Despre ţiganii din mintea noastră

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cred că cele mai aprinse discuţii le am cu elevii mei despre romi. Fiecare generaţie vine cu aceleaşi prejudecati şi stereotipuri.

Dezbaterile, argumentele prezentate, îi pun pe gânduri pe cei mai mulţi dintre ei, ceea ce pentru mine e de ajuns. Nu ştiu însă cum evoluează când termină şcoala şi intră iar în circuitul prejudecăţilor din societate. Eu sper că îşi păstreză mintea deschisă.

Cel mai des invocat argument în  favoarea unei evaluări în bloc a etniei romilor, sunt exemplele personale, sau cele transmise de media. Le zic că presa caută ştiri, şi prezintă doar faptele. Rare sunt reportajele, care merg şi la cauze sau prezintă mai multe unghiuri ale întâmplărilor. Cât despre exemplele personale...Am încercat să mi le evaluez pe ale mele. Oare vine încercarea mea de a nu judeca oamenii în bloc, de la exemple cu romi buni?

Când eram copil, tata mă speria că mă dă la ţigani. Nu cred că era spaimă mai mare. Fugeam cînd vedeam fuste colorate. Impresia negativă s-a întărit şi după ce o fetiţă de etnie romă, care căuta în ghenele de gunoi, ne-a cerut mie şi prietenei mele, când aveam vreo 6 ani, să îî dăm nişte pâne veche şi ea o să ne aducă un inel de aur. Am aşteptat-o în zadar cu răsplata. Pentru mine, ţiganii erau cei care căutau în gunoaie, pentru că aşa voiau ei, nu de nevoie. Am întâlnit apoi mulţi cerşetori. Am văzut că măturau străzile. Sau dădeau bilete la toaletele publice. Mama era din Brăhăşeşti şi verile le petreceam acolo. Unul din satele din comună era Toflea, unde trăiau mulţi romi. Aşa că îî vedeam în autobuz, când urcam la Tecuci. Stăteau mereu în spate. Erau gălăgioşi şi mirosul urât din autobuz îl asociam cu ei. Ii vedeam apoi venind şi vânzând ceaune pe la porţi. Nu scăpasem de frică, aşa că mă ascundeam când îi vedeam. Când eram la liceu am fost cu colega mea de banca la Râmnicu Sărat. Nu mai ştiu ce căutam, dar ştiu că ne-am plimbat cu trenul pănă acolo, că am coborât într-o gară murdară şi am ajuns în parc. Unde Vali a dat bani unei femei cu fuste colorate să " îi gâcească". Banii nu erau pentru ghicit, ci pentru nu ştiu ce descântec, cu împrumut. Femeia a început însă să mormăie ceva şi să scuipe, amenintător, imediat ce Vali i-a dat banii. Am fugit amândouă. Toate poveştile astea erau pe vremea regimului comunist.

Am terminat facultatea, după revoluţie. Imi vine în minte un episod cu doi copii zgribuliţi care intră într-o cofetărie şi cu cofetarul care le strigă cu agresivitate... „ciorilor, inchideţi uşa”. Un autobuz în care două femei de origine romă sunt aruncate din mers aproape, pentru că nu aveau bilet, în aplauzele călătorilor, în timp ce restul celor prinşi fără bilet, dar îmbrăcaţi diferit, au fost doar mustraţi de controlori. Am fost furioasă pe mine că am stat martor pasiv în ambele situaţii. Imi mai amintesc şi de elevi de-ai mei, romi, unii mai slabi, alţii străluciţi şi de privirea lor stânjenită când în dezbaterile din clasă colegii enumerau trăsăturile negative ale etniei. De Marian, elevul de la Mândreşti pe care l-am găsit în clasa a V-a, deşi era de clasa a VIII-a, cu care m-am reîntâlnit peste ani, când învăţase o meserie şi mi-a dat chiar numărul de telefon să-l sun, dacă voiam să zugrăvesc.

Aşa că experienţele mele personale ar fi putut să mă situeze uşor în tabără celor care îî definesc pe romi ca fiind murdari, asociali, leneşi. După cum aceleaşi experienţe ar fi putut să mă înveţe că sărăcia şi marginalizarea şi lipsa de educaţie nu prea contribuie la apariţia de modele pentru societate, deşi există, evident, şi norocoşi care înving toate as

Şi mă uit în jur. La toţi cei care nu sunt romi, dar ridică vocea uşor şi sar la bătaie, care fură, fără să aibă nevoie de pâine, care sunt leneşi, mincinoşi, mitocani, prefăcuţi, bandiţi, deşi nu au crescut în ghetto-uri, nu i-a privit nimeni cu suspiciune doar pentru că aveau altă culoare a pielii şi au putut merge şi la şcoală...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite