Cu capra vecinului la NATO

Ani de-a rândul ne-am plâns, pe bună dreptate, de lipsa de reprezentare a României în instituțiile internaționale. Luptele interne și politica în stil caragielesc au consumat energia și atenția care ar fi trebuit puse în susținerea și promovarea românilor în poziții cheie în aceste instituții. Iar poziții cheie nu înseamnă doar cele de la vîrf, ci și cele imediat sub, sau în apropierea, vârfului piramidei ierarhice. Numărul de români în poziții de Director General în cadrul Comisiei Europene, de exemplu, este mult sub ceea ce România ar fi trebuit să promoveze. Situația este asemănătoare în orice instituție internațională, unde românii se pierd printre polonezi, slovaci, cehi sau unguri. Multe din aceste poziții nu se alocă unei țări, ci revin acelor persoane care, în urma unui proces de selecție, sunt cei mai buni. Țările din jurul nostru fac eforturi susținute de a identifica, promova și susține acei candidați din țara respectivă care au șanse, prin valoarea lor profesională, să câștige poziții internaționale. O bună rețea de relații în plan internațional și abilitatea de a “îți vinde” candidatul este un plus, ca la orice concurs.

Indignarea dlui prim ministru Ciolacu nu ar trebui, prin urmare, să meargă în direcția secretarului general adjunct al NATO și a declarațiilor domniei sale, ci în direcția sistemului întotdeauna ocupat sSă împartă funcții și să pună piedici și prea puțin preocupat de poziția și imaginea României. Spre lămurire, Secretarul General Adjunct al NATO este SELECTAT de către Secretarul General, în urma unor interviuri pe care acesta din urmă le are cu candidații eligibili. Niciun candidat slab nu are șanse, nepotismul și favoritismele nu sunt normă decât în politica românească. Dl Geoană a obținut funcția în urmă acestor interviuri și, mai important, învingând lobby-ul polonez, redutabil în promovarea propriilor candidați în poziții cheie. Pentru că prin SUSȚINERE în cercurile internaționale se înțelege lobby susținut, diplomație aliniată în promovarea candidatului, nicidecum o favorabilă-pentru-că-putea-fi-pumn-în-gură ridicare din umeri. Perseverența și disciplina altor state în a își promova candidații au fost, de altfel, învinse și de puținii români care sunt acum în structurile europene, și care și ei, în multe conversații, au invocat lipsa de sprijin a statului român în ascensiunea lor și dezinteresul în activitatea care, de altfel, este în beneficiul Românie.

Dar la noi persistă abordarea provincială a scenei profesionale internaționale și invidia cu care privim ascensiunea co-naționalilor noștri în astfel de poziții. Nu înțelegem importanta acestor români și a funcțiilor pe care le-au obținut pentru promovarea intereselor României și le invidiem salariile generoase, fără a înțelege că în spatele acestor salarii sunt ani întregi de școală făcută la timp, o bună cunoaștere a domeniului lor, recunoaștere a meritelor lor și un program infernal de muncă. Provincialismul subminează evoluția internațională a României, evoluție la care cei aflați actualmente în funcții importante “în afară” contribuie din plin. Datul la gioale ocupă mai mult timp decât avansarea intereselor țării.

Lipsa totală de interes pentru alegerile euro-parlamentare și axarea obsesivă pe alegerile locale este încă o dovadă a acestui provincialism păcătos. Marile teme europene sunt acoperite de răfuieli electorale, din care oricum nu înțelege nimeni nimic. În timp ce polonezii fac deja lobby pentru revendicarea unui nou portofoliu în cadrul Comisiei Europene, cel pentru apărare, și cehii ochesc un portofoliu economic, noi numărăm micii și covrigii, inspirăm fum de grătar și ne scoatem praful din ochi.

Dar probabil situația s-a schimbat în ultimii ani și statul român va reuși să susțină un român în funcția de Secretar General al NATO, o poziție chiar mai importantă decât a dlui Geoană. Cu siguranță că lobby-ul românesc, devenit între timp redutabil, și susținerea de o mare inspirație strategică de către Ungaria și Slovacia, ne vor asigura acest succes și vor marca ieșirea României din gândirea provincială și din paradigma “să moară și capra vecinului”.