Enigmaticul Horea

La 28 februarie 1785, pe Dealul Furcilor, la Alba Iulia, era executat, prin tragere pe roată, cea mai grea formă de execuţie din Codex Theresianum, eroul român Horea, principalul  conducător al mişcării naţionale din 1784. Alături de el a fost executat şi Cloşca. Celălalt lider, Crişan se spânzurase în celulă, cu nojiţele de la opinci.

Despre Horea s-a scris foarte mult. A fost prezentat înainte de 1989 drept un ţăran iobag, cu ştiinţă de carte, exponent al luptei românilor asupriţi din Transilvania pentru dreptate, iar mişcarea lui, a fost catalogată ca fiind o răscoală.

După 1989, istoriografia a încercat să analizeze atât personalitatea lui, cât şi mişcarea condusă de el în lumina adevărului istoric şi prin luarea în considerare a tuturor izvoarelor istorice, descoperite recent.

Născut în Albac, la 1731, Horea (pe numele lui Nicola Urs) este prezentat astăzi în prezent drept un român relativ înstărit, o enigmă felul în care acesta a reuşit să devină la fel de cunoscut în epocă, precum iniţiatorii Revoluţiei din Coloniile Britanice din America de Nord şi iniţiatorii Revoluţiei Franceze. Un posibil răspuns găsit de istorici şi de pasionaţi ai istoriei ar fi acela că formaţia sa culturală şi statutul social i-au permis intrarea în legătură cu oameni influenţi ai epocii sale. Ei se bazează pe dovezi apărute în presa şi memorialistica vremii, care îl prezintă pe Horea ca fiind integrat francmasoneriei.

Dar oare cum un român din Apuseni, enigmatic prin existenţa lui, a reuşit să se integreze într-o mişcare secretă care-i număra pe cei mai însemnaţi oameni de afaceri, constructori şi intelectuali ai momentului?

Istoricul Ioan Chindriş, pe baza unor documente relevante, încearcă să facă lumină în ceea ce priveşte calitatea de membru al masoneriei a lui Horea.  Astfel, se poate explica modul în care Horea a obţinut patru audienţe (1778, 1780, 1782, 1783-1784), la împăratul Iosif al II-lea, unul din masonii celebri ai epocii. A fost ajutat de unul din cei mai importanţi masoni din Imperiu, confident al împăratului Iosif al II-lea, Ignatius Born, originar din Alba Iulia. Acesta era specializat în geologie şi ştiinţa minereurilor. Acesta conducea o lojă de savanţi, care se întruneau în casele sale din Viena, printre ei aflându-se şi Jakob Adam, de profesie gravor, cel care i-a portretizat pe conducătorii revoluţiei din Apuseni. În plus, el îndeplinea şi sarcina de responsabil al exploatării rezervelor de aur din Apuseni, ceea ce îl recomanda drept un funcţionar deosebit de important dar şi de influent.

Nicolae Dura aduce în discuţie existenţa unui document austriac, care face trimitere la Loja ”Kreuzbruderschaft - Frăţia de cruce”, la care aderase şi Horea, documentul făcând trimitere şi la el.

La 23 februarie 1783, susţine Ioan Chindriş, Horea ar fi ţinut, în cadrul Lojei respective un discurs, sub forma unui elogiu (descoperit în arhiva Lojei vieneze ”De la Vraie Concorde”), în care îşi exprima ataşamentul faţă de programul reformator al împăratului Iosif al II-lea: ”Drăguţi fraţii mei! Ca soarele care răsăreşte toate zilele şi trece în sus de noi, prin cer, care lumineşte marea, pădurile şi dumbrava, cetate şi saturi, aşa grijeşte grija mare a Iosifului într-un chip, mari şi mici, bogaţi şi saraci. Şi îi grijitor bun, ca izvoara care înmoaie holdele şi moşiile noastre şi face bine la noi toţi. Zo (Dumniezo) să-l taie, drăguti fraţii mei! Să îi cântăm tare şi să sunăm tunurile estea, pentru binele lui. Vânt dulce să sufle vestea lui peste munţii ai mai nalţi, la răsărit şi asfinţit, cum cunoască lumea norocu nost. Luaţi sama de vorbele mele. Mâna sus pe armele. Foc! Mai tare foc! şi al mai tare foc!".

Împăratul Iosif al II-lea era un reformator. Totodată, el avea planurile sale în privina Principatului Transilvaniei. Împăratul spera să limiteze influenţa nobilimii maghiare, prin ridicarea rolului celorlalte popoare, în special a românilor, consideraţi toleraţi şi mulţi aserviţi statului sau nobililor. Ei furnizau în principal forţa de muncă în exploatarea aurului din Munţii Apuseni, care lua calea tezaurului imperial de la Viena. Totodată ei reprezentau şi o forţă militară în caz de agresiuni externe, deoarece ţăranii aserviţi înrolaţi beneficiau de eliminarea statutului de iobag, devenind oameni liberi.

Conflictul militar a izbucnit tocmai cu ocazia acestor recrutări din 1784, când nobilii au încercat să blocheze numărul mare de ţărani, care se prezentaseră la înrolare. Horea, alături de Cloşca (Ion Oargă) şi Crişan (Marcu Giurgiu) au condus revolta, reuşind să deţină controlul unor mari părţi din Transilvania, reuşind să obţină chiar un armistiţiu. Venirea iernii a dus la stingerea mişcării, liderii decizând să se ascundă până în primăvara următoare. Între timp, prin trădare, ascunzătoarea le este descoperită şi cei trei sunt arestaţi şi duşi la Alba Iulia.

Pentru autorităţile locale, a rămas o enigmă cum s-a răspândit răscoala aşa de repede, cei trei lideri luând cu ei secretul în mormânt şi negând orice participare la evenimente. Pe timpul desfăşurării acţiunii, Horea a spus că avea înscrisuri cu ”peceţi împărăteşti”, afirmaţie susţinută de faptul că există mărturia aruncării în foc de către Horea a unor scrisori, în momentul arestării sale şi a celorlalţi doi prieteni ai săi.

De ce însă împăratul a pus punct complicităţii sale, în sensul absenţei multă vreme a unei riposte ferme a armatei imperiale în ciuda apelului disperat al nobilimii maghiare? La izbucnirea revoluţiei împăratul Iosif al II-lea era angrenat într-un conflict cu Olanda, din cauza unui incident naval. Prusia şi Franţa aşteptau pornirea unui conflict european, după cum, de acest fapt era interesat şi Imperiul Otoman, vecin geopolitic al Imperiului Habsburgic. Imperiul Rus se afla în într-o stare de aşteptare, urmărind cursul evenimentelor. Aşadar, revoluţia putea fi un semn de slăbiciune internă, care putea crea o imagine negativă a împăratului Iosif al II-lea, dar care putea conduce şi la alte revolte interne.

Astfel, contrar bunăvoinţei arătate lui Horea, împăratul Iosif al II-lea decidea că are nevoie de linişte în Imperiu, cerând baronului Preiss restabilirea ordinii pe teritoriul Transilvaniei.

Că Împăratul Iosif al II-lea procedase nedrept şi că Horea era cunoscut în epocă, sunt aserţiuni care reises şi din faptul că Brissot, lider al Revoluţiei Franceze şi mason renumit va compara acţiunea lui Horea cu cea a fondatorilor Statelor Unite ale Americii, reproşându-i lui Iosif al II-lea sacrificarea lui Horea : ” (...)Şi, fiindcă nici unul n-a plătit cu capul său atrocităţile săvârşite, sunt în drept să conchid, fără să intru în amănunte, că ai fost nedrept pedepsind cu moartea pe Horia, ca asasin, cât timp cruţi viaţa nobililor asasini... Dacă românilor nu li se redă libertatea, înseamnă că toţi monarhii Europei trebuie să se ridice împotriva Statelor Unite ale Americii, să proscrie constituţia acestui nou stat şi să condamne ca infamă orice alianţă cu el”.

În filmul românesc ”Horea” (regia Mircea Mureşan, 1984), realizat în anii comunismului, când masoneria era un subiect interzis,  în care Horea e interpretat de Ovidiu Iuliu Moldovan, scena unei întruniri masonice în care apare Brissot vorbind despre Horea, ocupă un rol distinct, ceea ce arată veridicitatea ipotezei apartenenţei acestui erou român la francmasonerie.

S-au făcut numeroase presupuneri că în timpul mişcării naţionale a lui Horea, o parte din aurul transilvan ar fi fost direcţionat către reprezentanţii masoneriei franceze care au pregătit acţiunile premergătoare declanşării Revoluţiei Franceze, prin intermediul unui alt personaj enigmatic, Joseph Balsamo, care va constitui model pentru personajul omonim pentru romancieri cunoscuţi ai epocii, între care Alexandre Dumas.

După cum, nu trebuie exclusă nici ipoteza interesului Prusiei, deoarece Regele Frederic al II-lea, celebru mason ar fi avut o implicare directă, prin intermediul unor loji înfiinţate sub autoritatea sa în Transilvania, în influenţarea ţăranilor de a se înrola masiv în armata habsburgică, pentru a întârzia reforma militară, iniţiată de Iosif al II-lea, deoarece aceasta ar fi afectat planul de reforme militare al Prusiei.

Prin statut, împăratul Iosif al II-lea era de acord cu o revoluţie dacă aceasta servea intereselor Imperiului său. De exemplu, destabilizarea Franţei, printr-o revoluţie, ar fi avantajat Imperiul Habsburgic. Se presupune că tocmai aurul transilvan şi prezenţa lui Horea sunt cheia explicării resorturilor destinului său enigmatic. La rândul său, Horea avea planurile lui cu românii din Transilvania. Totuşi, aşa cum se va mai întâmpla în istorie, interesele celor mari vor predomina şi vor înăbuşi interesele celor mici. Consecinţa a fost cunoscută: mişcarea lui Horea a fost înăbuşită, dar exemplul său a fost prezentat de francezi ca o mare nedreptate a împăratului Iosif al II-lea. Revoluţia franceză a triumfat, dar după terminarea ei, Napoleon a fost pe punctul să lichideze Imperiul Habsburgic.

În sprijinul ideii că Horea era implicat într-o acţiune de proporţii la nivel european, vine şi o întâmplare petrecută în timpul arestului de la Alba Iulia. El i-ar fi spus unui paznic,  român de origine, că s-ar afla în posesia unor documente care ar incrimina mulţi oameni influenţi. Horea a aşteptat până în ziua execuţiei un semn de la împăratul Iosif al II-lea, nedivulgând nimic, respectând jurămintele făcute.

O enigmă o reprezintă şi faptul că lui Horea i s-au aplicat doar 4 lovituri de roată (în comparaţie cu 20 câte i-au fost aplicate lui Cloşca).

Horea a fost executat ultimul, iar vorbele lui nu au putut fi auzite din cauza zgomotului infernal al tobelor. Probabil, că fusese cineva interesat ca Horea să nu spună nimic nici în chinurile morţii.

Mişcarea lui Horea a fost o adevărată revoluţie. Legăturile lui Horea cu cercurile înalte din Viena, contactele cu masoneria şi relatările vremii dau imaginea reală a caracterului naţional al acţiunii sale. Nu se poate pune semnul de echivalenţă între mişcarea lui Horea şi o răscoală ţărănească. Horea a dorit emanciparea naţională, prin aceasta înţelegând şi îmbunătăţirea situaţiei sociale a românilor.

Acum 230 de ani murea un lider român, enigmatic şi impresionant ca destin, Horea, cu o personalitate complexă, care avusese acces în cercurile cele mai înalte în care se luau decizii pentru viitorul Europei.