De ce e România cu adevărat specială

0
0
„Se putea mai bine? Absolut. Dar când te uiţi în jur, îţi dai seama că se putea mult mai rău”
„Se putea mai bine? Absolut. Dar când te uiţi în jur, îţi dai seama că se putea mult mai rău”

Dacă tot ne uităm după motive de mândrie, păi poate ar trebui să ne bucurăm şi să ne lăudam cu alegerile care tocmai s-au încheiat.

Dincolo de griul campaniei, să remarcăm faptul că pe tăcute, aproape pe muteşte, societatea românească a mers şi a votat, în procente remarcabil de neaşteptate, acolo unde a găsit candidaţi, oameni necunoscuţi, care au venit din societatea civilă şi au propus un alt fel de contract public cu alegătorul.

Sigur că e tentant să te uiţi mai degrabă la Baia Mare unde un politician din garda veche deja câştigă din puşcărie cu un procent uluitor, dar ce s-a petrecut acolo e în logica lucrurilor de până acum şi nicidecum surprinzător. Modelul politic de la noi e cel al captivităţii electoratului, în care politicianul subjugă realmente voinţa celor care îl votează şi pe care îi hrăneşte ca pe puii de crescătorie cu ce îşi doreşte el şi cum crede el că e bine. Captivitatea asta a dus la mandate repetate în multe oraşe mari cum sunt Constanţa sau Cluj (Mazăre şi Funar) şi chiar la Bucureşti (Oprescu - două mandate), ca să nu mai spunem că Piedone era creditat în sondaje cu acelaşi procent adjudecat de Negoiţă în Sectorul 3.

În acest context, ar trebui să admitem că surpriza e la sectorul 1 şi nu la Baia Mare. Tentaţia obişnuinţei şi rezilienţa la schimbare nu reprezintă o trăsătură românească. Dar faptul că s-au votat şi oameni necunoscuţi, candidaţi cu bune intenţii şi fără tentaţii extremiste, asta este de-a dreptul extraordinar şi spectaculos. Cum ar fi fost ca alegerile acestea să fi produs un vot pentru partide care propuneau înfiinţarea de gărzi patriotice sau aveau discursuri naţionalist revanşarde? Direcţie care nu ar fi fost deloc în disonanţă cu situaţia politică la nivel european. Ei bine, nu! România a produs o surpriză la care nici măcar noi nu ne aşteptam (asta ca să fim sinceri până la capăt) pentru că voturi semnificative s-au primit şi la Iaşi şi la Târgu-Mureş.

Pot înţelege cauza depresiei şi a dezamăgirii provocate de faptul că mulţi aleşi au dosare penale. Dar să admitem că o schimbare de substanţă nu se produce peste noapte cu oameni căzuţi din cer. Ce mă uimeşte cel mai des, deşi e cât se poate de normal, este surprinderea cu care oameni absolut normali şi cinstiţi primesc ideea că, de fapt, ei trebuie să facă ceva dacă vor să vadă o schimbare. Nu poţi să stai acasă şi să te uiţi supărat la televizor, pentru că vecinii tăi nu au ieşit în stradă. Ceea ce s-a întâmplat duminică e un exemplu excepţional de curaj cetăţenesc, de contestare democratică a unor obişnuinţe şi o soluţie cât se poate de onestă la nemulţumirile publice.

Trebuie să insişti, pentru că binele nu vine de la sine şi nici nu ţi-l face cadou altcineva.

Apoi e şi incorect să stai şi să ceri partidelor să se schimbe. Este naiv să îţi închipui că nişte oameni acceptă să se transforme pentru că citesc vreo două editoriale prin ziare sau merg la un talk-show. Vorbim de o construcţie de 25 de ani care s-a consacrat, care şi-a construit propriile mecanisme interne şi care e normal să îşi apere propria obişnuinţă. Nimic spectaculos în situaţia de faţă. Schimbarea reală în politică vine din interacţiuni repetate cu forţe contrare, nu din validări de status quo. În paranteză fie spus, când am ajuns la Ministerul Energiei, s-au zguduit din temelii pereţii clădirii de la râsul angajaţilor care au auzit că trebuie să îşi transparentizeze activitatea. Nu a existat niciun comitet de primire care a aşteptat cu nerăbdare eliberarea de sub jugul netransparenţei. Oamenii se obişnuiseră cu situaţia şi chiar erau vizibil deranjaţi de task-urile în plus presupuse de procesul de transparentizare. Aşa şi în politică. Trebuie să insişti, pentru că binele nu vine de la sine şi nici nu ţi-l face cadou altcineva.

Aşa că, indiferent cum se vor dezvolta aceste mici partiduleţe, că se vor unifica, fie că se vor alia cu altele mai mari, fie că se vor construi pe sine însele, cu riscurile de rigoare, fapt ce include şi dezamăgiri, cred că avem motive de mândrie. Nu am construit o mişcare extremistă din dezamăgirile noastre. Am votat un preşedinte la care nu se aştepta nimeni, am reacţionat ca societate la o tragedie teribilă printr-un guvern tehnocrat şi am dat 25% în Bucureşti unor oameni care pot fi foarte uşor vecinii noştri de bloc. Se putea mai bine? Absolut. Dar când te uiţi în jur, îţi dai seama că se putea mult mai rău. Măcar noi avem o perspectivă şi ea include echilibru şi participare civilă. Şi asta cred eu că face România cu adevarat specială.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite