Crizele

Pentru a nu-și mai crea singură crize, pe lângă cele regionale sau globale, România are nevoie de lideri serioși și maturi politic. Mai ales acum!

Trăim, fără discuție, într-o lume a crizelor permanente, unele chiar suprapuse și, deși social media, televiziunile, ziarele sau alte canale de informare ori de discuții ne dau impresia că ele ar fi mai numeroase decât în trecut, adevărul este că nu e așa. Istoria umanității, de zi cu zi – nici măcar la scară de secole! – a fost una a crizelor permanente sau repetate (!), unele mai mari, altele mai mici, unele cu impact major în rândul societății sau al opiniei publice, altele aproape neobservate.

Când fostul premier britanic Harold Macmillan a fost întrebat care este cea mai mare provocare pentru un om de stat, acesta a răspuns: Actualitatea, dragul meu, actualitatea.

Și așa este, fie că ești primar de comună sau președintele Americii! Actualitatea, sau evenimentele – cum le numea Macmillan – este de natură să deturneze strategii politice sau legislative bine gândite – în cazul fericit în care ele există – iar liderii politici, vorbim despre democrații, trebuie să își adapteze agenda în funcție de ele, pentru că, în mod obligatoriu, o criză trebuie rezolvată în cel mai scurt timp posibil.

Dar dincolo de actualitate și de evenimente – și putem discuta mult despre cauzele lor, care țin în general de lipsa unor strategii, sau a unor politici serioase – care se desfășoară cumva (dar relativ) în afara capacității de control direct a unui guvern, de exemplu, mai există și crizele autoprovocate, cele care au ca și cauză directă și imediată guvernanții înșiși.

Despre aceste crize vreau să scriu azi pentru că, așa cum am sugerat și în titlu, dat fiind contextul actual, regional (invazia rusă la granițele noastre) sau global (migrație, energie, inflație, climă, Rusia, China, Iran, Hamas...), avem mare nevoie, la București și peste tot în România, să dăm dovadă, la nivel politic, de foarte multă maturitate și seriozitate.

Pe scurt, doar o criză autoindusă, provocată de lipsa seriozității și a maturității politice ne-ar mai lipsi acum!

---------

Pentru că, așa cum scriam la început, unele crize se repetă, cred că este util să ne amintim cum, din 2007 încoace de exemplu, o parte a politicienilor români au declanșat crize interne care, consider eu, puteau să fie evitate, fapt care ne-ar fi ajutat enorm și în relația cu partenerii europeni – despre care putem spune orice dar nu că le-ar lipsi seriozitatea – dar și pe plan intern, pentru că ne-am fi dezvoltat mai rapid.

- 2007 a reprezentat anul marelui succes politic al României de la Marea Unire încoace: am aderat la UE, al doilea mare obiectiv după aderarea la NATO, am început să revitalizăm valorile Europene, care sunt și valori românești, dar care au fost sugrumate de comuniști și de urmași lor și am început să facem pași serioși de reintegrare a țării în cadrul Occidentului creștin-democrat!

- Doar că, la scurt timp, oferim Europei primul șoc: suspendarea Președintelui! Se creează instabilitate politică și arătăm, de la început, neseriozitate în fața partenerilor europeni.

- 2008-2009 au fost doi ani electorali, în care partidele au fost axate mai mult pe campanii și pe alegeri, iar guvernele perioadei respective au crescut cheltuielile publice, asta deși existau semnale clare privind extinderea crizei financiare!

- Au urmat măsurile de austeritate din 2010, una dintre cele mai grele perioade de guvernare a României, care a necesitat reforme dureroase dar și curajoase, reduceri cheltuieli și, desigur, acordul cu Fondul Monetar Internațional, la fel ca multe alte țării.

- În 2012 România iese official din recesiune dar intrăm din nou într-o criză politică pe care o creem singuri, prin suspendarea Președintelui pentru a doua oară. USL, ne aducem aminte, prin forța Camerei Deputaților și a Senatului, a considerat atunci că așa e mai bine… Europa e din nou șocată, în condițiile în care abia ieșisem din criza economică, conduși totuși de un guvern eminamente serios!

- Bruxelles-ul îl convoacă pe Victor Ponta la discuții pentru că în contextul colapsului Greciei doar de unul românesc nu avea Europa nevoie, iar acesta își asumă în mod mincinos – recunoaștem stilul – o listă de obiective de care uită imediat ce revine în țară. Este imediat catalogat ca un tânăr politician neserios și izolat în cadrul UE.

- 2013-2014 - Ponta reintroduce pensiile speciale, crescând cheltuielile bugetare, și reduce veniturile, adică plantează cu bună știință germenii unei viitoare crize.

- 2015 - Tragedia de la Colectiv generează căderea Guvernului și aduce un executiv tehnocrat dar fără mari puteri, care doar gestionează activitatea curentă, în așteptarea unor noi alegeri.

- 2017 este anul crizei declanșate de PSD prin Ordonanța 13, dată de Guvernul Grindeanu la solicitarea Președintelui PSD, Liviu Dragnea, iar România intră într-o criză profundă de imagine dar mai ales de credibilitate în fața partenerilor europeni.

- Urmează apoi un șir de Prim-miniștri fără credibilitate, Tudose și Dăncilă, marionetele regimului Dragnea, care adâncesc izolarea țării.

- În 2019, Guvernul Dăncilă cade și se formează un unul minoritar, al PNL, condus de Ludovic Orban, care preia țara cu un deficit de 4,4% din PIB în 2019.

- În 2020 se declanșează pe plan mondial criza generată de COVID.

- În 2021, USR declanșează o nouă criză politică, prin abandonarea guvernării și a parteneriatului cu PNL. Se formează coaliția PNL-PSD, dar cu obiective fundamental diferite față de USL – care avea un singur țel politic: eliminarea președintelui Traian Băsescu.

- În 2022, Rusia invadează Ucraina, declanșând o imensă criză de securitate în Europa, urmată de criza energetică, prin șantaj și de inflație.

---------

Dacă este să învățăm ceva din scurta istorie de mai sus, este faptul că România își crează singură crizele, iar asta datorită lipsei de seriozitate și maturitate a unor politicieni.

Iar dacă este să învățăm ceva cu adevărat util, cred eu, trebuie să vedem ce putem face pentru a Evita, pe cât posibil, repetarea lor.

De aceea, în final, vă propun câțiva pași concreți:

1. Reforma aparatului birocratic și reducerea cheltuielilor. Avem nevoie de un sector bugetar mult mai profesionist, serios, performant și redus.

2. Atragerea masivă de investiții în țară.

3. Accentul pe Educație, inclusiv la nivel de meserii, dar mai ales la nivelul competențelor și abilităților cerute în viitor pe piața muncii.

4. Profesionalizarea partidelor politice și a politicienilor. Avem și azi parlamentari care nu cunosc, la nivel elementar, forma de guvernământ a României!

5. Atragerea rapidă a celor 80 de miliarde de euro din fonduri UE negociate pentru România de către Președintele Iohannis.

6. Înzestrarea Armatei Române și consolidarea noastră ca factor de stabilitate și securitate în regiune.

7. Pregătirea temeinică a participării României la reconstrucția Ucrainei și sprijinirea parcursului european al țării vecine dar și a Republicii Moldova.

Sunt, cred eu, câțiva pași esențiali pentru a genera un nou proiect de țară, similar celui care ne-a dus la momentul 2007, aderarea la UE și care va ajuta, dacă liderii politici vor da dovadă de maturitate și de seriozitate, nu doar să navigăm mai bine printre crizele globale și necunoscutele ascunse în viitor, dar și să evităm declanșarea unor crize politice interne care fac, de fapt, jocul celor care nu țin cu adevărat cu România.