Cum va acţiona România în criza imigranţilor?

Mediile din informare din întreaga lume îşi copleşesc abonaţii cu imagini şi informaţii care de care mai dramatice, mai tragice, mai emoţionante legate de criza refugiaţilor.

Impresionanta fotografie a micuţului sirian găsit Aylan Kurdi, găsit înecat pe o plajă de un tânăr soldat turc, a făcut înconjurul planetei, amplificând discuţiile şi controversele legate de atitudinea şi soluţiile concrete pe care ţările europene vor fi obligate să le adopte în ceea ce orice om cu un minim bun simţ intuieşte a fi nu doar cea mai mare criză a imigranţilor de la Al Doilea Război încoace, ci şi una dintre cele mai dificile provocări la adresa solidităţii, coeziunii şi eficienţei reale, nu doar declarate sau aproximate, a Uniunii Europene.

Impresia mea, de om simplu, relativ bine informat, dar fără niciun fel de pretenţii de analist politic, cu atât mai puţin de comentator avizat al vieţii politice internaţionale, e că, cel puţin pentru moment, se discută mult, dar se face relativ puţin.

Discuţiile fac, nici nu se putea altfel, apel la istorie. Aduc în discuţie cazuri în care tot din motive politice, în vremuri mai mult sau mai puţin îndepărtate, cetăţeni din state aparţinând azi Uniunii Europene au fost siliţi să emigreze, să îşi ia lumea în cap, câteodată chiar în grupuri consistente, spre a fugi de demenţa regimurilor tiranice şi de nebunia criminală a  dictatorilor din ţările lor. Uneori, astfel de întoarceri în istorie se produc ceva mai nuanţat, comparaţiile avântate fiind temperate de argumente crude, dar orice s-ar spune cu un de netăgăduit grad de realism. Mă gândesc la argumente în conformitate cu care imigranţii de azi aparţin unei civilizaţii diferite de cea europeană şi unor confesiuni şi practici religioase destul de străine celor din Bătrânul Continent. De aici şi avertismentele unor comentatori, avertismente în conformitate cu care identitatea şi chiar viitorul Europei ar fi în primejdie în cazul unei prea mari bunăvoinţe şi solidarităţi arătate astăzi unor năpăstuiţi ai sorţii. Năpăstuiţi care, adaugă vocile în cauză, nu se mulţumesc doar cu obţinerea dreptului la azil, ci emit o seamă de pretenţii suplimentare cărora cele mai multe dintre ţările europene nici nu ar fi pregătite, nici nu ar trebui să le dea curs.

Apelul la istorie e frecvent dublat de încercarea găsirii unor vinovaţi. Se aduce în discuţie faptul că „primăvara arabă” a fost stimulată şi salutată de două-trei mari puteri euro-atlantice dornice să-i alunge, câteodată nu dezinteresat, de la putere pe câţiva dictatori cu care odinioară au avut relaţii cordiale. Ni se reaminteşte, de asemenea, că Statele Unite nu ar fi învăţat nimic din ceea ce s-a întâmplat în Iran după alungarea violentă de la putere a Şahului Mohammad Reza Pahlavi ce a permis venirea la conducere a regimului ayatolahilor. Şi că acum, ele, Statele Unite, şi câteva ţări bogate ale Europei ar trebui să îşi asume consecinţele greşelii. Transferarea acestor consecinţe, fie şi diferenţiat, asupra tuturor ţărilor UE e calificată de o seamă de comentatori în cei mai duri termeni cu putinţă.

Din păcate, toate acestea sunt simple discuţii ce nu rezolvă nimic. La fel cum nici atitudinea „vitează”, intempestivă şi categorică, de spectacol ieftin, specific unei vedete de odinioară care îşi mai caută câte un debuşeu, adoptată într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune preferat de fostul preşedinte Traian Băsescu, nu este altceva decât o simplă ieşire zgomotoasă şi inutilă. La urma urmei, nu ceea ce spune fără să gândească prea mult dl. Băsescu ne interesează azi, tot la fel cum nu sunt defel importante „învăţăturile” sale către urmaşul său la Cotroceni. Lipsite de importanţă sunt şi alegaţiile tot mai tulburatul domn Mircea Geoană care consideră justificat un posibil refuz românesc de neadmiterea României în spaţiul Schengen.

Important şi îngrijorător e că, deocamdată, actualii lideri români, adică preşedintele şi premierul României, nu au făcut declaraţii consistente din care să înţelegem şi noi, cetăţenii de rând, cum va reacţiona România în criza refugiaţilor. Preocupat mai cu seamă de viitorul său politic, de poziţia lui în partid, de problemele proprii cu DNA-ul şi de bătrâneţea activă a socrului Ilie Sârbu, dl. Ponta evită subiectul. La reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti, preşedintele Klaus Iohannis a cam dat-o cotită, preferând să spună că şi acum, şi în viitor trebuie avute în vedere cauzele fenomenelor de acest gen.

Nimic mai adevărat, doar că acum de maximă urgenţă sunt efectele. Chiar dacă până azi niciun sirian (din actuala criza a imigranţilor - n.r.) nu a ajuns în România şi nici nu şi-a exprimat vreo dorinţă în acest sens. Chiar dacă nu ştim cu exactitate câţi refugiaţi ar urma să primească ţara noastră în situaţia în care planurile Germaniei şi ale Franţei se vor pune în practică. 1.700 sau 7.000 cum scria joi tabloidul „Daily Mail“.

Poate că diplomaţii români au primit instrucţiuni referitoare la poziţia României în reuniuni cu uşile închise. E de sperat să fie aşa, tot la fel cum normal ar fi ca soluţii şi răspunsuri să fie cumpănite şi formulate de specialiştii din aparatul preşedinţiei şi din cel al guvernului. Corect ar fi totuşi ca despre ele să fie informaţi şi românii căci posibila nota de plată de ei şi nu de demnitarii cu salarii nedemn triplate ar urma să fie achitată.