Despre libertate și responsabilitate

Despre libertate și responsabilitate voi vorbi în acest text, în special cu referire la ,,cazul Șercan - Cioroianu”. Cuplul categorial libertate – responsabilitate este deosebit de complex; la o privire superficială, ai putea crede că este un fel de labirint în care, odată intrat, nu mai poți ieși. Există argumente puternice atât pentru tabăra ce vrea să accentueze nevoia de libertate, cât și, tot la fel de puternice, pentru tabăra care vrea să sublinieze responsabilitatea.

Voi pleca de la jurnalist. Libertatea Emiliei Șercan o face să înfrunte tot felul de primejdii pentru a putea contribui la buna informare a publicului. Deși este conștientă că se expune nu numai urii unor ,,alegători”, dar și unor lideri politici, șefi de instituții, potențați etc., ea alege să meargă la Biblioteca Națională pentru a studia lucrarea de doctorat a lui Mircea Geoană. În plus, libertatea o împinge să vrea să umple o lacună din informațiile publice cu privire la acest aspect: nu există absolut nimic despre teză, nici măcar tittlul (eu bănuiesc că este Evoluții în zona Atlanticului de Nord); se știe doar că a fost susținută în 2005, la ASE București, și că este o lucrare de economie mondială (cel puțin așa se preciza pe pagina NATO, cu câteva zile în urmă).

Cum Biblioteca Națională are responsabilitatea de a deține toate lucrările publicate în România, deci, inclusiv tezele de doctorat, ar fi deci normal ca lucrarea să existe aici. Cade asta în responsabilitatea Emiliei Șercan? Nicidecum; ține de ASE să trimită lucrarea la Biblioteca Națională și, respectiv, ține de Biblioteca Națională să pună lucrarea la dispoziția publicului (și nu de a o ascunde prin așa-numitele ,,cote indisponibile” – de ani de zile (repet: de ani de zile), din cauza lipsei de spațiu, numeroase lucrări, unele capodopere sau lucrări din patrimoniul cultural, sunt îngrămădite în condiți insalubre, aruncate în frig și mizerie în câteva încăperi din bibliotecă.

Ajung astfel la conducerea bibliotecii, asigurată, interimar, ca în România, de istoricul Adrian Cioroianu. Despre limbajul suburban, demn de un birjar sau șef interlop refuz să vorbesc. Voi vorbi despre libertatea și resposabilitatea acestui birjar-șef al instituției: avea el libertatea să dezvăluie date de interes personal sau, dimpotrivă, avea responsabilitatea de a le proteja? Răspunsul este evident și pentru un copil mic: directorul bibliotecii a greșit grav, mai precis penal, atunci când a declarat că jurnalista a venit la bibliotecă pentru a studia teza de doctorat a lui Mircea Geoană.

Se va spune că divulgarea nu s-a efectuat oficial, ci pe o platformă socială. Cu alte cuvinte, el a postat acolo strict ca o persoană particulară, astfel că avea toată libertatea să spună orice îi trece prin cap.

Aici, răspunsul este ,,depinde”. Orice cetățean, în acord cu Constituția (art. 30, al. 1), are libertatea de a spune tot ce vrea, dar, există un mare ,,dar” aici, cu specificarea că ceea ce susține să nu lezeze demnitatea, onoarea, viața particulară sau dreptul altor persoane la propria imagine (art. 30, al. 6). Așadar, Adrian Cioroianu avea și nu avea libertatea de a spune ceea ce a spus. Dar, având în vedere că a divulgat o informație pe care numai directorul bibliotecii o cunoștea, rezultă că acea postare a fost făcută de directorul bibliotecii, nicidecum de cetățeanul Adrian Cioroianu. Deci, în acest caz, tocmai responsabilitatea ar fi trebuit să primeze (responsabilitatea de a proteza datele personale ale jurnalistei), și nicidecum libertatea (de exprimare).

Trec acum, tot sumar, la cel de-al treilea actor al acestui caz fabulos – revelator pentru România anului 2024: respectul pentru legi în România tinde spre zero, atât din partea celor care fac legi, administrează legi sau judecă, cât și din partea majorității cetățenilor.

Se va spune că Mircea Geoană nu are nicio vină (nicio responsabilitate) în acest scandal: el are toată libertatea să nu își expună lucrarea, adică să o țină secretă (mai ales că este secretar general adjunct al NATO); deci, teza ar fi un fel de ,,document secret”. Dar acest aspect este imediat pus în umbră de nevoia de responsabilitate cu privire la faptul că o teză de doctor are caracter public (deci, nesecret); teza nu este o lucrare ce ar conține informații clasificate drept strict secret de importanță deosebită, nici strict secret, nici măcar secret, ci este o lucrare de economie mondială, susținută public la ASE București, în anul 2005.

Dincolo de aceste aspecte logico-filosofice, voi încheia cu o observație amară: și acest caz va contribui la aruncarea și mai tare în derizoriu a oricărei activătăți de cercetare științifică din România. Pe lângă uriașa neîncredere în cunoaștere și știință, probate în anii din urmă (pandemia), pe lângă lipsa crasă de informare și de cultură a multor compatrioți (care cred că Soarele se învârtește în jurul Pământului), se aruncă cu nisip în munca onestă, umilă, asiduă a sutelor sau miilor de conducători de doctorat și de studenți din România. Din păcate, presa este interesată numai de cazurile de scandal, nicidecum de cazurile de succes, de tezele reușite și publicate, de cercetările cu adevărat inovatoare și care aduc progres al cunoașterii, nici măcar de teze care sunt rodul unei cercetări științifice de nivel european.