Fapt rarisim: scrisoare comună de condamnare a politicii Israelului în teritoriile ocupate. Semnează: SUA, Franța, Germania, Marea Britanie și Italia

S-o luăm în ordine, căci și succesiunea comunicatelor își are valoarea sa care, evident, se leagă de toate gravele dileme pe care le ridică situația internațională actuală și dezbaterile din ce în ce mai dramatice pe teme statelor care ocupă teritorii străine și le integrează în cel al propriului stat național, chiar dacă există condamnarea venită din partea comunității internaționale.

În cazul, repet extrem, extrem de rar în economia relațiilor internaționale, Secretarul de Stat Antony Blinken a criticat luni decizia Israelului – cu al său guvern a cărui existență depinde de prezența forțelor ultra-naționaliste de extremă dreapta – de a legaliza existența a cel puțin nouă așezări din zona ocupată a Cisiordaniei și de a autoriza construirea altora noi cu 10.000 de locuințe. Declarația făcută de Blinken anunță că SUA se vor opune „cu hotărâre unor asemenea măsuri unilaterale care vor exacerba tensiunile și subminează perspectivele unei soluții negociate a „celor Două State”. Jalina Porter, adjuncta purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat a spus și ea că „ne opunem cu fermitate la extinderea coloniilor, ceea ce exacerbează tensiunile și subminează încrederea între cel două părți. Programul israelian de extindere a coloniilor dăunează profund perspectivei unei soluții privind „Cele două State”.

A urmat declarația comună a șefilor diplomațiilor din cele țări evident „profund preocupați” de decizia Israelului care ar trebui să înceapă să fie aplicată în teren începând cu 12 mai, anunțând, la rândul lor, că „se opun cu fermitate acestor acțiuni unilaterale”. Iată varianta franceză a scrisorii, o aveți aici  și pe cea transmisă de Departamentul de Stat al SUA.

Celor 5 miniștri li s-a adăugat și Anniken Huitfeldt din Norvegia care, foarte concis, a avut și cea mai clară poziție de condamnare: „politica israeliană privind implantările în zonele ocupate este împotriva legislației internaționale și trebuie oprită”. În principiu, o asemenea luare de poziție ar trebui să însemne ceva, să fie – așa cum s-ar părea că se dorește – un semnal clar al voinței și forței de influență a lumii occidentale în raport cu ceea ce este descris și condamnat ca o încălcare flagrantă a legislației internaționale în general și, în orice caz, a numeroaselor Rezoluții ale ONU care vorbesc despre ocuparea ilegală de teritorii în Cisiordania.

În consecință, s-a așteptat cu oarece nerăbdare reacția guvernului israelian. Și aceasta a venit ieri, poate, pentru mulți, la fel de surprinzătoare ca scrisoarea celor 5 miniștri ieși să atace morile de vânt.

Ministrul de finanțe israelian Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir, ministru pentru problemele securității naționale, și-au reafirmat susținerea deplină pentru decizia guvernului. Astfel, Smotrich, un lider religios, a spus că domnia-sa și aliații săi din guvernul cel mai de extremă dreapta din istoria Israelului rămân „susținători pe deplin ai eliminării oricăror restricții asupra construirii de locuințe în Iudeea și Samaria”. La rândul său, Ben-Gvir a transmis americanilor și europenilor „să înceteze să-și mai facă griji... Pământul Israelului aparține poporului Israelului... Nouă așezări sunt ceva bun. Dar nu sunt suficiente. Vrem mai multe”.

Deocamdată este un război al vorbelor și care, așa cum ne-a arătat istoria acelei regiuni, să poată fi o prefață pentru o nouă Intifada. Dar cealaltă dimensiune ar putea să devină foarte interesantă deoarece micul conflict cu care lumea s-a obișnuit între palestinieni și israelieni, oricât ar fi de dramatic, ar fi rămas în parametri normali, adică stârnind din ce în ce mai puțin interes deoarece funcționa perfect susținerea americană necondiționată.

De data asta, scrisoarea de acum arată că există o teamă reală ca perspectiva să se poată schimba în momentul în care și o altă țară sau alte țări ale lumii vor vrea să folosească principiul impunității în urma ocupării unor teritorii prin forță armată. Profitând de lipsa de putere, influență și unitate a comunității internaționale și, în orice caz, de impotența ONU în acest domeniu.

Pe tema asta noi n-avem niciun fel de părere, nici că ne-ar cere-o cineva.

Principiul acesta al reținerii absolute este bun cât timp funcționează speranța că dacă taci și te faci că nu vezi, nici alții nu vor avea ceva de împărțit cu tine. Dar ce se întâmplă dacă viața, doamne ferește, i-ar obliga pe ai noștri să se exprime exact pe tema asta, chiar în umbra protectoare a celor care ne dau voie să vorbim? Uite, acum, americanii și ceilalți parteneri strategici, vorbesc în clar. Noi continuăm să tăcem la fel de clar, cu dinții încleștați...