Este Putin postcomunist sau postfascist?

Acesta este titlul unui comentariu din revista germană Der Spegiel care reflectă perfect o confuzie şi o capcană. Şi confuzia şi capcana sunt ideologice şi în ele au căzut şi comentatori, unii bine intenţionaţi. Într-un alt articol, de data aceasta scris pentru Adevărul, Cristian Unteanu remarca, inspirat, resuscitatea simbolisticii Marelui Război, trimiterea fiind la Rusia, dar în sens contrar celui urmărit de propaganda rusească.

Imagistica Marelui Război a fost prezentă de la început în conflictul recent dintre Ucraina şi Rusia, pe ea şi-a întemeiat Vladimir Putin anexarea Crimeei, o decizie legitimată public de lupta împotriva fascismului care s-ar fi instalat, prin lovitură de stat, la Kiev. Dar este Vladimir Putin de stânga pentru că invocă lupta împotriva fascismului? Cărei ideologii i se subsumează putinismul? Şi de ce Vladimir Putin, oferă într-un interviu, ca exemple pozitive pentru repunerea în discuţie a valorilor fondatoare în ţările Europei, victoriile lui Orban Viktor şi Marine le Pen?

Deşi dreapta românească, mă refer şi la cea politică şi la cea la cele neinstituţionalizată, îl consideră pe Vladimir Putin un comunist -  că dacă n-ar fi ar trebui să-şi reinventeze întreaga propagandă anti-PSD şi anti-Ponta-  articolul din Der Spiegel, dar şi o privire mai atentă asupra ultimului mandat al lui Vladimir Putin în desfăşurare, pun sub semnul întrebării această etichetă.

Deci, unde sunt fasciştii şi unde sunt comuniştii, ca în Marele Război? Primii par să fie şi într-o parte şi în cealaltă a baricadei ruso-ucrainene, cei din urmă, niciunde. Dreapta românească şi nu doar românească ignoră extremismul neo-nazist ucrainean, iar stânga românească (neinstituţionalizată) şi nu numai românească ignoră elementele fasciste ale politicii putiniene, toţi pentru a-şi apăra poziţiile ideologice. 

Foreign Policy (ediţia internaţională) din 18 martie atrăgea atenţia cancelariilor occidentale asupra adevărul inconfortabil că o parte a guvernului de la Kiev şi o parte a protestatarilor care l-au adus la putere sunt, într-adevăr, fascişti.  FP avertiza că, în criza ucraineană, guvernele occidentale sunt obligate să poarte două ofensive diplomatice de lungă durată, una împotriva propagandei lui Putin şi cealalată împotriva renăscutei extreme-drepte ucrainene.  Ofensiva a fost doar anti-Putin, iar zilele trecute a avut loc masacrul de la Odesa în care responsabile par să fi fost grupuri ucrainiene de extremă dreaptă potrivit relatărilor presei străine, episod pe care Bruxellesul şi Washingtonul trebuie acum să-l gestioneze. 

Punându-şi aceeaşi întrebare, Der Spiegel analizează simbolistica lui Putin: recursul la naţiune, superioritatea poporului rus în raport cu celelalte, a valorilor tradiţionale prin comparaţie cu decadenţa occidentului. Acestea, precum şi cultul trupului sănătos pus în scenă de Vladimir Putin (călare, înotând, în ringul de lupte greco-romane), legea şi discursurile împotriva persoanelor cu alte orientări sexuale urmate de lapidarea a zeci de persoane suspectate de homosexualitate în Rusia, crimele xenofobe din marile oraşe ale Rusiei îndreptate împotriva migranţilor din fosta URSS,  califică putinismul mai degrabă ca postfascist decât ca postcomunist. 

Confuzia este prin urmare ideologică şi ea vine din nevoia de a lipi etichete pentru a simplifica şi opera mai uşor cu realităţile, dar şi pentru a le manipula în scopuri politice. Aşa, poţi afirma că răul stă într-o parte şi binele în cealaltă. Şi aici este capcana ideologică întinsă de maşinile de propagandă: conflictul ruso-ucrainean nu este ideologic. Pentru a nu cădea în ea ar fi poate mai onest să ne uităm doar la fapte.