Cum s-a putut întâmpla atacul Hamas împotriva Israelului? Răspunsul de care ne ferim cu toții - atunci când ideologia devine prioritate în detrimentul securității naționale

În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă cu tristețe către toate victimele inocente ale agresiunii criminale a Hamas în Israel și către familiile lor (LARICS).

  Sursa foto: Tamir Kalifa, New York Times

Acum un an, într-o analiză publicată pe site-ul LARICS, denumită „Afganistanul” societății noastre – între ideologie și crizele care vor mai veni, subliniam pericolele ce pot apărea la adresa societăților noastre occidentale prin pătrunderea ideologizării masive în structuri esențiale pentru o bună securitate națională. Avertizam că această ideologizare continuă ne face să pierdem contactul cu realitatea, pragmatismul și obiectivitatea necesare apărării securității naționale și face să adâncim clivajele, fracturile din propriile noastre societăți. Ideologizarea continuă și militantă afectează dramatic unitatea societăților noastre, iar în tot acest timp, exact ca în Israel înainte de atacurile Hamas, unii actori sunt mai interesați de câștigurile politice sau ideologice ale taberei lor decât de securitatea națională a noastră, a tuturor, și sunt mai interesați de fragmentarea societăților noastre decât de mesaje care să le catalizeze. Iar securitatea națională nu este un concept abstract, ci reprezintă securitatea fiecăruia dintre noi. Vedem în aceste zile ce se întâmplă în Israel. Într-o altă analiză, tot pe portalul LARICS, pe tema vulnerabilităților societale ale Federației Ruse și ale noastre, avertizam despre prioritățile ideologice în detrimentul securității naționale: „Strict din punctul de vedere al securității naționale și al politicilor securitare, mai ales în acest context, toate lucrurile, prioritățile și tendințele de acest fel (n.r. ideologice) sunt absolut halucinante.” Mai jos vom cita din presa israeliană și vom arăta cum în spatele consecințelor dramatice ale atacurilor criminale ale Hamas din aceste zile stau probleme mai grave decât un simplu eșec al serviciilor de securitate.

Raportat la Israel și situația de astăzi, mulți analiști și observatori au fost uimiți de izbucnirea acestui adevărat război declanșat de Hamas împotriva Israelului și de eșecul serviciilor de securitate israeliene, pe bună dreptate considerate printre cele mai bune din lume, de a prevedea și preîntâmpina acest atac. Multă lume chiar a catalogat acest adevărat război de acum ca fiind din vina serviciilor de securitate israeliene.

Dar mai puțină lume a observat de fapt că, de ceva vreme, serviciile de securitate și militare israeliene nu mai sunt așa cum au fost. O mare parte dintre ele au devenit, în schimb, militante. Ele și-au pierdut o parte din pragmatismul, obiectivismul și imparțialitatea politică și ideologică, toate puse în serviciul securității țării lor, la fel cum și-a pierdut-o și societatea israeliană, alături de tot mai multe societăți occidentale, inclusiv a noastră, puternic polarizate politic și ideologic (iar toți inamicii societăților noastre, de la Federația Rusă până la Iran, Hamas  sau alții, abia așteaptă). Protestele îndelungate de anul trecut și mai ales de anul acesta din Israel, fragmentarea ideologică a țării nu au avut cum să nu își pună amprenta și asupra serviciilor lor de securitate națională și asupra acestei securități naționale, iată, după cum din păcate vedem astăzi.

Această polarizare din societatea israeliană, latentă de mai mulți ani, a cunoscut o exacerbare fără precedent în special anul trecut și anul acesta. Mărul discordiei au fost anumite amendamente aduse legislației juridice pe care coaliția condusă de prim-ministrul actual al Israelului, Benyamin Netanyahu, dorea să le aducă. Orice asemănare cu protestele din România de acum câțiva ani este neavenită și nu surprinde deloc complexitatea și unicitatea problemei respective din Israel. Dar nici nu face obiectul prezentei analize.

Revenind la fragmentarea societății israeliene generată de aceste proteste, ca să înțelegem dimensiunea problemei, unde se ajunsese cu polarizarea și ideologizarea în Israel și impactul nemijlocit asupra securității naționale, dăm câteva exemple mai jos:

- În spațiul public israelian au apărut nenumărate apeluri la violență și chiar la asasinarea lui Benyamin Netanyahu. Chiar declarații ale primarului Tel Aviv-ului, Ron Huldai, abundau în aluzii extrem de violente la adresa guvernului lui Benyamin Netanyahu, până la urmă ales democratic, dar acuzat de dictatură de oponenții lui politici, ca acest primar: „Țările devin dictaturi prin folosirea instrumentelor democratice. (...) Țările nu redevin democratice decât prin vărsare de sânge.” (!)

Un fost prim-ministru al Israelului, Ehud Olmert, de asemenea oponent al lui Netanyahu, a declarat pentru susținătorii săi, referitor la disputa politico-ideologică pe care o purta cu Netanyahu, că: „Ceea ce trebuie să facem este să ne mutăm la stadiul următor, stadiul de război, iar războiul nu este purtat cu discursuri. Războiul este purtat într-o bătălie față în față, corp la corp, și asta se va întâmpla și aici.” În mod ironic și dramatic deopotrivă, iată că zilele acestea avem un război adevărat, dar nu cum își dorea acesta.

- Au fost mai multe voci care au observat că în mediul public din Israel se încerca discreditarea unor membri ai guvernului „doar pentru că încercau să promoveze interesele specifice ale poporului evreu în locul agendei universalismului liberal.” Iată, explicit menționată latura ideologică a protestelor din Israel.

Un alt fost prim-ministru, Yair Lapid, oponent al lui Netanyahu și el, spunea publicului israelian că guvernul (ales democratic) trebuie înlăturat pentru „a salva democrația israeliană”.

- Ministrul controversat al Securității Naționale din Israel, Itamar Ben-Gvir, avertiza că cei care aruncau cu pietre, cocktailuri Molotov, puneau în pericol femeile și gardieni ai închisorilor puneau în pericol chiar sistemul din Israel. S-a spus că o parte a societății din Israel s-a săturat și era iritată de „un stabiliment politic și de securitate care apărea greoi, incompetent și capturat de judecători activiști liberali.”

- Tot pe filieră ideologică au apărut tot mai multe contre dintre administrația americană a democraților lui Joe Biden și guvernul israelian, tot mai greu de digerat de ambele părți. Ted Cruz, un senator american din opoziție față de Joe Biden, afirma de curând că aceste contre au subminat securitatea națională a Americii și a aliaților ei: „obsesia patologică a Administrației Biden pentru subminarea Israelului punea în pericol securitatea națională a Americii și aliaților ei.” Din păcate, în mod dramatic, nimic mai evident chiar în aceste zile.

- Apelurile la nesupunere civică abundau în toată această perioadă în Israel, un alt fost prim-ministru, Ehud Barak, amenințând că, dacă reformele sistemului de justiție vor trece, oamenii erau obligați de datorie să refuze îndeplinirea ordinelor date de un „regim ilegitim”, deoarece ar fi riscat să devină parte a unei „dictaturi”.

- Dar poate cel mai explicit, dar și cel mai periculos exemplu al acestui activism și militantism ideologic, este un raport din New York Times pe baza unor scurgeri de documente clasificate care atestau că persoane din conducerea Mossadului ar fi încurajat cetățenii israelieni să participe la proteste pentru a da jos guvernul lui Benyamin Netanyahu și de a opri reformele aduse sistemului judiciar propuse de coaliția acestuia. Desigur, Israelul a negat această situație, dar nici nu putea face altceva. Aceasta nu înseamnă deloc că raportul citat în New York Times nu este adevărat. Ar fi un lucru extrem de grav (probabil cât se poate de adevărat, în ciuda dezmințirii de la Tel Aviv), imposibil de imaginat acum câțiva ani și imposibil de justificat oricând, ținând cont de situația specifică de securitate a Israelului. În plus, este o abatere fundamentală de la rolul oricărei agenții de securitate, care teoretic nu se poate implica ideologic și politic într-o democrație, deloc în ultimul rând pentru că își pierde din obiectivitate și realism și lasă loc proliferării unor diferite tipuri de amenințări. Adică exact ce s-a întâmplat zilele trecute în Israel.

- Lucrurile au căpătat o turnură tot mai periculoasă pentru securitatea națională a Israelului odată cu o scrisoare semnată de peste 100 de foști șefi din serviciile de securitate israeliene, printre care fostul prim-ministru Ehud Barak și Moshe Yaalon, fost șef al armatei și fost ministru al apărării, adversari politici și ideologici ai lui Benyamin Netanyahu, care cereau oprirea reformelor și își proclamau susținerea pentru protestatari. A fost o ingerință ideologică, în spațiul public, fără seamăn la adresa afacerilor guvernului israelian. Desigur, cu implicații foarte mari pentru starea securității naționale a țării.

- Peste 10.000 de rezerviști militari au anunțat că își suspendau activitățile militare. Alții au declarat că nu se vor mai prezenta la ordine, după cum spunea o analiză recentă „ridicând îngrijorarea că interesele de securitate ale țării ar putea fi amenințate.” Adică exact ceea ce vedem în aceste zile. Aceste proteste și acțiuni de nesupunere civică au speriat Ministrul Apărării din Israel, care cerea o amânare a votului pe tema reformei judiciare, pentru a nu periclita securitatea națională a țării. Iată cum ideologia și nesupunerea civică au ajuns să pericliteze securitatea națională a Israelului, una dintre cele mai performante din lume.

- Rezerviștii militari ajunseseră chiar să amenințe că nu își vor mai apăra țara chiar dacă va fi sub un atac, dacă nu se va renunța la reforma judiciară. Iar un articol, în susținerea protestatarilor, din cunoscutul ziar Ha’aretz proclama faptul că: „O lovitură militară este în curs de desfășurare în Israel - și este complet justificată.” Pare absolut ireal într-o democrație.

- Unii piloți militari rezerviști israelieni amenințau că își opresc imediat serviciul în susținerea protestatarilor.

- Prim-ministrul israelian, Benyamin Netanyahu, declara că oponenții săi erau hotărâți să îl dea jos de la putere prin orice mijloace și aruncau în joc rezerviștii militari care amenințau cu încetarea prezentării la datorie, ceea ce unii au și făcut. Tot el mai spunea că într-o democrație armata este subordonată guvernului, nu invers. El a spus și că „Refuzul de a servi țara amenință securitatea fiecărui cetățean din Israel.” Adică, din nou, cu tristețe, exact ceea ce am văzut cu toții că s-a întâmplat în aceste zile.

Benyamin Netanyahu și doi dintre adversarii săi, Yair Lapid și Naftali Bennet. Sursa: FT

- Nadav Argaman, un fost șef al agenției de securitate internă din Israel, Shin Bet, și-a exprimat și el suportul pentru atitudinea rezerviștilor: „Trebuie să oprim această legislație prin orice mijloace.”, deși admitea și el că rezerviștii „sunt foarte îngrijorați și temători pentru securitatea statului Israel.”

- Privind situația în ansamblu, un fost șef al poliției, Moshe Karadi, observa foarte bine ceea ce spunem și noi: „Israel nu a câștigat războaie datorită avioanelor sau artileriei sau tancurilor sale. A câștigat în mare parte datorită capitalului său uman, coeziunii sale sociale, fraternității. Acestea se destramă acum. Acestea se prăbușesc.” Este cât se poate de explicit, fiind parcă o premoniție a explicației gravelor erori care au condus la acest atac criminal reușit al Hamas. Este exact ce avertizam și noi în analizele noastre citate la începutul prezentului material, disponibile pe portalul LARICS aici și aici.

- Oponenții lui Benyamin Netanyahu spuneau că acesta subminează securitatea țării pentru că este concentrat pe supraviețuire politică, mai ales de când a fost acuzat de corupție.

- De cealaltă parte, Amir Avivi, președinte și fondator al Israel Defense and Security Forum, un grup al unor foști ofițeri militari, spunea că „generalii sunt obsedați de înlăturarea lui Netanyahu și își folosesc în mod incorect avizele de securitate pentru a promova un mesaj politic, ceea ce în sine poate dăuna securității Israelului.” Din nou vedem ceea ce am observat și noi – radicalismul actual ideologic pune ideologia și politica pe primul loc, în dauna securității naționale. Despre discursul militarilor care susțineau public protestele, el declara: „Vedem un discurs care este fără substanță, politic și plin de sloganuri. Acesta nu este tipul de discurs care este de așteptat din partea ofițerilor.” Din nou, foarte explicit susține ceea ce spuneam și noi – implicarea structurilor militare și de securitate de partea unei ideologii sau alteia afectează obiectivitatea acestora, capabilitatea de răspuns și chiar securitatea națională a țării.

Explicații

Toate aceste poziții radical militante ideologic, toate aceste amenințări de încetare a serviciului militar (unele concretizate), toate aceste luări de poziție publice ale unor reprezentanți din forțele armate și de securitate (chiar dacă, teoretic, sunt în rezervă, de fapt ele sunt parțial active în sistemul de securitate din Israel), faptul că însuși Mossadul ar fi încurajat participarea la proteste, toate aceste lucruri erau absolut de neconceput acum câțiva ani.

Sursa: youtube

Toate aceste abateri de la imparțialitatea forțelor de ordine puse în slujba securității naționale erau de negândit de către nimeni. Astăzi, nu numai că s-au întâmplat, dar cei care se abat de la imparțialitatea ideologică și politică mai sunt și ridicați în slăvi de o parte a societății, ca și când ar fi adevărați eroi. Dar sunt eroi ideologici. Noi râdem pe bună dreptate de așa-zișii eroi inventați ai epocii sovietice, în timp ce noi înșine ne clădim astăzi unii la fel ca ei. Dar nu pentru că ar fi făcut vreun serviciu țării noastre, societății noastre în ansamblul ei sau umanității, nu pentru că ar fi o voce a adevărului sau a coeziunii, unității, în societățile noastre, ci doar pentru că au făcut anumite servicii unei ideologii.

Aproape că nimeni nu mai observă sau nimănui nu îi mai pasă de faptul că, practic, atunci când acești profesioniști ai serviciilor de securitate israeliene (sau de oriunde) intervin astfel în societatea locală și iau decizii motivate politic, iau decizii motivate ideologic, își exprimă opinii politice și ideologice în spațiul public, ei trec securitatea națională pe planul doi, după convingerile ideologice.

Paradoxul face ca acest proces să fie astăzi probabil cea mai mare amenințare asupra securității naționale în Occident, dar cei care aduc aceste vulnerabilități sau chiar amenințări în prim plan, cei care le materializează, sunt catalogați drept eroi de o mare parte din mass media așa-zisă de mainstream, dar și de întreg spectrul unor ONG-uri foarte vocale, ale unor lobby-ști foarte vocali sau chiar ale unor reprezentanți ai statului din poziții-cheie. Cu alte cuvinte, preamărim pe cei care pun securitatea națională pe locul doi, dar pun ideologia pe locul întâi, oricare ar fi ea. Ne putem da seama că nu este pentru prima oară în istorie când se întâmplă acest lucru și este extrem, extrem de periculos. După cum am văzut în aceste zile chiar în Israel, care are, dacă nu cel mai bun serviciu de securitate din lume, cel puțin printre cele mai bune și profesioniste.

Desigur că, în fața acestui atac masiv al Hamas, toți rezerviștii care făcuseră aceste amenințări și care nu se mai prezentaseră la unități o perioadă sau alta, acum își servesc țara. Dar răul a fost deja făcut prin simplul fapt că aceste proteste ideologizate au afectat fără îndoială capacitatea serviciilor secrete ale Israelului de a prevedea și de a preîntâmpina însăși declanșarea acestui atac.

Sperăm ca din drama acestui atac să renască o catalizare a societății israeliene, să renască o unitate a acesteia. Dar semnalele nu sunt foarte pozitive, iar acest rău imens din aceste zile, din păcate a fost deja făcut și credem că ar fi putut fi împiedicat.

În continuarea celor spuse mai sus, poate oarecum și în ciuda celor spuse mai sus, este greu de crezut că nicăieri în serviciile de securitate israeliene nimeni nu a știut nimic despre pregătirea acestui atac masiv al Hamas. Este aproape imposibil de crezut acest lucru, având în vedere reputația acestor servicii și nivelul foarte mare de planificare impus de acțiunea desfășurată de Hamas.

O situație ipotetică

Luând în considerare acestea, nu putem să nu ne gândim că, bineînțeles, ipotetic, într-o situație asemănătoare, poate cuiva, undeva, dintr-un eșalon superior sau, mai degrabă, dintr-un eșalon inferior al unor servicii, care poate ar fi avut vreun tip de indiciu sau de informații tangențiale despre un potențial atac, poate că închiderea unui ochi la împlinirea lui nu i s-ar părea o idee chiar atât de rea. În mijlocul acestei ideologizări radicale și fragmentări a societății occidentale per ansamblu și a serviciilor de securitate, poate cuiva i s-ar putea părea vreodată că acest eșec major al acestor servicii se va proiecta asupra guvernului condus de un oponent ideologic și se va bucura, din motive politice și ideologice, de căderea acestuia. Continuând cu situația noastră ipotetică, altcuiva, din partea opusă, poate că un adevărat război i s-ar părea un pretext bun pentru anexări teritoriale sau alte tipuri de agende proprii. Repetăm, acesta este doar un scenariu ipotetic care poate apărea în cazul radicalizării ideologice dintr-o societate, nu ne referim acum expres la situația din Israel.

Așadar, desigur, acestea sunt doar supoziții, dar astfel de gânduri, astfel de idei, care reprezintă o veritabilă trădare națională și o trădare a cetățenilor pe care în fișa postului ar fi trebuit să îi protejeze, apar atunci când ideologizarea și fragmentarea unei societăți se răsfrâng și asupra serviciilor sale de securitate națională și asupra altor domenii esențiale. Astfel de lucruri apar atunci când securitatea națională a semenilor tăi trece pe locul doi, după interesele ideologice și politice ale unora sau altora. Atunci când câștigul taberei tale ideologice este mai important decât unirea societății pe care ar trebui să o protejezi.

Concluzii

Revenind la Israel, iată, ideologizarea și polarizarea sunt atât de puternice, încât chiar în aceste zile, în timp ce unii cetățeni israelieni sunt răpiți sau uciși de Hamas, grija unora este faptul ca Netanyahu să plătească un preț politic pentru această dramă. Este tulburător, dar din nou ies la iveală, nu explicit, este adevărat, ci implicit, prioritățile unora. Iar securitatea națională nu mai este pe primul loc, după cum am spus de atâtea ori în cuprinsul acestui articol, ci ideologia.

Multă lume vede în acest război din Israel doar eșecul serviciilor sale de securitate sau al unui guvern sau ura interetnică sau interesele Hamas, ale Iranului sau ale altor actori regionali. Dar mai puțină lume vede în acest eșec și propriile greșeli, din ideologizarea excesivă care aruncă securitatea națională pe locul doi oriunde se instalează. Încă o dovadă că poți să ai dintre cei mai buni profesioniști din lume într-un anumit domeniu, dacă pragmatismul, obiectivismul, realismul și preocuparea pentru securitatea națională trec pe locul doi, după ideologie, atunci vei da greș. Eșecul este al întregii societăți, divizată, polarizată ideologic, al întregii așa-zise „societăți civile”, al tuturor celor care au pus ideologia mai presus de securitatea națională, eșec și al guvernului și al serviciilor secrete.

În concluzie, niciodată nu s-ar fi putut petrece un astfel de eveniment dacă societatea israeliană si serviciile sale de securitate nu ar fi fost atât de ideologizate și de polarizate. Iar de aici trebuie să tragem învățămintele dacă ne interesează securitatea pe termen lung, pentru că același lucru ne poate aștepta și pe noi, chiar și pe Statele Unite și pe orice altă națiune din Occident. Desigur, fiecare din partea propriilor ei inamici.

Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și expert LARICS.