Despre victime ale huielii

Sunt sincer impresionat de lupta inegală pe care o poartă acum un demnitar de stat cu un transformator. Mai ales, de descrierea sfâşietoare a răului pe care nesimţitul transformator este în stare să-l facă unor onorabili cetăţeni.

Sănătoşi, până la momentul în care fiarele cu menire electrică din grădina lor au început să se autoexprime atât de primejdios, încât „deranjează foarte des psihicul, echilibrul moral şi sănătatea“.

În special, „când afară este cald sau foarte cald şi pe timp de noapte, când se face o linişte totală, iar noi dormim cu ferestrele deschise“, cum scrie în cererea către Justiţie.

Acum, ca să nu fiu prost înţeles - şi sunt deseori de la o samă de vreme - trebuie să precizez că respect prezumţia de nevinovăţie a transformatorului şi a celor care „stau în spatele lui“. 

Totodată, însă, mă simt solidar cu domnul demnitar, şef naţional pe integritatea altor demnitari, şi ai săi până la o decizie a justiţiei care să mă convingă fără drept de apel, de pildă, că  transformatorul nu are darul sau blestemul să provoace „dureri periodice de cap şi inimă, ameţeli, greţuri, vome şi alte tulburări de sănătate…“.

Pentru că, la urma urmei, nici distribuitorul de energie căruia îi aparţin fiarele cu sârme din grădina familiei suferinde a demnitarului nu-i uşă sau, ca să ne menţinem în preajmă, transformator de biserică.

Ca orice moldovean care învaţă acum să revendice dreptate în faţa unor îndrituiţi în robe, m-am simţit însă inspirat. De ce, mi-am zis, să mă canonesc degeaba cu gânduri despre integritatea plătiţilor de stat? De ce să nu mă adresez Justiţiei cu o cerere de a mi se face dreptate?

De pildă, în situaţia şi din cauza că iluziile şi aşteptările pe care le-am avut lângă urna de vot mi-au fost transformate în „dureri periodice de cap şi inimă, ameţeli, greţuri, vome şi alte tulburări de sănătate“?

Sigur că, fără avocaţi plini de virtuozitate, nu voi putea descrie cu acelaşi farmec şi dramatism starea de devastare prin care trec din cauza efectului transformatoarelor politice asupra amărâtelor mele speranţe de cetăţean.

Va fi şi mai greu să evaluez expresia bănească a suferinţelor pe care le suport minut cu minut din pricina hărmălaiei şi huielii provocate de clasa politică. Mai ales că huiala are vreo câteva frecvenţe cu decibeli diferiţi, plus un contrapunct socialist. 

Dar dacă fac un efort, tot m-aş putea alege cu ceva gologani. De pildă, dacă aş spune că „în rezultatul impactului îndelungat“ cu transformatorul AIE-2009-2012, dar şi cu tot ce e substaţie de opoziţie cu acelaşi număr de serie, mi-au fost cauzate „deosebite angoase (groaznice) chinuri psihice şi suferinţe morale (sufleteşti)“,  echivalentul material al acestora cauzate mie, cetăţeanului, ar depăşi cu mult suma de peste patru milioane de lei solicitate de cei ce urmează a fi calificaţi drept victime ale transformatorului PT-47 de la Fenosa.

Iar dacă în general aş fi un răutăcios şi un smiorcăit şi aş inventaria toate pagubele pe care cacofoniile politice care, „ca formă şi ca conţinut“, mi-au transformat viaţa „ca când“ în „pagube irecuperabile suferite“, Justiţia mi-ar acorda despăgubiri care ar înspăimânta şi glacialul FMI. Sper că până la confiscarea averilor ilicite ale „purtătorilor“ ei…

Unicul lucru care m-ar reţine, „reieşind din dinamica comportamentală a pârâtului“, este că Justiţia ar lua în serios cererea mea de cetăţean şi ar da „o încheiere privind punerea sub sechestru“ nu numai a speranţelor transformate în „greţuri, vome şi alte tulburări de sănătate“ ale electoratului, ci şi unele  schimbări în bine. Şi ar fi păcat. Deoarece „deosebitele angoase (groaznice), chinuri psihice şi suferinţe morale (sufleteşti)“ ar deveni de-a dreptul insuportabile.