Extrema dreaptă în Europa Centrală şi de Est: de unde, de ce, pentru ce?

Este o temă care nu poate (sau nu mai poate) fi nici bagatelizată, nici trecută sub tăcere. Clopoţelul de alarmă se transformă în sirenă de incendiu după scorul electoral înregistrat de extrema dreaptă în Austria şi în momentul în care un partid de extremă dreaptă negociază acum, pe poziţie de forţă, intrarea în guvernul norvegian.

Pentru început, vă invit să urmăriţi un fil documentar extrem de bine realizat, Propagandă, Ură şi Crimă rezumând foarte corect esenţa acestei probleme care ameninţă să revină pe scena politică europeană, redeschizând capitole despre care se credea că au fost definitiv închise după teribilele experienţe ale urei, intoleanţei , rasismului, xenofobiei şi antisemitismului care au pregătiti şi însoţit ideologia fascistă şi pe cea nazistă.

Veţi vedea că nimic nu s-a schimbat: sunt în prim planul unei propagande deosebit de violente şi agresive exact aceleaşi mesaje de ură împotriva populaţiilor percepute ca „străine”, cu atât mai mult dacă „străinul” respectiv vine să trăiască şi să muncească în ţara unde partidul respectiv de extremă dreapta încearcă să transmită mesajul că acest străin vine să fure rodul muncii cinstite al populaţiei autotone, ocupă piaţa muncii şi periclitează echilibrul social şi prosperitatea clădite cu trudă de atâtea generaţii. Ţintele sunt, din nou, „oculta mondială iudeo masonică”, acum adăugându-se imigranţii în general, mai ales noul val provenind din Europa de Est, plus, bineînţeles, imigraţia din spaţiul musulman şi în special din ţările Maghrebului. Toate acestea reunite pentru a argumenta eşecul unei Uniuni Europene cu reguli mult prea laxe, al unei idei europene de convieţuire care, prost aplicată de o clasă de birocraţi incompetenţi de la Bruxelles, a adus „Europa adevăraţilor europeni” în sărăcie şi foarte aproape de o explozie socială majoră.

Cu siguranţă că asistăm la reîntoarcerea în forţă a extremei drepte în Europa, prima explicaţie, cea mai des citată, fiind găsită în similaritatea între ce se întâmplă acum cu fenomenele sociale de mare amploare din Germania de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial (criză sociaă, nemulţumiri populare, criză economică şi şomaj…) şi peisajul social al Europei de azi, cu structurile de rezistenţă profund afectate de şocul crizei nici acum încheiate. Acesta este contextul, dar numai el poate constitui singura explicaţie?

Nu, afirmă participanţii la o reuniune organizată de SciencesPo la Paris, rezultatele muncii unei echipe de cercetători din mai multe ţări europene fiind reunite în Les Chaiers du CEVIPOF nr.53 din aprilie 2011.  Studiul care ne interesează este semnat de prof. Michael Minkenberg de la Europa Universität Viadrina Frankfurt/Oder şi analizează resurecţia paridelor dreptei radicale în Europa centrală şi de est.

„Trecerea de la sistemele autoritare la unele liberal-democratice este adesea însoţită de discordanţele noilor partide şi de mişcări de extremă dreapta. În cazul ţărilor occidentale care au reuşit să surmonteze dictaturi de extremă-dreapta, mobilizarea simpatizanţilor se baza adesea pe nostalgia după regimul dispărut, spre exemplu cazul Partidului socialist al Reich-ului de la începuturile Germaniei Federale, Mişcarea socială italiană de după război sau grupări neo-fasciste şi militariste ca 23-F în Spania post-Franco. În cazul ţărilor est-europene…partidele de extremă dreaptă propun o alternativă radicală la tânăra democraţie acum construită, o alternativă cu rădăcini în trecut…Cu câteva excepţii (Estonia, Slovenia, Ungaria), rezervorul electoral pentru aceste partide se cifrează la aproximativ 20%, existând totuşi posibilitatea unor fluctuaţii importante, aşa cum o demonstrază situaţiile din Ungaria sau Polonia. Indiferent de viitorul lor electoral, aceste partide au în comun faptul că operează „în zona de margine”, aducă în acelaşi timp în marginea scenei politice aliaţilor lor cât şi dincolo de frontierele naţionale, în marginea unei Europe democratice, activând într-un spaţiu transnaţional propriu….În ciuda aderării ţărilor est-europene foste membre ale Pactului de la Varşovia la UE, regiunea aceasta a Europei va rămâne o „zonă- frontieră” pentru viitorul apropiat, de data asta „în interiorul Europei”, ca ţări membre UE, decât din afara ei, ca înainte….iar forţele ultranaţionaliste răspund acestor schimbări politice şi sociale profunde, identificând ţapi ispăşitori şi chemând la mobilizare împotriva acestora: -    dacă în Europa occidentală de acum aceşti ţapi ispăşitori sunt găsiţi în persoana imigranţilor sau, în general, a „străinilor” - în Europa centrală şi orientală, aceste dinamici sunt legate de un naţionalism îndreptat împotriva străinilor în general, împotriva ţărilor vecine, împotriva unei puteri externe de tip hegemonic (mai întâi Moscova, acum Bruxelles) şi împotriva minorităţilor din ţările respective. Aproape prin definiţie, dreapta radicală este un agent de primă importanţă în încercarea de a reinventa sau instrumentaliza istoria unei ţări..dreapta radicală din aceste ţări este condiţionată puternic de elementul istoric…şi este implicată într-un efort de construcţie al ideii de naţiune şi de apartenenţă naţională prin radicalizarea criteriilor de incluziune/excluziune de ordin etnic, religios, lingvistic…Efortul de costrucţie al dreptei radicale condensează ideea de naţiune într-o imagine de extremă omogenitate colectivă şi duce la congruenţa între Stat şi Naţiune la nivelul acestor criterii exclusive…Multe dintre naţiunile postsocialiste, ţări cu puternică tradiţie anterioară de naţionalism comunist par să producă acum o variantă fascist-autocratică a radicalismului de dreapta, existenţa partidelor de extremă dreapta având un efect problematic pentru dezvoltarea democraţiei din ţările respective…Spre deosebire de cea mai mare parte a cazurilor din Europa occidentală, liderii şi platformele politice ale partidelor respective au devenit avocaţii unor ideologii mai degrabă orientate către trecut, mai ales cu nostalgia „teritoriilor pierdute”, în mod deschis antisemite sau rasiste şi propagând sentimente antidemocratice. Spre deosebire de „mişcările de independenţă” din Occident (Ţara Bascilor, Italia de Nord), aceste partide şi mişcări din Europa de est sunt cele mai înclinate să se angajeze pe linia unei politizări ultranaţionaliste în problema frontierelor, repunând pe masă actualele confirguraţii ale mai multor state din UE..Partidele de extremă dreapta din centrul şi estul Europei sunt însă departe de a forma o forţă politică transnaţională; natura ideologiei lor şi construcţia naţională din regiunea reespectivă a Europei crează bariere puternice împotriva alianţelor supranaţionale”.

Este posibil ca acesată concluzie să se dovedească justă. Dar există şi posibilitatea ca efectele crizei sociale, economice şi financiare care a lovit atât de greu ţările europene să fi producă de-abia de acum înainte efectele electorale reale, mai ales în cazul statelor sărace sau, dimpotrivă, a celor bogate asaltate acum de emigranţi.

În ce ne priveşte, fenomenul unei extreme-drepte virulente şi cu priză la public încă nu şi-a făcut apariţia sau a fost evitat în momentul unic în care Corneliu Vadim Tudor ajunsese în turul doi al prezidenţialelor, de altfel momentul în care partidul pe care l-a condus a început drumul actual spre dispariţie din sondaje. Nici încercările de a rebilita Garda de Fier sau de a crea un partid nou pe bazele de demult, Noua Deaptă, nu au nici un fel de răsunet şi rezultat electoral.

Primejdia este însă ca, în contextul adâncirii crizei de încredere de acum şi a certelor dificultăţi economice, discursul radical să poată reveni în forţă. Sau, la fel de grav, să vedem cum toate partidele tradiţionale aflate în competiţiile electorale din anul viitor, să încerce să confişte câteva dintre temele extremei drepte tradiţionale, să le prelucreze în sos propriu şi să le lanseze pe piaţă cu personaje de tip carismatic.

Vezi experienţa tipică încercată de liberali prin aducerea lui nea Gigi în partid, cu discursul său foarte aproape de temele mai sus menţionate. Iar acesta ar putea să fie doar un caz benign…există un bazin electoral evident euro-sceptic, convins de efectele perverse sau nocive ale Europei asupra anemonelor româneşti. Cine va prelua şi va exploata acest bazin electoral?