De ce Homo Sovieticus e supărat pe noile manuale de istorie?

În ultimele zile au apărut alte comentarii despre noile manualele de istorie puse în circulaţie de Ministerul Educaţiei. Nu voi răspunde la inepţiile sau la frazele scoase din context, aşa cum nu am făcut-o nici într-o intervenţie anterioară faţă de elucubraţiile unui membru PCRM, postată pe blogul de la Adevărul.

Unele teme atinse mă obligă însă – eu fiind unul dintre autorii manualelor vizate – să explic unele lucruri pe care unii încearcă să le speculeze, erijându-se în specialişti în istorie. Or, cititorul mai puţin iniţiat în trecutul nostru din secolul al 20-lea, poate fi contrariat de spusele unor comentatori care încearcă intenţionat să semene resentimente şi dispreţ faţă de istoria românilor în general şi a celor dintre Prut şi Nistru în mod special. Este şi un prilej de a deconstrui felul în care gândeşte Homo Sovieticus în Republica Moldova.

Una dintre acuzaţiile formulate recent pe un site influent pentru cetăţenii de limbă rusă este că în manualul de Istoria Românilor şi Universală pentru clasa a 12-a autorii nu au spus nici un cuvânt despre „un eveniment central al secolului al 20-lea”: „Tratatul de la München sau Cârdăşia de la Munchen”. De aceea, manualul ar fi ‘compromis’ integral, fără drept de apel. După cum vă puteţi da seama de la bun început, e o afirmaţie “tare”, ca să mă exprim eufemistic.

Aşa este, nu spunem nici un cuvânt despre Tratatul de la München în manualul de clasa a 12-a, cu atât mai mult despre „cârdăşia de la München”, ultima fiind o expresie inventată de Stalin, preluată de istoriografia sovietică stalinistă şi poststalinistă, dar şi de cea „patriotică” rusească după prăbuşirea URSS. Iată, şi de către unii indivizi cu pretenţii de istorici care nici măcar nu cunosc limba oficială a acestui stat (în Ţările Baltice, probabil acest tip de indivizi ar fi expulzaţi deja în Rusia). În schimb, vorbim despre Tratatul de la München – vreo jumătate de pagină – în manualul pentru clasa a 9-a, în care spunem clar că Franţa, Marea Britanie şi Italia, fără ca Ceholslovacia să fie măcar invitată, deşi era vizată direct – decid acordarea regiunii Sudete populate în majoritate de germani (vreo 3 milioane persoane), Germaniei. Asta s-a întâmplat în septembrie 1938. Cedarea acestei regiuni – aparţinând înainte de 1918 Austro-Ungariei – a lipsit Cehoslovacia de o linie de apărare redutabilă, comparabilă în Europa poate doar cu faimoasa linie Maginot a francezilor. Astfel că, atunci când Hitler a invadat Cehoslovacia la 15 martie 1939, autorităţile de la Praga au preferat să nu opună nici un fel de rezistenţă. Ca urmare, Boemia şi Moravia au fost ocupate de cel de-al Treilea Reich, iar Slovacia a fost transformată în stat-marionetă, în frunte cu monseniorul Jozef Tiso. Istoriografia sovietică, pe urmele lui Stalin, a considerat această conferinţă un eveniment de răscruce în relaţiile internaţionale interbelice, care ar fi arătat că francezii şi britanicii ar fi îndemnat astfel nemţii să-şi îndrepte tentaţiile expansioniste asupra URSS (Mussolini era deja de câţiva ani aliat cu Hitler, după ce o perioadă liderul fascist italian se opunea pretenţiilor Führer-ului faţă de Austria).

Asta în speranţa că după ce Germania va fi sleită în lupta cu colosul sovietic, franco-britanicii vor intra în război împotriva lui Hitler şi îl vor zdrobi uşor. În septembrie 1938 însă francezii şi mai ales britanicii jubilau – unii chiar credeau sincer în asta – pe motiv că Tratatul de la München ar fi permis evitarea unui război. Or, Germania era determinată să-şi alipească teritoriile locuite de germani, această idee fiind înţeleasă în sensul cât se poate de larg cu putinţă, adică înglobarea tuturor germanilor într-un singur stat, aşa cum au promis membrii Antantei în 1917-1918, în speţă preşedintele american Woodrow Wilson în cele ’14 puncte’ lansate în ianuarie 1918, când s-a promis o pace fără anexiuni şi hotarele  conform principiului naţionalităţilor.

Tratatul de la München şi, mai ales, urmările sale în sensul lichidării statului cehoslovac în martie 1939, a fost important pentru occidentali pentru că abia atunci au înţeles în mod fără putinţă de tăgadă că Hitler nu doreşte doar crearea unei Germanii Mari, dar ţinteşte mult mai departe, aşa cum anunţase public în Mein Kampf încă în 1925, carte scrisă după aproape un an de detenţie în închisoarea Landsberg (urmare a puciului eşuat de la berăria din München din noiembrie 1923). Or, teritoriul Cehoslovaciei era primul teritoriu anexat de către al Treilea Reich ce nu era locuit de germani. Ca urmare, franco-britanicii decid să contracareze orice expansiune teritorială germană, acordând în martie-aprilie 1939 garanţii de securitate Poloniei, României şi Greciei, considerate ţări asupra cărora plana posibilitatea unei următoare invazii germane. Dacă vroiau întradins ca Hitler să atace URSS, occidentalii nu ar fi acordat garanţii de securitate Poloniei, atacul german asupra căreia la 1 septembrie 1939 a declanşat cel de-al doilea război mondial. Cu alte cuvinte, Franţa şi Marea Britanie şi-au onorat obligaţiile de aliaţi ai Poloniei prin declararea războiului Germaniei la 3 septembrie 1939. Iar URSS s-a alăturat Germaniei naziste şi a atacat şi ea Polonia pe 17 septembrie 1939, pe motivul eliberării ucrainenilor şi beloruşilor din Ucraina şi Belorusia de Vest. După care a urmat asasinarea celor 22 de mii de ofiţeri polonezi la Katyn, în primăvara anului următor, 1940.

Tratatul de la München este deci menţionat în setul celor 2 manuale de istorie a Românilor şi Universală pentru clasa a 9-a şi a 12-a. Anume e vorba de setul de manuale, pentru că ele au fost concepute ca un tot întreg, în aşa manieră încât elevii din clasele a 9-a să înveţe în mod special fapte – evenimente, personaje – pe care să le aprofundeze în clasa a 12-a. Cu alte cuvinte, manualul pentru clasa a 9-a a fost conceput mai degrabă ca unul cu caracter descriptiv, iar cel pentru clasa a 12-a – pune accentul mai degrabă pe aspectul analitic.

Dar de ce s-a deranjat atât de mult preopinentul rusofon de faptul că nu e menţionat Tratatul de la München în manualul de clasa a 12-a? Este vorba de faptul că în manualul de clasa a 12-a atunci când e vorba de declanşarea celui de-al doilea război mondial – şi din cauza spaţiului redus în noile manuale – începem direct cu semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939, care precede şi anticipează atacul german asupra Poloniei care va duce la transformarea unui conflict local în unul european şi apoi mondial. Preopinentul s-a deranjat că astfel autorii manualului ar face aluzie la faptul că responsabilitatea Germaniei în declanşarea celui de-al doilea război ar fi împărţită cu URSS. Aşa şi este, nu e vorba de o aluzie, din contră, fără însă ca autorii să subscrie la ipotezele formulate de Victor Suvorov potrivit căruia, dacă Hitler nu ar fi atacat URSS la 22 iunie 1941, Stalin însuşi ar fi atacat Germania în prima decadă a lunii iulie 1941 (Suvorov, alias V. Rezun, fost agent sovietic GRU, defectat în Occident, a cărui lucrări au fost publicate mai întâi în Germania, din motive lesne explicabile).

În realitate, amintirea de Pactul Molotov-Ribbentrop şi de protocolul adiţional secret l-a iritat mai mult pe comentatorul nostru decât lipsa menţiunii Tratatului de la München, pentru că anume ca urmare a înţelegerii sovieto-germane a fost ocupată Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, la 28 iunie 1940. Adică, fără înţelegerea din 23 august 1939, Moscova nu ar fi invadat Basarabia (Bucovina de Nord, cu atât mai mult Ţinutul Herţa, teritorii româneşti care nu erau menţionate în Pactul Molotov-Ribbentrop, dar vor fi revendicate de sovietici abia cu câteva zile înainte de trecerea Nistrului de către Armata Roşie). Unii ar fi vrut ca aceste lucruri să nu fie scoase în evidenţă într-un manual de istorie, întrucât asta ar fi o dovadă de politizare nepermisă într-o lucrare cu caracter didactic destinată elevilor. În manualele din Rusia, Pactul Stalin-Hitler (cum ar trebui mai bine să se numească acest document) este interpretat foarte îngăduitor, dacă nu chiar justificat, pe motiv că astfel URSS ar fi obţinut un răgaz de 2 ani pentru a se pregăti mai bine de confruntarea inevitabilă cu Germania nazistă. În această versiune şovină velicorusă soarta popoarelor care au suferit în urma împărţirii sferelor de influenţă între cei doi tirani nu contează: sute de persoane executate, zeci de mii deportaţi şi deposedaţi de proprietăţi, sau mobilizaţi cu forţa la muncă etc. Pentru Republica Moldova, o asemenea abordare este una inadmisibilă, pentru că ea sfidează bunul simţ, memoria celor circa 100 de mii de persoane care au avut de suferit în primul an de ocupaţie sovietică şi a urmaşilor lor, indiferent de originea lor etnică (ca să nu mai amintim de victimele de după 1944).

  În altă ordine de idei, rolul URSS şi a lui Stalin personal în ascensiunea la putere a lui Hitler în Germania este o chestiune dovedită (a se vedea mai nou, de exemplu, Timothy Snyder, Tărâmul morţii. Europa între Hitler şi Stalin, Humanitas, 2011, ediţia în engleză New York 2010).

O altă afirmaţie a preopinentului este aceia că în timpul celui de-al doilea război mondial în Armata Roşie ar fi fost mobilizaţi 300 de mii de basarabeni, iar în cea Română – doar 20 mii. Prin urmare, declară senin criticul – reiese că URSS avea încredere în basarabeni, iar România – nu prea. Lucrurile au stat însă altfel. România nu a dorit să angajeze în masă basarabeni pe front din considerentul că Ion Antonescu a admis că războiul poate fi pierdut şi în momentul revenirii sovieticilor aceştia ar fi avut de suferit ca "foşti colaboraţionişti". Asta nu înseamnă că Antonescu nu poate fi blamat pentru multe, inclusiv şi mai ales pentru tratamentul aplicat evreilor, numit Holocaust, un subiect căruia manualul îi oferă de altfel un spaţiu generos, informaţiile inserate fiind coordonate cu specialiştii notorii în domeniu din Statele Unite şi România. Cu alte cuvinte, numărul mic de basarabeni trimişi de România pe frontul de Est era o măsură de protecţie şi, în plus, s-a luat în calcul şi faptul că în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei circa 20 de mii persoane fusese deportate, alte 85 mii fusese mânaţi la munci forţate în Ucraina şi Rusia, adică populaţia locală fusese deja decimată de NKVD-ul sovietic, practic fiecare familie fiind lipsită de cel puţin un membru apt de muncă. Procentul de populaţie locală mobilizat în Armata Roşie a fost destul de mare şi în Ţările Baltice, acolo unde nu poate să existe nici măcar suspiciunea că populaţia ar fi simpatizat puterea sovietică. Prin urmare, numărul mare de basarabeni şi baltici mobilizaţi de sovietici în armată după 1944, trimişi de cele mai multe ori să lupte pe linia întâti a frontului sugerează mai degrabă că astfel Moscova a încercat să scape de bărbaţii naţiunilor care puteau să se opună puterii sovietice după încheierea războiului.

 În schimb, preopinentul nostru se declară tranşant în dezacord cu autorii manualului atunci când aceştia menţionează faptul că numărul mari de victime în rândurile ostaşilor sovietici se datora şi faptului că Stalin nu punea mare preţ pe viaţa cetăţenilor. A spune contrariul este o sfidare a memoriei milioanelor de oameni, inclusiv şi mai ales a ruşilor din Rusia, faţă de care rusofonul moldovean nu are nici un respect, deşi se erijează în apărător al acestora.

O altă acuză la adresa manualul de clasa a 12-a este că autorii ar fi politizat subiectul pentru că au numit PCRM “partid anti-european”. În sprijinul faptului că acest lucru nu ar corespunde realităţii, preopinentul invocă Statutul PCRM în care se precizează că acesta susţine integrarea europeană a Republicii Moldova. Un argument „beton”. Atunci de ce partidul lui Voronin se opune parafării Acordului de Asociere a RM la UE de la Vilnius din 28-29 noiembrie 2013 şi organizează în acest scop pe 23 noiembrie a.c. un Marş asupra Chişinăului, a cărui denumire aminteşte de Marşul asupra Romei organizat de fasciştii lui Mussolini în octombrie 1922?

O altă acuză e că nu am fi interpretat echilibrat şi corect, adică am fi politizat evenimentele de la 7 aprilie 2009. Admitem anumite regrete, dar nu în sensul invocat, ci în acela că nu am inclus şi cazurile de tortură a sute de tineri în zilele următoare de către guvernarea PCRM, cel puţin într-un studiu de caz, din cauza lipsei de spaţiu (manualul trebuie să aibă exact 144 pagini). Fapt pentru care am putea fi învinuiţi – de alţii, din extrema dreaptă, de pildă  - că am fi încercat astfel să arătăm PCRM-ul într-o lumină favorabilă.

Remarca potrivit căreia autorii manualului ar fi menţionat greşit anul declanşării celui de-al doilea război mondial nici nu ar mai merita a fi comentată, dar se impune un mic comentariu. Acest “binevoitor” a citit undeva că anul 1936, când Hitler a introdus serviciul militar obligatoriu, ar trebui considerat anul când începe al doilea război mondial. Asta, evident, pentru a îndepărta şi mai mult URSS de responsabilitatea în declanşarea războiului. Ca să complicăm şi mai mult situaţia, amintim că alţii autori pot considera că primul şi al doilea război mondial, precum şi cele două decenii dintre ele ar constitui un „război civil european”, a cărui început a avut loc la 1914; alţii ar putea spunea că al doilea război mondial a început în 1931, odată cu invazia niponă a Manciuriei; sau în 1935, cu atacul italian asupra Abissiniei ş.a.m.d. Prin absurd, ca să ţinem cont de toate aceste păreri şi elucubraţii, ca să-i împăcăm pe toţi, ar trebui să adunăm toţi aceşti ani şi să facem o medie ca să ajungem la un an cât mai exact al începutului celui de-al doilea război mondial?

Aceste şi alte observaţii ale criticului nostru rusofon însă nu fac parte decât din categoria “a căuta nod în papură”. În realitate, cred că acesta a fost deranjat mai degrabă de alte subiecte inserate în manual, asupra cărora nu a insistat pentru că nu avea contrargumente nici măcar atât de vagi ca cele formulate la subiectele sus menţionate.

Dintre acestea fac parte:

Basarabia s-a unit cu România pe baza votului exprimat de un organ reprezentativ al societăţii basarabene, Sfatul Ţării, care, deşi nu a fost ales în urma unui scrutin democratic, a fost constituit după aceleaşi principii după care s-au constituit organe similare ale altor popoare care au votat desprinderea de Rusia în 1918 (polonezi, lituanieni, letoni, estonieni, finlandezi);

Fiind parte componentă a României în anii 1918-1940, Basarabia a putut evita crimele comise de sovietici, mai ales în anii 1918-1921, 1929-1933, 1937-1938; de altfel numărul victimelor din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în interbelic (constituită în 12 octombrie 1924 pe teritoriul Ucrainei, în stânga Nistrului) ridicându-se la peste 60 de mii de morţi prin înfometare, execuţii, deportări;  

În perioada sovietică românii moldoveni (basarabeni, mai corect, pentru cei care ne citesc în dreapta Prutului) au fost discriminaţi, aşa cum arată concludent arhivele comuniste de la Chişinău: de exemplu, în 1964, numai 3 la sută din directorii întreprinderilor industriale erau etnici români, iar douăzeci de ani mai târziu, în 1984– numai 10 la sută, adică unul din 10;

Mişcarea de eliberare naţională din RSSM în anii 1988-1991 a avut loc ca urmare a inegalităţilor existente în societatea moldoveană, precum şi a dicriminării pe criterii etnice, majoritatea românească/moldovenească fiind marginalizată decenii la rând, mai ales în domeniul drepturilor lingvistice, a politicii de cadre, dar şi a nivelului de viaţă (numai 25 % din moldoveni/români locuiau în 1989 în localităţile urbane); iar liberiatea a fost cucerită la propriu, nu la figurat, prin confruntări de stradă între populaţia civilă şi miliţia sovietică, în momenetele cruciale din 1989 şeful acesteia fiind nu altcineva decât Vladimir Voronin, cel care s-a opus şi în 1990 şi 1991 procesului de dobândire a independenţei Chişinăului faţă de Moscova; 

În ciuda represiunilor din perioada stalinistă, populaţia a avut curajul să reziste, uneori cu arma în mână, împotriva ocupantului sovietic; rezistenţa a continuat, mai ales la nivel individual sau de mici grupuri, şi între anii 1953-1986, aşa cum arată concludent dosare de la KGB consultate recent, date care au fost inserate în manualul pentru clasa a 12-a;

În ciuda probelemelor şi crizelor cu care se confruntă, a tensiunilor lingvistice şi ideologice, Republica Moldova se apropie din ce în ce mai mult de Uniunea Europeană, care reprezintă unicul model de modernizare viabil şi durabil al societăţii moldovene, bazat pe democraţie şi respectarea drepturilor omului, după o experienţă dramatică de aproape două secole în sfera de influenţă ruso-sovietică.

 Notă: autorii manualelor de Istorie a Românilor şi Universală pentru clasa a 9-a, ediţia 2013, publicate sub egida Ministerului Educaţiei a Republicii Moldova sunt: Igor Şarov, Igor Caşu, Maia Dobzeu şi Pavel Cerbuşcă; la manualul pentru clasa a 12-a: Igor Caşu, Igor Şarov, Flavius Solomon, Virgil Pâslariuc, Pavel Cerbuşcă.