Dispariţia României

Ce mai inaugurăm în ţara asta?

Începuturi de drum, poduri denumite pretenţios „pasaje", care încep să se strice din prima săptămână, un stadion naţional care, în lipsa micului preot argentinian al driblingurilor, va fi „sfinţit" de Sfântu' Aşteaptă. O catedrală ortodoxă, măreţ exerciţiu de gonflare a pioşeniei într-o ţară fără de spitale, dar cu sufletul deja în Rai. Aceasta va fi aşezată chiar lângă mausoleul grotesc al neamului, principalul obiectiv turistic într-o ţară care conţine, printre multe altele, Delta Dunării, munţi de o frumuseţe incredibilă, văi pline de verdeaţă. Din loc în loc, ca nişte amorse plasate de fotograf pentru a da un sens peisajelor, mai sunt încă nişte oameni.

Ungurii deja şi-au masat autostrăzile la graniţă, la sud, bulgarii îşi continuă asediul propagandistic cu turismul lor deşănţat, în care un prânz nu costă cât salariul mediu pe economie. Noi raportăm victorioşi că ne-am apropiat de mare cu încă 21 de kilometri de asfalt, prilej de a mai întemeia din vorbe nişte castele de nisip pe lângă bătrânul cazinou în surpare. Şi când credeam că Marea Neagră e singurul vecin care nu emite pretenţii teritoriale, ia multe plaje de unde nu mai sunt!, căci ne-a fost greu să trântim câţiva stabilopozi în apă spre a-i stăvili înaintarea.

În paralel cu termenul de „populaţie", ar trebui inventat şi folosit un altul: „depopulaţia României", înfăţişând rătăcirea unui popor pornit în căutarea noului Eden. Cel ieşit din garanţie se descompune lent, atomizat din lipsa şoselelor, parcurs de trenuri care merg, în multe zone, cu viteza liftului. Cei mai buni meşteri punând azi gresie în Spania şi cum Anele lor au ieşit din ziduri spre a spăla vase prin Irlanda, copiii au crescut cu ochii la uşă. Râul, ramul ne-or fi fost prieteni cândva, dar acum zilnic o pădure dispare pentru a foşni prin sobe şi, ca una dintre multele urmări, din când în când râurile mai curg şi prin sufragerii.

Câţiva ani, spaţiul carpato-danubiano-pontic va mai servi la turnarea unor emisiuni pe Discovery, până ce însuşi Bear Grylls va eşua în încercarea de a supravieţui în discoteca unui sat din Bărăgan. În urmă vor rămâne maldăre de suzete, bocanci, oase de vacă, cutii cu instrucţiuni de folosire, cuiere şi nişte zdrenţe înconjurând câţiva oameni.

Vom lăsa moştenire civilizaţiilor viitoare sarcina de a ne duce la capăt autostrăzile, câteva peturi din cultura Glina şi pungile fluturând ca drapelele pe munţii din gunoi de firmă, căci mai mult decât drumurile neterminate, în fiecare zi inaugurăm în ţara asta chiar dispariţia ei.

www.adriangeorgescu.ro