Despre Femeie

„Femeia este raza luminii cereşti”

Jalal al-Din Muhammad Rumi în Masnavi-I Ma’navi

În engleza veche wifman însemna „om de sex feminin”. Om sau „Man” a avut o semnificaţie de gen neutru, care corespunde în limba engleză modernă cu… „cineva”. În jurul anului 1000 d.Hr. „om” a început să fie utilizat mai mult pentru a se referi la „individ de sex masculin”, iar în jurul lui 1200 „s-a creat” forma modernă de „femeie”, care însemna „de sex feminin”, care apoi a suferit semantic o îngustare la sensul de „femeie căsătorită” („soţie” „wife”).

Rădăcina comună indo-europeană pentru femeie „Gwen”, este sursă în limba engleză pentru termenul de „regină” (engleza veche „cwēn”) însemnând în primul rând „femeie”; aceasta este şi cazul în limbi precum daneza, „kvinde”, precum şi în suedeză „kvinna”), precum şi în structura termenului de „ginecologie” (din grecescul „γυνή gynē”), sau „zână/ zenana” (din limba persană „زن Zan”). „Femina” din latină, este probabil de la rădăcina fellāre (a suge), referindu-se la alăptare.

Şi iată variaţiuni pe „evoluţia” jumătăţii noastre… Dualul omului, pe vremea când individul era neutru reunit într-o dialectică feminin/masculin/neutru ; sau soaţă, ori regină – pe când fiecare femeie era o regină… ori zână plină de magie, dar îndeosebi MAMĂ… deţinătoare a apei vieţii…

Simbolul zodiacal este planeta Venus utilizat, de asemenea, în biologie pentru a desemna sexul feminin. Este o reprezentare stilizată a oglinzii de mână a zeiţei Venus sau un simbol abstract pentru zeiţă: un cerc cu o cruce mică echilaterală dedesubt (♀). Simbolul planetei Venus a reprezentat feminitatea şi în alchimie, alături de cupru. Alchimiştii au construit simbolul cu un cerc (reprezentând spiritul) mai sus de o cruce echilaterală (reprezentând materia). Iar alchimia leagă viaţa/ spiritul de materie prin femeie…

Feminitatea este perioada din viata unei femei, după ce ea a trecut de copilarie şi adolescenţă, în general, după vârsta de 18 ani. Cuvântul „femeie” poate fi folosit pentru orice om de sex feminin, sau în mod specific, pentru a desemna un om adult de sex feminin în contrast cu o fată.

“Ideologiile” feministe, inspirate de lucrările Marijei Gimbutas*, afirmă faptul că societăţile preistorice au fost de formă matriarhală, bazate pe cultul „Marii Zeiţe”. Pe aceste baze, se presupune că femeile au inventat agricultura. Totuşi, invaziile indo-europene ar fi dat o lovitură fatală societăţilor matriarhale. Tot în aceeiaşi viziune, Claudine Cohen** avea să ia o poziţie cu privire la această deviere a unor realităţi istorico-ştiinţifice, subliniind că venerarea „zeiţei-mamă” apare şi în societăţi aşa-numite misogine şi că nimic nu se poate afirma cu exactitate, prin câteva vestigii preistorice.

Antropologii au dovedit deseori că în cadrul societăţilor preistorice omul era reprezentat de dualul femeie-bărbat în egală măsură, într-o dialectică duală şi unitară (erata – pentru a sublinia viziunea sintezei). Deseori, sociologi precum Emile Durkheim sau mai recent Claude Levi-Strauss, analizând societăţile primitive, au observat o repartiţie clară a rolurilor în societate, cât şi o delegare de responsabilitate funcţie de calităţi (de tipul contractului social – Jean Jacques Rousseau).

Poate un element deloc de neglijat este raportul dintre „metamorfoza fiziologică” şi dezvoltarea unor abilităţi sociale (gestaţie – gestiune sau management; trecerea de la societăţile agrare către cele industriale/ conflictuale, la cele post-bellice sau inter-bellice, terţiale, în care sectorul servicii devine predominant şi în care analizele/ statisticile dovedesc predominanţa rolului femeii).

Aşadar, gradul de conştientizare a inegalităţii, starea şi statutul social diferenţiate dintre bărbaţi şi femei în secolul al XX-lea, au dus la apariţia şi dezvoltarea studiilor legate de rolul femeilor în diverse culturi şi epoci. Mişcările feministe au luptat pentru drepturi şi statut egal între bărbaţi şi femei. Problema statutului femeilor în societate a fost unul dintre subiectele de discuţie cele mai studiate în secolul XX, deţinând, uneori, un loc important în dezbaterile civice şi politice precum şi în timpul evenimentelor din mai 1968, în Franţa. Locul femeii este acum o chestiune politică, cum ar fi în Quebec, unde Federaţia Femeilor din Quebec a iniţiat în martie 2000 Mondiala Femeilor.

Tot în acelaşi context, intrarea femeilor în politică s-a realizat treptat şi deloc fără reale mutaţii chiar la nivel psiho-social: după cel de-al Doilea Război Mondial primele femei intrate în arena politică din Hexagon aveau să fie numite „les garçones”, dat fiind comportamentul lor puternic misogin; de asemenea, Francois Mitterand avea să câştige alegerile (printre altele) punctând pe votul feminin; introducerea noului val feminin sub constrângerea legislaţiei europene legate de sistemul parital avea să atribuie o nouă denumire corpului feminin din cabinetul lui Alain Juppé – les Juppettes etc.

 „Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile” - Sabatier

 Religia zoroastriană afirmă egalitatea dintre bărbaţi şi femei. Exista câteva surse cu privire la rolul femeilor în Persia antică, iar documente elamite (era bronzului) găsite în Persepolis arată că acestea au lucrat alături de bărbaţi şi au primit acelaşi salariu. De asemenea, sub dinastia sasanidă două femei aveau să urce pe tron, este adevărat, pentru perioade scurte de timp.

Începând cu secolul XIX şi până în prezent, femeile aveau să deţină profesii asexuate, deşi există în continuare diferenţe, veniturile nefiind aceleaşi.  Femeile deţin majoritatea locurilor de muncă în sectorul terţiar (servicii), în special în poziţii care afectează relaţia sau sarcinile domestice. Dreptul lor de vot a fost recunoscut pentru prima dată în 1869, în Wyoming, 1893, în Noua Zeelandă, în 1918, în Canada (la nivel federal, provinciile acordaseră deja dreptul de vot între 1916 şi 1922, dar numai în 1940, în Quebec), în Germania în 1919 şi abia în 1944 în Franţa.

Prima femeie prim-ministru al unei ţări a fost Indira Gandhi, în India. Înainte de au câştigat dreptul de vot, femeile au fost extrem de active politic, în special în perioada sufragiilor, şi în cadrul mişcărilor socialiste (Flora Tristan, Clara Zetkin, Rosa Luxemburg, Alexandra Kollontai etc.). Începând cu anii 1960, mişcarea feministă a contribuit foarte mult pentru a fi introdus în dreptul civil egalitatea de gen. Şi în politică, a doua jumătate a secolului XX a văzut femei în poziţii de conducere, precum: Golda Meir, prim-ministrul israelian, Margaret Thatcher, prim-ministru al Regatului Unit, cancelarul german Angela Merkel sau Tarja Halonen, preşedintele Finlandei, chiar şi în Pakistan în 1988, Benazir Bhutto a devenit prima femeie şef de guvern într-o ţară musulmană.

Cu toate acestea, femeile nu sunt îndeajuns reprezentate la diferite nivele de putere.

                                          „Femeia este muzică rătăcită în carne”

                                              Emil Cioran în Amurgul gândurilor

Şi totuşi alchimia fără femeie… nu există. „Cazul” Sophie Brahe (1556-1643), născută în Danemarca. Fratele ei a fost un faimos astronom, Tycho Brahe ***. Sophie a fost eclipsată de către fratele ei celebru; mare parte din informaţiile pe care le avem legate de viaţa ei regăsindu-se în biografiile lui Tycho. Ea a fost cel mai mic dintre cei opt fraţi şi favorita lui Tycho, care admira intelectul ei. Tycho se referea la sine ca la Apollo, iar pe Sophie a poreclit-o Urania.

Sophie a primit educaţie la domiciliu, cu Tycho, uneori în calitate de tutore în domenii cum ar fi chimia, latina, astronomia, alchimia şi literatura clasică. Ea s-a dovedit, de asemenea, un poet iscusit, delectâdu-se, printre altele, şi în a „trasa” horoscopul pentru prieteni. În 1573, când avea 14 ani, ea a asistat alături de Tycho la o eclipsă de lună – un moment marcant în studiul alchimiei („astronomia terestră”, cum mai era denumită). Sophie s-a căsătorit cu Otto Thott Eriksholm la vârsta de 19-20 de ani, dând naştere lui Tagus în 1580. Avea să revină în casa familiei ei după moartea soţului în 1588. Acolo, Sophie avea să se dedice complet studiilor sale, construindu-şi un laborator pentru a lucra în grădina sa la medicamentele paracelsiene.

Sophie făcea vizite frecvente fratelui ei iubit, Tycho, în insula istorică Uraniborg, acesta oferindu-i chiar un loc pentru a-şi continua studiile ei în astrologie şi alchimie. Prin acestea din urmă s-a concentrat nu doar pe procedeul transmutării metalelor de bază în aur, cât şi pe crearea a numeroase medicamente. Se spune că ar fi creat chiar un „elixir” întrebuinţat pentru a combate ciuma.

În 1590, în timp ce lucra cu fratele său la observatorul lui din insula, Tycho este vizitat de Erik Lange, un nobil romantic care studia, de asemenea, alchimia. Sophie şi Eric se îndrăgostesc şi se logodesc, cu toate că Tycho avea să fie singurul membru al familiei care va accepta relaţia lor…

                                                        „Femeia este al cincilea anotimp” 

                                                                       Grigore Vieru

Psihologi, precum Carl Jung, au scris despre aspectul masculin al psihicului unei femei, animus. Femeile sunt adesea atrase de barbatii care întruchipează animus-ul lor, ce poate sau nu să conducă la o relaţie de succes. Este clar că Sophie ar fi fost capabilă să atingă realizările intelectuale ale fratelui ei, cu toate acestea, obiceiurile culturale ale vremii, în ceea ce priveşte promovarea femeilor în domeniile academice, i-au redus considerabil opţiunile. Totuşi, Erik putea „păşi” în acele domenii la care ea personal nu avea acces, găsindu-şi astfel partenerul alchimic perfect. 

Cei doi s-au străduit să creeze aur şi elixiruri de vindecare; în acelaşi timp, au ajuns să se identifice într-atât cu munca lor încât au pierdut din vedere realitatea vieţii cotidiene. Pentru Sophie alchimia şi exercitarea transmutării, precum şi susţinerea relaţiei cu Erik, deveniseră un fel de imagine coniunctio (ceremonia individualizării dualului).

Zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi al fidelităţii femeii faţă de soţ, soţia şi sora lui Osiris, numele ei s-ar putea traduce prin „Regina tronului”, ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Numele egiptean menţionat în izvoarele istorice este ỉs.t şi se poate traduce prin „tron” sau „stăpâna tronului”.

Simbolistica Zeitei în imagistica francmasonică poate părea pentru mulţi suprinzatoare deoarece Francmasoneria se presupune a fi o societate secretă dominată de bărbaţi. De ce ar utiliza o organizaţie care refuză de sute de ani cu fermitate să permită femeilor să pătrundă în rândurile sale, simbolistica Zeiţei? Interpretarea acestei simbolistici ajunge să „dezvăluie” o poveste foarte diferită despre Francmasonerie, decât ceea ce publicul larg este încredinţat să creadă. Aceştia au avut chiar „curajul” de a ridica o statuie gigant a Zeiţei Soarelui, în portul New York-ului, pe care au numit-o… Statuia Libertăţii.

Statuia Libertăţii a fost concepută, finanţată şi construită de către francmasoni. Aceasta au avut chiar parte de o ceremonie deloc lipsită de semnificaţii când statuia a fost dezvelită pe 28 octombrie 1886 în prezenţa preşedintelui de atunci al SUA, Grover Cleveland.

Proiectul acestui colos a fost iniţiat de către francmasonul francez Frederic Auguste Bartholdi. Acesta pretindea „să fi avut o viziune a unei zeiţe magnifice ce ţinea o torţă într-o mână şi primea toţi vizitatorii în ţara libertăţii şi a oportunităţilor”. De asemenea, el a dorit să construiască o statuie gigant a zeiţei Isis în Egipt, dar Egiptul era atunci, aşa cum este şi în zilele noastre, o ţară musulmană, fapt ce nu a permis înfăptuirea unui asemenea deziderat… deşi, femeia în Coran deţine un loc privilegiat… dar aceasta este o altă poveste.

Costul de realizării şi instalării Statuii Libertăţii a fost enorm. Francmasonii francezi aveau să strângă 3.500.000 de franci francezi, în timp ce, marele magnat media new-yorkez Joseph Pulitzer, avea să doneze 100.000 de dolari, suma care la aceea vreme (1870) era impresionantă.

Deseori, elemente esenţiale în simbolistica francmasonă sunt reprezentate prin siluete feminine; un astfel de exemplu este tripticul Credinţă, Speranţă şi Caritate. În tradiţia creştin orthodoxă acestea sunt considerate a fi martiri creştini, fiice ale Sfintei Sophia (o altă Sophia). Din punct de vedere al reprezentării simbolistice se revine la crucea mică echilaterală deasupra unei inimi şi a unei ancore. În alte imagini apar doar două „Zeiţe”, cea de-a treia fiind constituită de compas şi echer.

O deviere de la norme sau numărul de aur şi Fibonacci

 Co-Francmasoneria este o formă a Francmasoneriei care admite atât bărbaţi cât şi femei. Aceasta a apărut în Franţa în anii ’80, odată cu constituirea atelierului Le Droit Humain, actualmente fiind o mişcare internaţională reprezentată de mai multe „obedienţe” co-masonice din întreaga lume. Datorită acestui fapt majoritatea obedienţelor tradiţionale nu recunosc Co-Masoneria, considerând-o a fi neregulată sau clandestină.

Federaţia Orientală

Mai mulţi membri marcanţi ai Societăţii Teozofice s-au alăturat Co-Masoneriei, inclusiv Annie Besant, Arundale George, Charles W.Leadbeater, Jinarajadas şi Henry Olcott Steele. Ordinul Universal al Co-Francmasoneriei din Marea Britanie şi celelalte dependenţe britanice a fost fondat de Annie Besant şi ofiţeri ai Supremului Consiliu al de Masoneriei franceze mixte (cunoscută astăzi drept Ordinul Internaţional al Co-Francmasoneriei, Le DroitHumain), pe 26 septembrie 1902, cu consacrarea lojei Human Duty numărul 6, din Londra. Besant (de grad 33 RSAA) a rămas şef al Ordinului până la moartea ei în 1933.

Ritul englez, prin influenţa teosofică a membrilor săi, avea să restaureze anumite practici masonice, neexistente în ritul francez, în special faptul că membrii acestuia să declare o credinţă întru Dumnezeu sau Fiinţa Supremă. Această „derogare” primită de la Franţa este cunoscută sub numele de „Concordia Annie Besant”, iar în 1904 un nou ritual avea să fie tipărit în limba engleză, care a stabilit ferm ca această cerinţă să fie centrală în lucrul noii obedienţe.

Ritualul revizuit a fost numit „Ritual Dharma”, de asemenea, cunoscut sub numele de „Besant-Leadbeater” şi mai recent, ca „Lauderdale”. Ritual Dharma a încercat, totodată, să restabilească aspectele ezoterice şi mistice pe care autorii societăţii Teosofice le-au simţit ca făcând parte intrinsecă din Masonerie; astfel, această obedienţă a devenit îndeosebi o organizaţie spirituală, fiind uneori numită „Francmasoneria ocultă”.

Societatea Teozofică, organizaţie formată în 1875 pentru a promova principiile spirituale şi a căuta adevărul cunoscut ca teosofie, avea să determine „des-coperiri” deosebit de revelatoare, urmare a căutărilor membrilor săi marcanţi. În 1902, Rudolf Steiner avea să devină Secretar General al „diviziei” germano-austriece a Societăţii Teozofice.

Acesta avea să menţină o viziune Occidentală, relativ independentă de nucleul constituant. După conflicte grave de ordin filosofic cu Annie Besant şi alţi membri din conducerea internaţională a Societăţii privind semnificaţia spirituală a lui Hristos şi statutul tânărului Jiddu Krishnamurti (vezi Zeitgeist), majoritatea membrilor secţiunii germane şi austriece s-au desprins în 1913 şi au format Societatea Antroposofică, existentă până astăzi, cu „sucursale” în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite şi Canada.

Un alt membru marcant al societăţii, Charles Webster Leadbeater, a fost unul dintre aceeia care credeau în apariţia iminentă a lui Maitreya – Învăţătorul Universal. În 1909 el avea să-l „descopere” pe Jiddu Krishnamurti, un adolescent indian, pe care avea să-l proclame drept candidatul cel mai potrivit pentru încarnarea Învăţătorului Universal. Krishnamurti a fost luat sub aripa Societăţii, care s-a îngrijit de pregătirea misiunii sale.

Cu toate acestea, prin 1925 Krishnamurti a început să se separe de cursul determinat pentru el de către liderii Societăţii Teozofice din Adyar. În 1929, a denunţat public Ordinul Steaua, o organizaţie mondială creată de către conducerea Societăţii Teozofice pentru a pregăti lumea pentru venirea lui Maitreya, şi a abandonat rolul său „asumat” ca „vehicul” pentru Învăţătorul Universal. Krishnamurti avea să părăsească în cele din urmă Societatea Teozofică, rămânand în relaţii amicale cu membrii acesteia.

 Şi totuşi FEMEIA…

 … rămâne un MISTER şi cred că acolo este locul desăvârşirii ei, în sinele bărbatului. Apa vieţii ce alături de copacul vieţii, dă naştere întru dialectică sămânţei vieţii şi florii vieţii renăscute într-un nou copac… al vieţii.

Ying fără Yang, Yab fără Yum, Chiar fără Oscuro… FEMEIA e oglinda bărbatului, la fel cum bărbatul caută în EA pe EL întru coniunctio.

* Maria Gimbutas s-a născut în 1921 în Lituania şi s-a refugiat în SUA după cel de-al Doilea Război Mondial. După ani de muncă în universităţile americane, ea a devenit o autoritate în ceea ce priveşte istoria epocii bronzului – vezi, alchimie şi cupru, în Europa. Apelând la cunoştinţele sale vaste de lingvistică europeană, folclor, mitologie şi arheologie, Maria Gimbutas şi-a început marea operă asupra religiilor din epoca bronzului în Europa. Prezentarea teoriilor ei asupra civilizaţiei matriarhale paşnice din epoca bronzului, o epocă în care zeiţele erau venerate, a stârnit o furtună de controverse. 

** Claudine Cohen, filozof şi istoric al ştiinţelor, scriitor, specialist în paleontologie şi reprezentări ale preistoriei, este actualmente lector la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, conducând alături de Henri Atlan programul de cercetare „Biologie şi Societate”; concentrându-şi analiza asupra schimbărilor apărute în reprezentările preistorice ale femeii, de la selecţia sexuală darwinistă la perspectivele feministe contemporane, Claudine Cohen, pentru prima dată în Franţa, face un bilanţ al diferitelor abordări care au condus la „invizibilul feminin”. 

*** Tycho cocheta cu alchimia, fiind de acord cu ideile lui Paracelsus, şi anume că toate elementele din univers erau legate de un fel de „clei chimic”. Tycho avea să fie instruit în studiul alchimiei de Thaddeus Hayek, un medic din Boemia care a susţinut a fost martor când John Dee a transformat mercur în aur în 1584. În plus, acesta citeşte lucrările lui Petrus Severinus despre Paracelsus privitor la practica alchimiei. Tycho denumea alchimia drept „astronomia terestra” şi a scris că studiul alchimiei l-au dus la descoperiri multe cu privire la metale şi minerale, precum şi la pietre preţioase şi plante şi alte substanţe similare”. 

Acest text a fost iniţial publicat pe http://www.catchy.ro/ şi poate fi găsit aici.