la fiecare; s-a mai văzut şi se va mai vedea. De exemplu cine îşi imaginează UNPR-ul lângă PSD, vreodată, în opoziţie? Sau lângă ACL în opoziţie ori pur şi simplu în opoziţie?

Anul acesta însă, după ştiinţa mea, avem două premiere: prima, mai puţin importantă pentru mine - un partid se mută cu totul într-o altă familie europeană, după ce şi-a minţit alegătorii liberali. Veţi zice că s-a mai întâmplat cu PD-ul, dar nu era la fel, atunci nu s-a simţit în Parlamentul European.

A doua premieră merită mai multă atenţie. Un parlamentar PSD pleacă din partidul său, de la guvernare, într-un gest anti-UDMR şi mai ales (pentru că există o diferenţă majoră) anti-maghiar. Nu poate fi acuzat de oportunism, e demn, nu fuge „după ciolan”, tipul are... convingeri.

Recunosc, personal prefer lichelele oportuniste simpatice, extremiştilor de dreapta convinşi, diagnosticaţi corect, dar asta nu contează aici. Pe de altă parte, surpriza e mică, Bogdan Diaconu nu e la prima mişcare de traseist politic şi foarte probabil nici la ultima. Gurile rele deja vorbesc că el, de fapt, ar aduna nişte voturi de la fraţii săi xenofobi şi anti-maghiari pe care să le ducă apoi, în turul doi, către un candidat care nu vrea să se manifeste acum ca anti-maghiar.

Oricum ar fi, această decizie a lui Bogdan Diaconu este salutară! Cu siguranţă este momentul politic cel mai plăcut mie, din toată modesta şi cât mai scurta sa carieră. Traseismul are şi el părţile sale bune: ce să caute un naţionalist într-un partid de stânga? Ce-are de-a face xenofobia cu social-democraţia?

Drum bun, Bogdan Diaconu, şi cale fără de întoarcere. Să vă fi luat alături toţi naţionaliştii din PSD făceaţi două lucruri bune dintr-o singură lovitură -  aţi fi avut o structură de extremă dreapta consistentă şi ne lăsaţi şi nouă un partid mai de stânga.