„Cu cash colateral”

Creditele doar cu cash colateral sunt o surpriză pentru cei care pătrund pentru prima dată în sistemul bancar românesc. Încă de la sfârşitul anilor ’90 era surprinzător să întâlneşti credite în care colateralul reprezenta chiar şi 140% din suma creditului (pentru a acoperi rezervă minimă de la acea vreme). În timp, justificările raţionale pentru o astfel de practică au evoluat.

La început reprezenta un instrument bun pentru a da o „ţeapă” băncilor. Maniera de „legare” a colateralului la credit era deficitară, eroarea umană abunda, sistemele cedau exact când trebuie. Colateralul era decuplat de credit în momentul încetării serviciului datoriei.

Ulterior a reprezentat o manieră eficientă de arbitraj a rezervei minime deoarece nu multe bănci introduceau acest instrument de politică monetară în calculul preţului or în considerentele de lichiditate. La o rezervă minimă de 40%, renta un astfel de arbitraj.

O altă justificare era remunerarea banilor personali în cazul colateralului cash şi cheltuială (deductibilă sau nu) pe firmă.

O altă justificare era utilizarea banilor deja parcaţi în străinătate în circuitul local fără ca posesorul să dea prea multe explicaţii. Aceasta este situaţia instrumentului cross-border în care colateralul cash stă într-o bancă din străinătate şi se constituie în garanţie pentru un credit luat în România or pentru un instrument de tip scrisoare de garanţie. Se întâlnesc frecvent la licitaţii or la firmele străine în spatele cărora sunt români cu bani deja mutaţi afară.

O altă justificare era utilizarea banilor ţinuţi pe firmele/persoanele bidon de către deţinătorii finali.

Firmele/persoanele bidon sunt acele entităţi folosite de decidenţii cu acces la resursele statului, dar care nu pot justifica în nume propriu respectivele tranzacţii/afaceri. Se regăsesc în multe domenii, de la drumari, la domeniul feroviar, la cel farmaceutic etc. Firmele bidon colectează rezultatul capturii statului. Din când în când persoanele ce realizează captura statului au nevoie de bani or de explozii în afacerile declarate. Pentru o explozie în afacerile declarate, aceste persoane au nevoie de finanţare. Cum volumul afacerii nu justifică credite mari, firma/persoană bidon se oferă să pună cash colateral pentru a facilita „explozia” or accesul la un contract mare cu dedicaţie. Spălarea de bani este inclusă în pachet. Se repatriază banii, se spală şi acţionează şi ca efect de multiplicator pentru persoana cu putere de decizie în capturarea statului. Domeniul IT abundă de astfel de situaţii. În aceste situaţii menţionate, colateralul este reprezentat de cash aparţinând firmei/persoanei bidon.

O altă categorie e reprezentată de şpaga cu spălare de bani. În cazul anumitor contracte nu era suficientă o atenţie, ci s-a cerut şi o facilitate de justificare a fondurilor primite şi a spălării banilor. Structura e simplă. Cel care semnează contractul contractează un credit bancar. Pentru că nu poate oferi garanţii pentru un astfel de credit nici pe persoană fizică, nici pe firmă oficial declarată, este nevoie de cash colateral. Cash colateralul vine de la persoana/firma direct interesată de contractul semnat fie că e una de tip bidon, fie nu. De această manieră şpaga prin credit cu cash colateral ajută la justificarea banilor şi la spălarea acestora. Cash-ul primit „pe lângă” plăteşte în tranşe mici şi greu sesizabile creditul şi ajută la „explozia” în afaceri despre care vorbeam anterior. Când semnătura pe contract este dată şi fără aprobare, cercul este închis frumos şi convingător.

Supravegherea BNR ştie, este informată, dar pentru motive neclare se preface că nu înţelege dinamica din spatele unor credite cu cash colateral nici atunci când este notificată în scris.

Articol publicat şi pe blogul personal.