Doi lideri aliați în NATO nu mai suportă să stea la aceeași masă și reiau amenințările
0Nu începe sub semnul concordiei și fericirii această inițiativă de constituire a Comunității Politice Europene. Dimpotrivă chiar, sunt semnale că mari tensiuni se transformă în gesturi de anti-curtoazie diplomatică și care ridică în mod considerabil ceea ce este deja o stare de pre-conflict militar care stagnează de ani de zile între Grecia și Turcia, aliații pe care se bazează apărarea sud-estului continentului nostru.
Sigur că tensiunile astea istorice există de foarte mult timp, dar în contextul actual ele pot să devină o vulnerabilitate deschisă, majoră, pentru capacitatea NATO de a face față dezvoltărilor crizei din Ucraina. Și nu este vorba doar despre controlul Strâmtorilor și al Mării Negre, ci despre stabilitatea întregii zone de est a Mediteranei.
În acest context, cum vă spuneam deja de câteva zile, au existat avertismente deosebit de îngrijorate în ce privește șansele de succes ale inițiativei franceze preluată cu entuziasm de UE, totul în speranța că, printr-un miracol, ar putea să apară o unitate de voințe politice, în ciuda evidentelor disparități de toate felurile, astfel încât să se poată forma un cadru, fie el și declarativ și minimal, care să ofere în viitor posibilitatea ca cele 27 de State Membre și cele 17 țări invitate să stea la aceeași masă a negocierilor. S-ar fi putut imagina că, sub presiunea iminentei enorme crize economice mondiale, cu toate consecințele sale politice și sociale, acest cadru de dialog s-ar fi putut dovedi și generator de soluții care să presupună și acțiuni comune în sensul cooperării multilaterale dincolo de cadrul UE instituțional al UE și piețelor sale comune.
Asta era teoria. În realitate, am văzut cu totul altceva. Și foarte îngrijorător. Președintele Erdogan a spus că premierul grec Mitsotakis a părăsit în mod demonstrativ, chiar în timpul discursului său, dineul oficial de ieri seară, la finele conferinței Comunității Politice Europene: Am ținut un discurs și acest domn a părut foarte stânjenit – a declarat Erdogan. Din cauza acestei stări de disconfort și în ciuda etichetei – și nu știu cine i-a dat autorizație, fără îndoială că președintele- dar a ieșit din sală și a început să se exprime acolo. ...Spune că am folosit expresii un pic brutale. Dar nu e nimic serios... Nu avem revendicări teritoriale împotriva nimănui. Nu vrem tensiuni cu vecinii noștri... Politica acestei țări este bazată pe minciuni, nu sunt cinstiți. Nu avem nimic de discutat cu Grecia”.
Într-un alt mesaj, Erdogan a repetat că țara sa „nu are ambiții în raport cu teritoriul sau suveranitatea altei țări. Ne luptăm să protejăm interesele țării noastre și ale turcilor ciprioți... Dar vedem cum unele țări membre UE preferă să escaladeze tensiunile în locul colaborării și relațiilor de bună vecinătate cu Turcia”.
Dar Primul Ministru al Greciei nu este deloc convins de acest mesaj din moment ce s-a adresat direct vecinilor spunând că Ankara ar trebui să înceteze să pună la îndoială suveranitatea Greciei asupra insulelor din Marea Egee, chemându-l pe Erdogan să înceteze să mai adreseze provocări, solicitând comunicare și dialog, „așa cum trebuie să procedeze liderii politici responsabili”.
Nimeni, între aliați și nu numai, nu poate uita avertismentul lansat de Erdogan că „am putea ajunge acolo într-o noapte”, repetând astfel scenariul invadării Ciprului și preluării controlului asupra zonei de nord a insulei.
Se mai poate? Părerile sunt amestecate, dar ceea ce este interesant este poziția de așteptare a țărilor din NATO și UE împărțite între raționamente strategice de ordin general și nevoi foarte diverse economice și politice care le obligă la recunoașterea statutului de mare putere indispensabilă pe care o are Turcia. Dar asta nu înseamnă că nu vedem o multiplicare a mesajelor în care apare întrebarea privind modalitățile prin care Turcia ar putea invada Grecia în 2023, scenariu evocat într-un material apărut ieri în The National Interest. Zic că merită citit cu atenție deoarece situația descrisă acolo este pusă în paralel cu ceea ce a făcut China care a preluat niște insule stâncoase din Marea Chinei de Sud și le-a transformat în platforme militare avansate deosebit de performante. Asta să fie și soarta viitoare a celor 18 insulițe în dispută de suveranitate între Grecia și Turcia? Cine știe, dar dacă astea sunt socotelile între state aliate în NATO, ce ne facem dacă flancul sud se va afla sub atac și va trebui un răspuns unitar în care cele două țări să uite de acest dispute și să lupte umăr la umăr? Vor uita de insulele din Egee, de lupta pentru influență în Balcani, de controlul estului Mediteranei?
Rămânem doar la nivelul „retoricii extrem de agresive” cum acuză Grecia sau poate urma altceva?
Se încarcă comentariile...
