Educația, oportunitate imensă pentru mediul privat!

0
0
Publicat:

Știrea care ne anunță că în județul Arad va fi construit cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, alături de o unitate de stocare a energiei, tot cea mai mare de pe continent, a făcut deja înconjurul țării și pe merit. Vorbim nu doar despre recorduri notabile, ci și despre o investiție de aproximativ opt sute de milioane de euro! Este o veste care ne arată că dacă ne implicăm, fiecare la locul său – în cazul de față toți cei care luptăm pentru Arad – obținem împreună rezultate remarcabile. Vreau să îi felicit și cu acest prilej pe toți cei direct angrenați în realizarea proiectului!

Dar această știre mai dezvăluie ceva: o oportunitate imensă pentru alte sectoare, iar primul la care m-am gândit este, desigur, educația. Vorbesc aici despre școlile profesionale private de meserii, care mai repede și mai flexibil decât cele de stat, pot răspunde prompt nevoilor imediate ale pieței muncii.

Este clar că Europa și lumea întreagă trec printr-o perioadă de transformare a modelului economic, care va fi tot mai mult bazat pe folosirea unor resurse regenerabile. Eu nu dezbat aici rapiditatea schimbărilor, deși am cerut mereu, în Parlamentul European, mare atenție la modul în care aceste schimbări pot afecta grupurile vulnerabile sau sectoare întregi. Acum, vreau să atrag atenția asupra unei oportunități antreprenoriale imense.

Perioadele tranzitorii atrag, desigur, temeri, mai ales că nu știm exact cât de profund va fi afectată piața muncii. A fost așa mereu în istoria umanității și va fi așa mereu. Nimic nu va schimba aceste realități. La fel cum nimic nu va schimba faptul că, în urma acestor transformări, oameni își vor găsi, cu siguranță, noi ocupații, noi șanse, noi surse de venit. Cu o condiție: să se adapteze, așa cum au făcut-o mereu.

Ei bine, aici intervine iarăși spiritul antreprenorial. Direcția adoptată de UE privind resursele energetice este clară pentru toți. Nu va fi un drum lin, vom întâlni și greutăți și eșecuri, dar este un drum asumat. De aceea, știind acest lucru, urmărind procesul legislativ din Parlamentul European, sau informațiile pe care încerc și eu să le diseminez în speranța că vor fi utile, antreprenorii din educație au în față o mare oportunitate.

Nu toate investițiile care vor urma vor fi de dimensiunea celei din Arad și nu toate se vor referi la panouri fotovoltaice. Dar ele, în viitorul previzibil și peste tot în România, vor avea de a face, direct sau indirect, cu energia verde sau regenerabilă, cu stații de reîncărcare, capacități de stocare, de transport și multe altele.

Este obligatoriu ca acest proces să ne găsească, la nivel de forță de muncă, pregătiți. Este important, cred eu, ca toate școlile private să vadă acest lucru și să ofere deja pregătirea necesară actualilor și viitorilor angajați. Am mai dat recent un exemplu cu angajații din minerit care au reușit, în România, prin programe de reconversie profesională, să își găsească job-uri și mai sigure și mai curate și mai bine plătite, în noile domenii.

Vorbim în cazul lor de sute de persoane, dar România va avea nevoie în câțiva ani de zeci de mii de profesioniști în domenii directe sau conexe. Poate chiar mai mult.

De aceea, simt nevoia să insist și să revin cu aceste mesaje de încurajare și de sprijin pentru mediul antreprenorial din educație. Este vremea dumneavoastră! Avem nevoie de spiritul dumneavoastră de inițiativă la fel cum țara întreagă are deja nevoie de angajații pe care îi puteți pregăti.

Desigur, exemplul din energie nu este și nu va rămâne singular. Ne putem gândi deja la tot ce înseamnă inteligența artificială și la efectele ei pe piața muncii, ne putem gândi la meseriile care vor dispărea sau, dimpotrivă, la cele de care va fi în continuare și pentru decenii înainte, nevoie de factorul uman. Inițiativa, creativitatea și da, riscul, vor face diferența între afacerile educaționale care vor răspunde pieței și viitorului și cele care se vor complace și, încet sau rapid, vor dispărea. La fel ca orice în istoria noastră.

Eu vă rog pe toți să nu vă lăsați cuprinși de teamă în fața incertitudinilor ascunse în viitor. Ele vor dezvălui, curând, și multe oportunități, pentru toți!

Vă mai asigur, de asemenea, de un lucru. Europa nu este Vestul Sălbatic iar Parlamentul European, așa cum scriam și mai sus, dezbate și decide cu gândul nu doar la corporații ci mai ales la cei mulți, la cei din grupuri vulnerabile, așa cum fac și eu, și la ce înseamnă pentru ei viitorul. Acest viitor, în vreme ce încurajăm mediul antreprenorial – pentru că depindem de el ca de aer – trebuie să fie și va fi unul echitabil în Uniunea Europeană!

Ce înțeleg prin echitabil? Înțeleg, ca în orice democrație, șanse egale în fața oportunităților, fiecare după pricepere, formare sau ambiție. Despre asta este vorba și asta va face întotdeauna diferența.

Așa că vă invit cu speranță să fiți pregătiți pentru noi și noi oportunități. Nu cu frică, nu exacerbând părțile negative ci fiind convinși, așa cum a fost mereu, că părțile pozitive nu vor întârzia să ne bată la ușă! De acolo înainte, depinde doar de noi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite