Diaspora şi disperarea (III)

La sfârşitul articolului anterior, spuneam că disperarea este o mişcare între optimismul, în care nu mai credem, şi pesimismul pe care îl refuzăm. Tema fatalităţii (pesimismului), care ar fi proprie ethosului poporului roman, este mai degrabă una mitologică şi poetică, speculată pe balada „Mioriţa“, nu una cu adevărat adevărată.

Disperarea, ca stare spirituală naţională, era prezentă şi pe „vremea comuniştilor“, dar ea a revenit şi este prezentă şi azi, în alte forme. Eminescu ar spune simplu: „Alte măşti, aceeaşi faţă“. O putem ilustra aici pe trei secvenţe, distincte, dar şi corelate subsidiar, subteran.

• Degradarea morală şi registrul metalelor

Tudorel Toader, adică Ministrul Justiţiei, a apărut şi s-a prezentat în spaţiul public, trecând prin câteva ipostaze consecutive. Dânsul a fost Profesor universitar, chiar Rector al „Universităţii Al. Ioan Cuza“, din “Dulce târgul Ieşului“. Speranţele noastre au crescut brusc: în sfârşit, un intelectual de valoare se înscrie în viaţa politică, una care numai de onoare nu poate fi bănuită, acuzată. Dânsul, ca Ministru al Justiţiei, va avea grijă ca legile existente să fie aplicate corect, iar noile legi să promoveze dreptatea, concept şi valoare fundamentală a Justiţiei, de oriunde şi de oricând. Aceasta este prima ipostază a dânsului, una auriferă. Domnul Tudorel Toader intră în joc activ, şi pare să fie încurcat, aflându-se undeva, la mijloc, între Putere şi Opoziţie. Nu dă semnul clar al unei opţiuni, încât pare să rămână contemplativ între cele două forţe adverse, într-o neutralitate senină, de argint. În cele din urmă, dânsul alege, adică îşi dă arama pe faţă, cu ocazia analizei activităţii Şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Cele 22 de articole, prin care Şefa DNA este acuzată, ne dezvăluie un sofist redutabil, care sub limbajul hiper-gongoric, speculează oricare situaţie concretă, extrapolând un detaliu asupra întregului unei situaţii, sau recurgând la fantezii. Deşi i se răspunde concret la toate cele 22 de puncte, dânsul rămâne o entitate de plumb, sau de piatră (încât ne-a împietrit şi pe noi, privitorii). Cu această ocazie, intră în joc şi limbajul non-verbal, deci corporal, al Ministrului. O evidentă încântare şi siguranţă de sine, degetul arătător orientat ferm spre acuzată, timbrul vocii îşi modifică decibelii în sus, încât Profesorul şi Rectorul s-au dus la „mama dracului“, şi a rămas doar Procurorul Diabolic, aşa cum i-am mai spus. Căci, sub aura aparentă a impersonalităţii Legilor (şi a interpretării lor), Tudorel Toader are o prestaţie absolut personală şi subiectivă. Dânsul este doar un instrument, unul de oţel, al actualei Puteri, respectiv al lui Liviu Dragnea, care l-a adus unde este, şi al lui Călin Popescu Tăriceanu, care l-a propus. Într-o astfel de atmosferă, în care justiţia este tot mai politizată, devine actual enunţul unuia dintre cronicarii noştri: „Dreptatea umblă cu capul spart“. Iar protectorul Justiţiei se va degrada treptat, până la condiţia de fier ruginit.

• Discursul, cursul şi concursul

Tudorel Toader este deja un personaj respingător, dar nu se opreşte la această ipostază. Vine concursul pentru ocuparea postului vacant, de Şef al DNA. În ultima zi, se prezintă patru candidaţi, care în DNA erau la dânşii acasă, ca profesionişti. Dar domnul Profesor şi Ministru îi cade pe toţi, acuzând grave defecţiuni la capitolul management. La acest capitol ar putea fi analizat cândva chiar dânsul, dar nu după criteriile enigmatice la care a recurs până acum, şi care rămân într-o clară penumbră. Logica dânsului este bizară şi curge aşa: dacă Laura Codruţa Kovesi a fost respinsă, trebuie respinşi toţi subalternii ei, indiferent de valoarea lor profesională sau caracterială.

Domnul Profesor-Ministru Tudorel Toader, după ce i-a căzut pe cei patru, a declanşat un nou concurs, ca să nu rămână goluri în producţia juridică, mai ales la capitolul crâncen al luptei împotriva corupţiei. În această luptă, dânsul apare ca un fel de al doilea Robespierre, numit „Incoruptibilul“, pe vremea revoluţiei franceze (1789). La concurs s-au prezentat nu patru, ci şase candidaţi. Cât de „incoruptibil“ este balcanicul nostru Tudorel Toader, vom vedea în urma concursului. Îmi voi găsi timp să analizez, nu prestaţia la examen a celor şase, care va fi cândva, ci dosarele lor, pe baza informaţiilor din mass-media. Aici, eu ca Profesor, pot face un pariu (nu „Pariul lui Pascal“) cu Profesorul şi Ministrul Tudorel Toader, privind câştigătorul viitorului (virtual şi prea puţin virtuos) concurs, solicitând dreptul la două variante (nume). Mie mi se pare deja evident că dacă nu urmezi cursul vieţii şi discursul oportunist al maestrului, nu ai nici o şansă să câştigi vreun concurs organizat de dânsul. Aş mai spune aici, doar în trecere, că după 1989 şi mie mi s-a propus postul de Ministru (al Învăţământului sau al Culturii), dar l-am refuzat, întrucât mi-am respectat, până la pensie, statutul de Profesor Universitar.

• Protocolul şi ocolul

Ultima „Mişcare a străzii“, la care a participat Diaspora română, generează un alt prilej, pentru Tudorel Toader, de a ieşi la rampă, de a se urca pe creasta valului juridic. Felul semi-barbar în care a fost reprimată revolta participanţilor a stârnit legitime nemulţumiri şi plângeri. Ele urmează să fie analizate, pentru a se stabili vinovaţii, respectiv sancţiunile pe care aceştia le merită. Acest proces intră atât în competenţa Parchetului militar, cât şi a Parchetului general, acestea având atribuţii specifice. Şeful celui de al doilea Parchet este Procurorul general Augustin Lazăr. Dânsul nu a fost de acord cu eliminarea Laurei Codruţa Kovesi (pe care a recuperat-o), intrând în conflict cu Tudorel Toader, care nu suportă să fie contrazis de cineva. Ca şi în cazul Şefei DNA, şi aici ,Tudorel Toader recurge la o stratagemă subtilă şi sofisticată, pe care am numit-o interlocarea dintre pretext şi mobil. Ca Ministru al Justiţiei, domnul Tudorel Toader îşi arogă dreptul de a analiza, a aprecia, a aproba sau a respinge oricare segment sau persoană din întreg sistemul juridic al României, ca şi cum ar fi Directorul şi Rectorul acestui uriaş sistem. Astfel încât, dânsul a declanşat procedura de analiză a activităţii (presupunem că tot cea managerială) a lui Augustin Lazăr. Mobilul adânc şi tăcut al acestei analize este eliminarea din sistem a lui Augustin Lazăr, şi înlocuirea acestuia cu unul „de-al lui Dragnea“. Pretextul formal al acestui mobil ascuns este semnarea a două Protocoale, de către cei doi Şefi ai celor două instituţii, Augustin Lazăr din partea Parchetului General, şi Eduard Hellvig, din partea SRI. În acest caz, lovitura nu este una directă, ci indirectă, adică ocolită, deşi este una dată „sub centură“. De unde şi subtitlul secvenţei „Protocolul şi ocolul“. Asupra celor două Protocoale merită să revenim. Oricum, Ministrul Justiţiei a avansat deja ideea stranie după care toate dosarele - inclusiv cele cu condamnări definitive, ca în cazul lui Liviu Dragnea sau al lui Darius Vâlcov - ar trebui să fie revizuite. Acest Ministru al Justiţiei, care înseamnă dreptate şi ordine, este o sursă a tuturor nedreptăţilor şi a dezordinii, sporind iluziile infractorilor şi ale grupurilor conexe (inclusiv din mass-media), dar şi disperarea, la nivelul unui întreg popor, unde nu intră şi „poporul pesedist“

PS. Ca student la prima Facultate (Filologia), am aflat că poetul Mihai Beniuc şi-a susţinut teza de doctorat în domeniul Psihologiei animalelor. Teza a fost susţinută în Germania şi avea ca titlu „Drumul indirect al peştelui combatant“. Cuvântul „indirect“ este sinonim cu „ocolit“. Şi astfel, cu Tudorel Toader, coborâm din sfera solidelor (metale) în spaţiul acvatic şi învăţăm cum să înotăm în apele tulburi ale vieţii, ale existenţei noastre: pe ocolite, prin ocolişuri.