După ce au susţinut celebra Rezoluţie privind drepturile minorităţilor, europarlamentarii români merg mai departe. Cu mult mai departe

Gheorghe Vlad de la grupul Renew Europe condus de dl. Dacian Cioloş şi Mureşan Siegfried de la PPE, alături de alţi aproape 100 de europarlamentari, au semnat o scrisoare adresată preşedintelui Sassoli al Parlamentului European, venind cu o propunere pe care ei înşişi o califică drept „îndrăneaţă“.

O reproduc integral, o puteţi consulta în finalul acestui articol, cred că este deosebit de importantă deoarece, cum veţi vedea, poate introduce un nou concept în arhitectura atât de complicată a relaţiilor internaţionale şi care poate fi deschis în orice sens deoarece ar putea constitui un precedent juridic schimbând date de reprezentare şi recunoaştere internaţională.

Concret, totul se bazează pe faptul că reprezentanţilor opoziţiei din Belarus le-a fost acordat în acest an Premiul Saharov decernat de Parlamentul European ca semn de recunoaştere a valorii exemplare a luptei lor pentru libertate şi în favoarea drepturilor omului, activând intens împotriva regimului dictatorial impus de Lukaşenko în Belarus. „Acum a venit timpul ca Parlamentul European să facă următorul pas îndrăzneţ constând în a oferi Comunităţii Premiului Saharov un sediu şi mijloacele administrative pentru a ajuta membrii săi în scopul de a putea coordona realmente promovarea drepturilor omului şi valorilor democraţiei...ceea ce le-ar putea oferi mijloacele reale de a acţiona pe plan internaţional...“. Asta ar trebui să aibă o valabilitate de un an în cazul opoziţiei de la Belarus (ştafeta fiind pesemne predată următorului câştigător al premiului respectiv) şi se va numi Democratic Belarus Representation Office, „un simbol al libertăţii şi unităţii împotriva dictaturilor“.

Noutatea vine de-abia acum şi este într-adevăr importantă, semnificativă şi descoperind opiniei publice europene intenţiile novatoare în materie de practici diplomatice internaţionale ale instituţiilor europene sau, în orice caz, a unei părţi semnificative a legislatorilor europeni. Astfel, atenţie la finalul scrisorii europarlamentarilor europeni care-i cer preşedintelui PE ca acest nou birou de reprezentare „să fie principala poartă de intrare cu toate împuternicirile oficiale din partea UE pentru a reprezenta noul Belarus“.

Este o iniţiativă care poate deschide perspective neaşteptate şi este într-adevăr un pas îndrăzneţ în momentul în care foarte multe dintre structurările diplomatice încep să se dovedească neadecvate pentru a reprezenta sau defini noile realităţi şi a ajuta la constituirea unui nou raport de forţe. Este vorba despre o iniţiativă demarată de polonezi şi lituanieni care vor să ducă mai departe ceea ce opoziţia din Belarus dispune deja, spre exemplu unitatea de lobby de la Washington, recunoscută şi omagiată pentru activitatea sa. Asta putea să se facă foarte uşor şi la Bruxelle şi să funcţioneze la acest nivel, recunoscută ca atare, adică grup de lobby politic. Pare să nu fie deloc suficient şi, din această cauză, în scrisoarea adresată Preşedintelui PE apare ideea ca acest birou al opoziţiei democratice din Belarus să beneficieze de un statut oficial, beneficiind în acest sens de actele necesare (paşapoarte diplomatice, scrisori oficiale de recomandare etc.) din partea Parlamentului European.

Mai departe, şi aici se află noutatea absolută, dacă va decide să facă acest lucru, Parlamentul European ar trebui să voteze că, alături de propriile sale birouri de reprezentare, va deţine şi posibilitatea de a recunoaşte unilateral entităţi non-statale. De data asta dintr-un stat terţ. Dacă va face asta, în mod automat, cel puţin din punctul de vedere al instituţiilor europene, membrii Biroului de reprezentare vor dispune de imunitate diplomatică europeană şi vor putea reprezenta în exterior, în mod egal, toate instituţiile europene? Greu de răspuns, deoarece ar coincide cu atribuţii esenţiale ale Serviciului de Acţiune Externă al UE.

Dar, pentru un ideal, de ce nu?

Problemele sunt însă multiple deoarece, cum spuneam, se deschide un precedent care ar putea fi foarte greu de susţinut, exact în aceşti termeni, atât de Parlamentul European, cât şi de instituţiile europene, posibil de acuzat că vor oferi asemenea distincţii - până acum printre cele mai prestigioase din lume în domeniul apărării domeniului omului - unor persoane sau organizaţii care să poată acţiona „oficial“ sub patronaj european. Dar nici asta n-ar fi o mare problemă. Ceea ce poate deveni politic exploziv este că se vorbeşte deja, pe baza scrisorii europarlamentarilor europeni, despre faptul că la Bruxelles ar putea lua naştere oficial adevărate „guverne în exil“ recunoscute ca atare de ţări care doresc să sprijine o mişcare de revendicare sau alta.

Care revendicare? Şi aici răspunsurile pot fi, în funcţie de circumstanţe, formulate cu bună credinţă sau nu.

Spre exemplu, mă gândesc la faptul că celebra Rezoluţie „Minority Safety Pack“ deschide (redeschide, poate chiar inflama) posibilitatea ca plângerile care răsună de decenii la Bruxelles să fie promovate mult mai intens de grupuri de iniţiativă care să spună că nu numai comportamente de tip Lukaşenko pot fi considerate încălcări grave ale drepturilor omului, ci şi - poate vă amintiţi acest termen - „genocidul cultural“ îndreptat împotriva unei minorităţi fără mijloace de a se apăra.

Caz în care, de ce nu, respectiva minoritate, în semn de totală disperare, formează (sau are deja) o reprezentare politico-culturală la Bruxelles şi cere intrarea pe formula joc diplomatic acum, solicitând prin vocea unor grupuri parlamentare o reprezentare diplomatică, imediat recunoscută de unul sau mai multe guverne prietene din UE şi numai. Sigur, poate că exemplul acesta, acum, poate fi considerat o exagerare. Posibil, îmi doresc să fie aşa.

Cea mai ciudat şi potenţial periculoasă chestiune mi se pare insistenţa cu care începe să se folosească sintagma „guvern în exil“, amintire eroică din alte vremuri, dar care ar sugera că paşnicul Parlament European ar şti cumva că UE este în stare de război sau se pregăteşte de o asemenea eventualitate.

Altfel, o scrisoare ca toate celelalte, multe, spectaculoase şi care urmează lecţia biliardului politic. Întrebarea este unde va lovi în final.  

Pentru moment, să salutăm apariţia scrisorii şi momentul decernării Premiului Saharov atât de activei opoziţii democratice din Belarus.