Dulce et decorum est pro patria mori – ce urmează în Iran după Ebrahim Raisi? Iranul la răscruce: navigarea spre un viitor fără Ebrahim Raisi

Pe 18 iunie 2021, Ebrahim Raisi, reprezentantul grupărilor conservatoare, a fost ales președinte al Republicii Islamice Iran, iar echipa de diplomați care negociase acordul nuclear din 2015 a fost înlocuită cu cei care credeau că Statele Unite vor răspunde doar presiunilor și amenințărilor.

Ali Bagheri Kani, cel desemnat să conducă această nouă echipă, era un cunoscut critic al Planului Comun şi Cuprinzător de Acțiune (JCPOA) și al încercării de deschidere diplomatică a fostei administrații prezidențiale, condusă de Hassan Rouhani. Aproape trei ani mai târziu, pe 19 mai 2024, Raisi, alături de ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, guvernatorul provinciei Azerbaidjanul de Est, Malek Rahmati și Ayatollahul Al-Hashem, și-au pierdut viața într-un accident de elicopter, iar Bagheri a fost deja numit drept ministru de externe interimar.

Ebrahim Raisi nu este primul președinte iranian care își pierde viața în timpul exercitării mandatului. Mohammad-Ali Rajai a apucat să își exercite atribuțiile prezidențiale doar 28 de zile (2 august - 30 august 1981), fiind victima unui asasinat comis de gruparea Mojahedin-e-Khalq / Organizația Mujahedinii Poporului din Iran. Însă în anii 1980 Iranul trecea printr-un proces de transformare profundă, iar asasinatele făceau parte din lupta pentru putere declanșată de revoluția iraniană din 1978-1979, respectiv de îndepărtarea monarhiei Pahlavi de la conducerea Iranului. Incidentul din 19 mai 2024 a fost provocat, cel mai probabil, de o eroare de pilotaj, pe fondul unor condiții meteorologice nefavorabile. De altfel, nici din interviul acordat postului de știri din Republica Islamică Iran, IRINN, de Gholam Hossein Esmaili, șeful de personal al lui Raisi și pasager al unuia dintre celelalte două elicoptere care îl însoțeau pe Raisi, nu reiese că ar fi fost vorba despre altceva.

Captură de ecran cu Gholam Hossein Esmaili în timpul interviului despre incidentul în care președintele iranian și-a pierdut viața. Sursă: IRINN.

Dispariția președintelui iranian nu a produs niciun vid de putere pe termen scurt, întrucât Secțiunea 131 a Constituției Republicii Islamice Iran prevede procedura strictă de urmat în astfel de situații. Astfel, s-au creat deja comitete speciale, rolul Biroul Liderului Suprem a preluat o parte din atribuțiile administrative iar vicepreședintele Mohammad Mokhber a fost numit de Ali Khamenei drept președinte interimar. Tot conform Constituției, noua administrație trebuie să organizeze alegeri prezidențiale în maxim 50 de zile de la incident. De altfel, data a fost deja stabilită de Consiliul Constituțional, pentru 28 iunie 2024.

După cum era de așteptat, imediat după confirmarea decesului președintelui Ebrahim Raisi, afiliații puterii de la Teheran l-au prezentat pe acesta drept shahid-i jumhur (lit. ‚martirul republicii’ sau ‚președintele martir’) iar la scurt timp a fost dezvelită în centrul Teheranului o pictură murală care îl prezenta alături de fostul comandant al grupării Al-Quds, parte a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), Qassem Soleimani, unul dintre martirii prin excelență ai Republicii Islamice și un simbol al rezistenței. Această încadrare este una familiară pentru un regim aflat într-o permanentă promovare și legitimare a ‚martirilor’ care își sacrifică viața în numele Republicii Islamice.

Pictura murală în Piața Valiasr, Teheran, reprezentându-i pe Ebrahim Raisi și pe Qassem Soleimani. Sursă foto: Tehran Times.

Dar, spre deosebire de panteonul martirilor comemorat în mod obișnuit de Republica Islamică – de la Soleimani sau fizicianul Mohsen Fakhrizadeh, până la sutele de mii de iranieni care și-au pierdut viața în timpul războiului dintre Irak și Iran – comemorarea lui Raisi drept ‚martir’ contravine logicii de martiriu a conducerii de la Teheran. Nu se poate susține în mod rezonabil că fostul președinte a fost victima idealizată și inocentă a violenței sau un apărător dezinteresat al societății iraniene împotriva unui inamic extern, sau că ar fi fost eliminat de o forță externă, așa cum a fost cazul lui Qassem Soleimani sau al celor doisprezece fizicieni din domeniul nuclear. Însă desemnarea sa drept martir poate fi privită și ca o recompensă pentru fidelitatea arătată Liderului Suprem Ali Khamenei. De altfel, Ebrahim Raisi nu a fost un președinte cu impact sau influență deosebite în mecanismul decizional. El pare să fi fost selectat tocmai pentru că era foarte docil și flexibil și, spre deosebire de toți predecesorii săi nu a provocat sau contestat niciodată deciziile liderului Suprem sau ale facțiunii dure a IRGC. Altminteri, este greu de identificat o strategie deosebită sau un set de politici (interne și/sau externe) propuse sau susținute de Raisi, de aceea nici pe plan regional și internațional îngrijorarea față de tranziția prezidențială nu a provocat mari anxietăți. În schimb, dacă un astfel de accident i s-ar fi întâmplat fostului președinte, Hassan Rouhani, în special în perioada apogeului negocierilor nucleare, comunitatea internațională ar fi fost supusă unor presiuni și neliniști accentuate, întrucât Rouhani nu doar că a fost forța motrice din spatele întregului proces intern, alături de fostul ministru de externe, Javad Zarif, dar era și intermediarul dintre Occident și linia dură a spectrului politic iranian.

Însă semnificația acestui incident nu este în mod necesar legată de evoluțiile curente ale politicii interne ci, mai degrabă, de procesul de tranziție în cadrul instituției Liderului Suprem. Ebrahim Raisi, cel mai conservator dintre președinții iranieni post-revoluționari, era personajul principal luat în calcul pentru a deveni succesorul ayatollahului Ali Khamenei. În lipsa lui Raisi, actualul Lider Suprem ar putea avea cale deschisă pentru a-l numi pe fiul său, Mojtaba, drept succesor, însă această variantă nu este foarte populară în rândul membrilor Ansamblului de Experți, deoarece chiar conceptul de Lider Suprem ereditar sfidează tradiția șiită. De altfel, în 1989, când Ali Khamenei însuși a fost numit pentru a ocupa această funcție, Adunarea Experților nici măcar nu a luat în considerare numirea drept succesor al fondatorului Republicii Islamice, Marele Ayatollah Ruhollah Khomeini, pe fiul acestuia. În plus, Khamenei nu mai este atât de puternic precum era la începutul anilor 2000. Autoritatea lui a fost știrbită de figuri precum cele ale foștilor președinți Rafsanjani, Khatami sau Rouhani sau de figuri militare populare, precum cea a lui Qassem Soleimani. Altminteri, este foarte posibil ca instituția Liderului Suprem să se transforme într-un Consiliu de Experți, idee care este dezbătută deja de câțiva ani în cercurile politice înalte ale Iranului.

Totuși, dacă Hassan Rouhani sau o altă personalitate politică moderată ar încerca să intre în competiția pentru poziția de Lider Suprem, ei ar putea argumenta că lui Mojtaba Khamenei îi lipsesc experiența politică practică, cerință expres prevăzută în constituție, dar și acreditările religioase necesare.

În ceea ce privește reacțiile internaționale de după accidentul din 19 mai, acestea au fost mixte, unii celebrând sfârșitul guvernării Raisi, în timp ce alții i-au lăudat moștenirea. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a vorbit la telefon cu președintele interimar al Iranului, Mohammad Mokhber, referindu-se la Raisi drept un „partener de încredere care a adus o contribuție personală și neprețuită relațiilor de prietenie [dintre cele două țări]”. Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat că este „profund întristat și șocat” de moartea președintelui, în timp ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a transmis condoleanțe oficiale din partea SUA pentru moartea lui Raisi și a celorlalți membri ai administrației aflați la bordul elicopterului: „În timp ce Iranul își va alege un nou președinte, ne reafirmăm sprijinul nostru pentru de poporul iranian și față de lupta acestuia pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului”. Președintele venezuelean Nicolas Maduro a deplâns profund pierderea, exprimând condoleanțe în numele națiunii sale, care, la fel ca Iranul, se confruntă cu sancțiuni petroliere americane, în timp ce regele și prințul moștenitor al Arabiei Saudite i-au transmis condoleanțe lui Mokhber.

Pe de altă parte, diaspora iraniană fidelă monarhiei și activiștii pentru drepturile omului și-au manifestat bucuria față de moartea lui Raisi. Videoclipurile cu iranieni care sărbătoreau și despre care se presupune că au avut loc în unele orașe iraniene au fost difuzate în mare măsură în presa occidentală. Deși este dificil de verificat veridicitatea unor astfel de filmări, nu există nicio îndoială că Raisi nu a fost un președinte simpatizat de populația iraniană. Moartea sa deschide însă ipoteze succesorale și mai puțin încurajatoare. Elita politică este mai polarizată ca niciodată, iar succesiunea lui Raisi este probabil să se transforme într-o luptă internă în cadrul sistemului conservator, unde grupul ultraconservator Paydari este probabil să obțină o victorie asupra grupului tradiționalist al Principaliștilor. Va fi o campanie electorală scurtă, care nu îi va favoriza nici pe independenți, nici pe reformiști sau pragmatici.

Evoluții interne

Dispariția președintelui Raisi vine într-un moment foarte delicat pentru Republica Islamică, care s-a confruntat cu numeroase provocări interne și internaționale în ultimii doi ani. Acestea includ escaladarea directă a tensiunilor cu Israelul și protestele declanșate de moartea tinerei kurde Mahsa Amini, în timp ce se afla în arestul Poliției Moralității. Astfel, cea mai mare provocare pentru Nezam (guvernul Republicii Islamice) va fi mobilizarea populației pentru alegerile prezidențiale din iunie.

Pe fondul eșecurilor foștilor președinți moderați, dar și a unei gestionări deficitare a SUA/Occidentului a unor momente favorabile din istoria post-revoluționară a Iranului, populația și-a pierdut încrederea în clasa politică în 2009, a fost parțial recâștigată în 2013 și grav alterată în 2021. La alegerile din 1 martie, pentru Majles (parlamentul iranian) și pentru Adunarea Experților (corpul clerical format din 88 de membri însărcinați cu alegerea și supervizarea liderului suprem), rata de participare la vot a fost la un nivel minim record: 41% la nivel național, și doar în jur de 7% în Teheran.

Momentan nu există o opoziție moderată care să conteze, deși, dat fiind timpul scurt până la alegerile prezidențiale, un nou moment ‚Khatami’ nu este exclus. Populația ar putea ieși la vot într-un procent mai mare de 40% doar dacă pe listă se va regăsi măcar un nume al vreunui politician moderat. Ali Larijani, deși parte a sistemului, ar fi un posibil candidat moderat, în timp ce conservatorii ar putea opta pentru Mohammad Mokhber (fostul vicepreședinte și actual președinte interimar) sau pentru Mohammad Bagher Ghalibaf, fost primar al Teheranului, apropiat de elita IRGC și actualul președinte al parlamentului. Diaspora ar putea încerca, din nou, promovarea fiului fostului șah, Ali Reza Pahlavi, însă la fel ca în 2022, acesta ar fi respins chiar de populația iraniană.

Liderul Suprem Ayatollah Ali Khamenei (centru) și potențialii candidați la președinție Mohammad Bagher Ghalibaf (stânga) și Ali Larijani. Sursă foto: © FT montage/AFP/Getty Images.

Niciuna dintre aceste figuri politice nu este foarte cunoscută publicului extern, însă,  moderați sau conservatori, toți potențialii candidați vor susține, în grade diferite, grupările regionale iraniene, apropierea față de statele arabe din Golful Persic, relația cu Rusia, dar în special pe cea cu China. IRCG, cea mai puternică forță de securitate, a cărei dominație în politica internă s-a accentuat după câștigarea alegerilor de către Ebrahim Raisi, va influența considerabil lupta pentru putere. În aceste condiții nu este exclus ca viitorul președinte să fie o personalitate militară sau, cel puțin, cu un trecut militar. Moartea lui Raisi poate fi un punct de cotitură pentru Iran și ar putea împinge Republica Islamică către o nouă fază, în care politica devine mai rigidă, condusă de un regim hibrid, teo-militar.

Consecințe geopolitice

Dacă succesiunea prezidențială pare a fi lipsită de evenimente sau evoluții spectaculoase, nu același lucru se poate spune despre viitorul ministru de externe iranian. Ebrahim Raisi rareori se angaja în discuții privind politica externă a Iranului, spre deosebire de predecesorul său, Hassan Rouhani. Astfel, rolul dar și inițiativa externă au fost prerogativele aproape exclusive ale ministrului de externe. Hossein Amir Abdollahian a fost ales în această funcție în 2021 de către Raisi, într-o perioadă instabilă pe plan extern pentru Iran, atât regional, cât și internațional. Abdollahian era diplomat de carieră, fidel grupărilor conservatoare și un aliat apropiat al IRGC, având o relație foarte apropiată cu generalul-maior Qassem Soleimani. Fostul ministru de externe vorbea fluent arabă și engleză și s-a concentrat în special pe relațiile Iranului cu statele arabe. De altfel, a fost unul dintre actorii principali ai reluării relațiilor diplomatice cu Arabia Saudită și a mediat discret și eficient incidentul cu oficialii de la Islamabad, ca urmare a atacului terorist al grupării pakistaneze Jaish al-Adl. De asemenea, fostul ministru de externe iranian a promovat un angajament ferm pentru promovarea intereselor strategice ale Iranului în Orientul Mijlociu și a avut discuții diplomatice directe cu actorii regionali, sau indirecte, cu SUA. De altfel, cu câteva săptămâni înainte de accident, Hossein Amir Abdollahian participase la întâlniri indirecte cu oficiali americani, în Oman, pentru a preveni escaladarea tensiunilor dintre SUA și Iran în regiune.

Succesorul lui Abdollahian este Ali Bagheri Kani, fost membru al delegației condusă de Saeed Jalili în perioada 2012-2015, timp în care s-a negociat acordul nuclear dintre Iran și grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Franța, China, Rusia plus Germania). Odată cu preluarea mandatului prezidențial de către Raisi, lui Bagheri i-a revenit rolul de coordonator al procesului diplomatic nuclear, reluat în 2021, laViena.

Ali Bagheri Kani, noul ministru de externe al Iranului. Sursă foto: Iran International.

Bagheri, cunoscut pentru rolul său în acordul de eliberare a prizonierilor din septembrie 2023 cu SUA, transmite o continuitate a poziției dure a Iranului în negocierile sale internaționale, însă, pe de altă parte, este un personaj deja cunoscut în mediile diplomatice occidentale, ceea ce ar putea semnala o posibilă deschidere spre noi negocieri privind temele regionale și internaționale în care Iranul este, direct sau indirect, implicat. Însă orice inițiativă va trebui să fie aprobată de Liderul Suprem și de IRGC și va trebui să fie formulată în așa fel încât să nu dea semne de slăbiciune într-un moment în care Orientul Mijlociu trece printr-un proces de reașezare geopolitică și diplomatică. În cele din urmă, obiectivul Republicii Islamice este de a asigura supraviețuirea regimului.

Ioan Constantin-Bercean este expert LARICS pe Orientul Mijlociu.