Festivalul european al derutei

Mai nou, trebuie să fii nebun să nu fii paranoic. De duminica trecută, Liviu Dragnea şi PSD au devenit anti-comunişti. Toate la timpul lor. În ultimii 25 de ani, partidul n-a avut o zi liberă. A construit o reţea de moluri peste gropile comune lăsate în urmă de comunişti şi a găsit, abia acum, răgazul să se reculeagă în subsol. Gestul lui Dragnea obligă.

Rămîne doar ca bătuţii, minerizaţii şi drogaţii din Piaţa Universităţii să se declare pro-comunişti

Totul, fiecare nouă aberaţie şi fiecare oroare aburindă, se aşază docil în căsuţa deşucheată ce i-a fost alocată. Sîntem în tranziţie. Spre ce? Vom vedea cînd va fi un pic prea tîrziu. Însă alunecarea în necunoscut are, deja, o logică impecabilă şi atotcuprinzătoare. Aşa se face, de pildă, că avem vecini noi.

Republica Moldova nu mai e. Pe locul ei, de la Ungheni la Moscova şi înapoi prin Crimeea, se întinde o gubernie smintită, împărţită de gangsteri abia ieşiţi de sub bască şi bîntuită de un norod vînturat în pleasnă de bici sub drapel democratic. Vlad Filat a fost arestat. Lotul pro-europenilor se pregăteşte să-l urmeze. Ar fi cazul să înţelegem că justiţia a devenit cea mai perversă ramură a politicii de forţă. Înţelepciunea populară nu e de lepădat în asemenea situaţii. Avem la dispoziţie un vechi proverb universal care stabileşte că: hoţii noştri sînt mai buni decît îngerii lor. Cu tot regretul, cruciada anticorupţie e cea mai derutantă şi mai eficientă farsă politică pe care democraţiile imitative ale estului şi sud-estului european au pus-o în scenă. După o tradiţie care începe cu industria franceză a eşafodului, ţintele acestei corecţii demagogice sînt bunul simţ şi intestinele omului însetat de dreptate. Posibil, dar la noi e altceva! vor susuţine voci alinate de gîndul că operaţia e un proiect american. Ei şi? Şeful de proiect e departe şi nu-şi mai vede capul de treburi. Diriginţii locali de şantier au tot timpul şi talentul să ajungă la rezultate care n-au nicio legătură cu originalul. În cele din urmă, operaţia se va solda cu o reciclare de regimuri. Cîţiva mucenici civici vor face o frumoasă carieră. Politică, bineînţeles. Dar raporturile de forţă vor continua să dicteze cu balanţa în mînă şi deloc legate la ochi.

Orgia justiţiară a Estului e doar matineul. Festivalul european al derutei are un afiş încărcat. Nimic nu îi explică mai bine bogăţia decît lipsa de calitate a unei generaţii întregi de lideri naţionali şi europeni. Chiar toţi? Aproape. Există excepţii, dar numele lor sînt, din motive de smerenie ipocrită, puse la index. Dezvăluirile, ceva mai jos. În rest, de la impenetrabilii prim-miniştri scandinavi pînă la năstruşnicii lideri franco-italo-greci, toată lumea din camera de control stă cu ochii pe cadrane germane şi pierde controlul.

Noul conclav european pe tema migraţiei s-a încheiat joi, la Bruxelles, cu o decizie tehnică: un haraci de 3 miliarde plătibili Turciei (şi reînoibil de îndată ce migranţii vor fi dirijaţi pe rute alternative) În plan intern, acolo unde guvernele stau ochi în ochi cu o populaţie tot mai neliniştită, nimic. Doar noi şi noi săli de sport înţesate cu paturi de refugiat. Şi sate germane cu 100 de locuitori şi cotă de 1000 de refugiaţi. Plus Suedia, cu bronz mondial şi aur european în clasamentul de violuri. Evident, o rată de viol de 10 ori mai mare decît media europeană nu are nici o legătură cu 20 de ani de migraţie nord-africană şi arabă. De vină trebuie să fie întîmplarea şi renaşterea hormonală suedeză.

O cascadă de traume şi dileme macină Europa şi, orice ar face, liderii Uniunii deschid gura fără să poată spune ceva pe înţelesul propriilor naţiuni. De ce? De unde această muţenie politică de grup? Slăbiciunea e înăuntru şi s-a consolidat în cîteva decenii de pietate impusă şi fugă de adevăr. Niciun lider european nu poate concepe că dezastrul de care fug refugiaţii primiţi în Occident e provocat de propriul lor caracter. Violenţa psihotică vizibilă de la Ierusalim la  Damasc şi Bagdad nu e o noutate. E parte a codului obişnuit de procedură bestială şi reglat conturi tribale în lumea musulmană. Cine vrea martori şi mărturii poate cita secolele trecute şi va primi informaţii berechet din Balcani, de la veneţieni şi de la armeni. Exact din acest motiv, singura excepţie şi singurul caz de fibră rezistentă se numeşte Israel. Naţiunea care n-a acceptat niciodată să se ascundă în spatele lui Dumnezeu şi a înţeles că e datoare să spună: noi şi iar noi. Dezvăluirea promisă mai sus e seria Gurion, Meir, Begin, Sharon, Netaniahu.

La mare depărtare şi fără drept de cuvînt, seria excepţiilor de la regula mediocrităţii e completată de cîteva fantome monarhice. Lăsate cu tot decorul intact şi în toată lipsa lor de putere pe tronurile dinastiilor vest-europene, capetele încoronate asistă la stingerea Europei.

Între timp. atotştiutorii lideri scoşi din urna de vot şi plimbaţi ca moaştele pe canale media îşi văd de treabă şi încurcă, mai departe, istoria.