Ctrl+Alt+Del. După care...

FP România nr. 49 (decembrie 2015/ ianuarie 2016)

Protestele civice care au urmat tragediei umane din clubul Colectiv au retrezit întrebări care nu păreau să se mai pună în România: Suntem într-un moment de ‘proces al post-comunismului’? Sau momentul „Noiembrie 2015” s-a şi ratat?

Nota locală la ediţia FP România nr. 49 (decembrie 2015/ ianuarie 2016)

Pentru dosarul „Ce resetare” din ediţia curentă, dedicat „Micii Revoluţii din Noiembrie", am întrebat în primul rând ce „eşec de sistem” au reclamat protestatarii în noiembrie 2015? Unul care priveşte doar amploarea corupţiei aleşilor, demnitarilor şi funcţionarilor? Sau şi unul legat de o anumită economie politică, ce ne menţine în subdezvoltare, chiar şi după 25 de ani de la căderea regimului comunist? 

Ne tot simţim membri ai NATO & UE, dar omitem numărul de veceuri din fundul curţilor – utilizatorii acestora, remarcă unul dintre autorii consultaţi, n-au fost reprezentaţi în stradă (de fapt, nu sunt reprezentaţi nicăieri). S-a strigat puţin despre dezvoltare în Piaţa Universităţii – au existat doar câteva pancarte gen „şcoli şi spitale, nu biserici”; abia 1-2 dintre manifestele lansate pe fondul protestelor s-au referit la locuire, la taxare.

Doar cei care îşi recunosc problemele au şansa uşurării lor. Şi mai curând tot străinii ne aruncă în faţă cauzele subdezvoltării cronice, cronice, cronice.

Raportorul ONU pe probleme de sărăcie extremă, Philip Alston, căina în acelaşi noiembrie faptul că 40% din populaţia României este afectată de sărăcie, iar 34,1% dintre copii suferă de lipsuri materiale extreme. „Mulţi oficiali sunt într-o stare de negare în ce priveşte gradul de sărăcie în ţară şi discriminarea celor aflaţi în sărăcie extremă, în special romii. (...) Mai multe guverne din România au făcut alegeri la nivel de politici publice pentru a îmbunătăţi traiul celor care erau deja într-o situaţie bună, nu pe al celor mai săraci. Evaziunea fiscală este ridicată şi există un mare grad de corupţie, care scade veniturile la buget. Chiar şi atunci când se iau măsuri pentru eradicarea corupţiei, doar o mică parte a banilor sunt confiscaţi. (...) Când am întrebat de ce taxa unică de 16 la sută nu poate fi scoasă, au spus că nu vor să introducă prea mare complexitate în sistem. Până şi cei de la FMI ne-au spus că sistemul de impozitare din România este mult prea regresiv, astfel încât pune o povară prea mare pe categoriile de venit cele mai mici.” Hm! Păi, nici partidele zise de stânga nu vorbesc aşa în România... 

Ne rămâne de discutat, în agore şi ediţii viitoare, despre o schimbare de paradigmă în materie de bună guvernare. La ce trebuie să ducă, incontestabil şi inconturnabil, o ‘bună guvernare’? Doar la creştere economică, socotită o valoarea în sine, sau la o societate mai bună? Este nevoie, şi în România, de noi strategii şi idei de dezvoltare? Poate chiar de idei creţe, precum re-municipalizarea utilităţilor, de vreme ce privatizarea lor nu a avut invocatele efecte pozitive pentru consumatori; de solicitarea de acţiuni pentru stat la companiile care primesc ajutoare de stat, sugestie a unui antreprenor român din IT; şi de punerea exploatării resurselor naturale strict în folosul sistemului naţional de pensii, pe care ne plângem că nu va mai avea cine să le plătească – ei, şi multe altele.

Este nevoie de un audit extins al privatizărilor post-decembriste? A celor care au dus la închideri/ demolări, cu grave efecte sociale, nu doar economice – în aceste cazuri trebuie anchetată doar eroarea sau şi intenţionalitatea? Ba chiar şi a celor considerate „de succes” – chiar au fost vândute la un preţ corect, chiar s-au achitat noii proprietari de obligaţiile post-privatizare?

Mai mult ca sigur că este necesar un audit extins al restituirilor post-decembriste – şi poate chiar trebuie contestate noile mari averi făcute pe baza preluării la preţ infim a drepturilor litigioase asupra unor foste mari averi.

Sintetic, putem avea un audit extins al averilor realizate după 1990, cu verificarea provenienţei legale a acestora şi a fiscalizării lor potrivit legilor în vigoare la momentul dobândirii – iar marile fapte de corupţie legate de reaşezarea economică post-comunistă (de contractele cu statul, de privatizări, de restituiri, de concesionări) ar trebui să fie imprescriptibile. Înaintea apariţiei lebedei negre #colectiv, reflectam la acea campanie a ANAF despre care putem spune că mai curând „spală” grămezi de bani nedeclaraţi – subiectul rămâne unul major şi grav.

Aşadar, reducem şansa necesarei resetări, profunde şi generale, la un guvern de tehnocraţi aleşi din tabăra politică de la care încă se revendică preşedintele? În acest caz, hoţii rămân cu banii deturnaţi de la dezvoltarea ţării, şi vor alimenta mai departe reţelele de corupţie. Iar servanţii lor din politică şi administraţie vor fi acolo şi mai departe – auto-curăţarea partidelor este mai curând o glumă cinică, a unor care ştiu că şi-o pot permite.

Anul acesta au apărut câteva breşe în Sistem, care pot fi lărgite anul viitor – începând cu votul pentru ‘altceva’ decât „aceeaşi mizerie”.