Fals jurnal de ieri și de azi „Nu există prieten mai loial pe lumea asta ca o carte”

Observația aforistică aparține unei celebrități a scrisului mondial, Ernest Hemingway, de care am fost și sunt îndrăgostit și la care mă întorc și acum, și am revenit de atâtea ori în viața mea de când l-am descoperit pe scriitorul, cum am zis, celebru, citindu-i cărțile la timpul apariției lor, pentru că România a fost a patra țară din lume la traduceri din literatura consacrată și devenită clasică.

Zilele astea, descoperindu-i observația aforistică din titlul tabletei, m-am întors la Ernest Hemingway, amintindu-mi cum am citit romanele „Pentru cine bat clopotele” și „Adio, arme”, inspirate, primul, de sângerosul război civil din Spania dictaturii fascistului Franco și al doilea, de experiență scriitorului din zilele Primului Război Mondial. Atunci Hemingway era tânăr și în prima lui carte fascinantă, „Parisul, o sărbătoare continuă”, am descoperit cu ce lecturi a început viitorul romancier american, cu alte cuvinte care au fost cărțile care l-au îmbogățit pentru prima dată pe viitorul laureat al Premiului Nobel pentru romanul „Bătrânul și marea”.

Și astfel am aflat că la 22 de ani, la Paris, unde locuia, a început să citească pe marii scriitori ruși, bineînțeles, începând cu contele Lev Tolstoi, Dumnezeul prozei mondiale, cu magistralul „Război și pace”, romanul pecete, și continuând cu povestirile vânătorești ale lui Turgheniev. Apoi, cu Gogol și Dostoievski și bineînțeles cu Anton Pavlovici Cehov. Aceștia au fost scriitorii cărora le datorează primele lecturi scriitorul american Ernest Hemingway, cel despre care William Faulkner, laureat și el al Premiului Nobel, a spus ca o recunoaștere a magistraturii lui Ernest Hemmingway: „Și totuși, el este cel mai mare!”.

M-am întrerupt din lectura loială repetată a literaturii lui Ernest Hemingway pentru ca să citesc apariția în românește, la Editura Humanitas, a cărții „Provocarea Ierusalimului – o călătorie în Țara Sfântă” scrisă de Eric Emmanuel Schmitt la rugămintea papei Francisc, care l-a invitat să facă în 2022 o călătorie în Țara Sfântă, o călătorie într-adevăr copleșitoare și zguduitoare prin investigația făcută în Țara Sfântă, Biblie și Noul Testament în zilele premergătoare tragediei de astăzi.

Eric Emmanuel Schmitt este un filosof și un scriitor celebru, deținător al premiului Goncourt, al cărui președinte de juriu este astăzi când, la terminarea lecturii cărții lui, am sperat și am fost convins că va primi Premiul Nobel. Sorții s-au îndreptat spre romancierul și dramaturgul norvegian Jon Fosse.

Închei spunând că, la încetarea din viață a lui Ernest Hemingway prin sinucidere, la fel ca tatăl său, medicul Hemingway, eu fiind secretar general de redacție la revista „Secolul 20” și fiind cunoscut ca un îndrăgostit – cum am mai zis – de Hemingway, am fost invitat pentru prima dată în viața mea la televiziune să-i fac portretul. Tot atunci, în acele zile, Mihnea Gheorghiu – creatorul revistei Secolul 20 – și cu mine am dedicat un număr integral al revistei lui Ernest Hemingway, iar coperta i-am încredințat-o graficianului revistei, Eugen Mihăescu, viitorul mare grafician și pictor de talie internațională, care pe coperta revistei a făcut cu o pensulă înmuiată în verdele ierbii portretul marelui scriitor.