De ce nu vrea România în zona euro? Din cauza PSD?

Liderii PSD au susținut mereu retoric direcții europene, dar în spatele ușilor au luat constant decizii inverse. România putea fi în euro demult, dacă un premier PSD nu schimba direcția.

Aderarea la euro pare încă departe pentru România

Președintele Nicușor Dan a readus în discuție aderarea la euro după ce agențiile Fitch și Moody’s au menținut ratingul suveran al României în categoria recomandată investițiilor, evitând retrogradarea la „junk".

Ratingul s-a menținut datorită consolidării fiscale, măsurilor nepopulare și direcției reformiste luate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Totuși, președintele nu a menționat meritul executivului demis și, folosindu-se de o piruetă retorică, a vorbit abstract despre „rezultatul efortului instituțional, al cetățenilor și al mediului de afaceri”. 

Nicușor Dan poate vrea cu adevărat avansul spre Zona Euro, dar în același timp, tot el a aprins fitilul care a detonat o guvernare care a împins țara în direcția bună.

Ce s-a întâmplat cu obiectivul aderării la euro?

Când a fost pierdut sau mai exact ce guvern l-a abandonat și de ce nu a mai fost recuperat? Obiectivul aderării la euro a fost fixat la sugestia lui Traian Băsescu de guvernul Emil Boc în decembrie 2009 pentru data de 1 ianuarie 2015.

De altfel, o prezentare oficială a Ministerului Finanțelor Publice arăta că, „la finele anului 2014, România îndeplinea toate criteriile de convergență înscrise în Tratatul de la Maastricht”: deficitul bugetar era de circa 0,8% din PIB (față de plafonul de 3%), datoria publică se situa la aproximativ 37–38% din PIB (față de plafonul de 60%), iar inflația era foarte redusă, chiar negativă spre finalul anului.

Odată cu venirea PSD la putere, în 2012, premierul de atunci, Victor Ponta, nu a mai păstrat ținta pentru adoptarea euro în Programul de Convergență trimis în 2013 Comisiei Europene și a susținut că adoptarea euro rămâne un obiectiv strategic, dar că 2020 ar fi un „orizont mai realist”.

Victor Ponta, în 2014, pe atunci premier al României

Totuși, Banca Națională a trimis Băncii Centrale Europene (BCE) în 2013 propuneri de modificare a Constituției României privind transferul de competențe al BNR către BCE în contextul adoptării monedei euro. Între timp, conflictul dintre președinte și premier a ocupat o mare parte din energia lui Victor Ponta, iar în 2016, când și-a dat demisia în urma tragediei de la Colectiv, obiectivul euro părea deja abandonat, cu toate că Banca Națională încă se mai ocupa de această perspectivă.

Moment oportun ratat

Termenele au fost aruncate pe masă succesiv de prim-miniștrii social-democrați, doar că momentul oportun se pierduse, iar în 2018 România era cea mai puțin pregătită din statele din afara zonei euro, potrivit Comisiei Europene. Tot atunci, Mugur Isărescu spunea că 2024 ar putea fi anul în care România să intre în ERM II, sistemul cursurilor de schimb, un fel de anticameră a zonei euro, unde economia țării este pusă sub lupă vreme de doi ani.

Și acel an a fost ratat iar în guvernarea Marcel Ciolacu nici nu s-a pomenit de Zona Euro. Întrebat dacă mai există vreun termen de aderare, Isărescu a răspuns clar: „S-a renunţat la orizont în momentul în care s-a renunţat la o ţintă fiscal-bugetară. Atunci asta a fost o decizie politică, noi am îndeplinit condiţiile prin 2013, 2014, 2015". 

Guvernatorul BNR a plasat deci fereastra de oportunitate într-un interval de trei ani, 2013–2015, și a subliniat responsabilitatea colectivă a clasei politice: „Chiar președintele Băsescu a stabilit o dată țintă. Dar apoi s-a considerat politic că datoria publică e prea mică și că putem să ne folosim de acest avantaj. Și aproape toate partidele și guvernele care s-au perindat n-au mai ținut la această țintă fiscală".

Se înțelege, deci, că abandonul nu a fost un accident, ci o alegere deliberată de a folosi spațiul fiscal (datoria publică mică) pentru stimulare, în locul convergenței — „nu a fost un singur partid... toți au mers pe linia asta, să apese mai mult sau mai puțin pe stimularea fiscală”.

Tot Isărescu a descris renunțarea definitivă la obiectiuvl aderării la euro în 2018, când BNR ajunsese departe cu pregătirile: „În 2018 a fost ultima ședință pe această temă... la Academia Română. Pe urmă am renunțat și noi la toate comitetele pe care le aveam pentru a trece la euro. Și am avut vreo trei comitete, inclusiv unul tehnic, legat de partea de numerar — cum se aduce numerarul în euro în țară, cum se distribuie. ...Eram foarte avansați" (declarație din 18 februarie 2026).

Guvernatorul BNR propune ca aderarea la euro să devină proiect de țară pentru România

Aderarea la euro - proiect de țară?

La începutul lunii mai guvernatorul BNR spunea că aderarea la euro ar trebui să devină următorul proiect de țară al României. Țara ar avea nevoie de cel puțin cinci ani pentru a îndeplini criteriile necesare aderării la moneda euro, după cum apreciază guvernatorul, avertizând că drumul e greu și țara e mult rămasă în urmă față de criteriile cerute: 1) rata anuala a inflației nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media primelor trei state cu rezultatele cele mai bune; 2) deficit bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut; 3) datoria publică sub 60% din PIB (sau în scădere semnificativă spre acest prag); 4) rata nominală a dobânzii pe termen lung să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale media din cele trei state cu cea mai bună stabilitate a prețurilor; 5) stabilitatea cursului de schimb verificată prin participarea la mecanismul cursului de schimb (ERM II) fără devaluări majore sau tensiuni cel puțin doi ani.

Aproape 80% dintre români își doresc trecerea la moneda comună - cel mai ridicat nivel dintre statele candidate, alături de Ungaria (Eurobarometru, iunie 2025). Reticența este la nivelul instituțiilor. Guvernele din ultimii 10 ani au funcționat cu frâna trasă, iar fostul președinte Klaus Iohannis nu avea obiective de țară declarate. Apoi, fiecare premier a preferat să facă cheltuieli electorale (măriri de salarii, scăderi de taxe), sacrificând mereu criteriile în favoarea alegerilor.

Opoziția față de euro nu ținea până acum de suveranismul de tip AUR, ci mai degrabă de interese de partid și clientelare, fiindcă nici oamenii de afaceri arondați partidelor nu își doresc cu adevărat o integrare mai adâncă a țării în UE, fiindcă regulile și controalele, cu cât sunt mai dure, cu atât îi deranjează mai tare.

Cei care au ratat însă fereastra intrării în zona euro sunt social-democrații. PSD a fost mereu un partid cu vitrină frumoasă în care Europa și NATO erau prezentate ca piesele cele mai importante. Retorica PSD a fost tot timpul pro europeană, dar acțiunile liderilor acestui partid au preferat constant direcția opusă. 

Sabina Fati - DW