Criza minimului consens

Omul fiind o fiinţă socială, fiecare dintre noi este un om între oameni, sau, cel puţin, un om printre oameni. Ideea omului ca persoană individuală a apărut relativ târziu, iar în Europa această idee poate fi legată de Socrate şi de imperativul lui „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”. Împotriva mentalităţii colectiviste, liberalii pun un accent suplimentar pe om ca persoana individuală şi pe libera lui iniţiativă.

Sloganul liberal ne asigură că prin iniţiativa liberă şi prin concursul celor performanţi, se poate ajunge la un surplus de bunuri, care urmează să fie împărţit celor neperformanţi, adică celor săraci, şi nu numai cu duhul. Lucidul nostru Bulă observă, însă, că niciodată liberalul, oricât de bogat ar fi, nu ajunge să împartă ceva săracilor, chiar dacă şi numai din milă creştinească. La rândul lor, social-democraţii, colectivişti fiind, pledează pentru împărţirea echitabilă a bunurilor produse.Tot Bulă observă că social-democraţii, punând accentul pe distribuţie şi nu pe producţie ajung, la limită, să împartă echitabil sărăcia. Este oarecum evident că pentru premierul Victor Ponta, producţia este mai ales o producţie de proiecte şi de vorbe, ultimul exemplu fiind şoseaua braşoveană, care a devenit o „braşoavă”.
 

Dar, cele două orientări politice şi ideologice nu îşi păstrează clasica lor „puritate”, ci ele se combină, se dezbină, se delimitează şi se recombină, după o logică secretă, care îi scapă până şi lui Bulă. În acest context caleidoscopic, toate convenţiile sunt parţiale şi efemere, adeverind un proces de tranziţie continuă şi dezorientată. Sub acest caleidoscop, sau harababură, există o tendinţă constantă, care se numeşte polarizare socială. Adică, în conflictul dintre bogaţi şi săraci, bogaţii devin tot mai puţini şi mai bogaţi, iar săracii devin tot mai mulţi şi mai săraci. Aşa s-a ajuns la o clasă politică trans-partinică, la o majoritate parlamentară  bogată financiar, dar săracă în idei juridice corecte, respectiv în idei drepte, nu strâmbe. Consensul dintre parlamentari şi oamenii de afaceri pune capacul şi vrea să pună şi o pecete juridică asupra polarizării sociale, pe care ar vrea să o facă eternă. La rândul lor, săracii ajung la un consens doar în mişcările lor spontane, de stradă, fără consecinţe politice sau economice.evidente.
 

Una dintre soluţiile pivotante pentru rezolvarea acestei probleme, care este complexă şi complicată, vine din partea Justiţiei, a instituţiilor specializate mai ales  în anti-corupţie.
 

Orice ar spune adversarii lui Traian Băsescu, rolul dânsului în procesul de autonomizare a Justiţiei este evident pentru oricare om de bună credinţă, nu neapărat o credinţă creştin-ortodoxă. Un sprijin neaşteptat vine chiar din partea corupţilor. Grupurile infracţionale s-au cristalizat şi ele printr-un consens, fiecare grup având limbajul lui secret, ţinând de o strategie bine mascată, chiar de un stil. Pentru a ilustra acest consens, am folosit metafora sinapsei Dacă un membru.sau o parte a grupului este deconspirată, mai urmează „şansa” delaţiunii, pe care Justiţia o valorifică. Delaţiunea este o sinapsă negativă, prin care un cunoscut enunţ creştin este inversat, adică „Şi cei dintâi vor ajunge cei din urmă”.
 

Tema consensului capătă o importanţă capitală în „Proiectul de ţară” al noului Preşedinte, Klaus Iohannis. Spre uimirea şi clănţăneala diverşilor comentatori, primul pas pe care l-a făcut noul Preşedinte a fost  întâlnirea cu Şefii partideor politice, la Cotroceni. Scopul a fost obţinerea unui consens privind  acordarea pentru dotarea armatei a 2% din PIB. Ar fi fost o bizarerie ca vreunul dintre Şefi să se opună sau să se abţină. Deci, Klaus Iohannis s-a gândit, şi s-a gândit bine, la ideea strategică a unui minim consens. Alţi doi paşi au fost făcuţi în acelaşi sens, încât minimul consens şi-a extins aria cu încă două cercuri. Cel de al patrulea pas l-a constituit discursul Preşedintelui în faţa Parlamentului, discurs pe care până şi adversarii dânsului s-au văzut obligaţi să îl aprecieze. Numai că, aşa cum se spune, Diavolul lucrează prin detalii, iar aici a apărut un  „detaliu” imprevizibil, numit „accident” de către Alina Gorghiu. Adică, senatorului Varujan Vosganian nu i s-a ridicat imunitatea, pentru a putea fi urmărit penal de către Procurorii DIICOT, ceea ce înseamnă că al patrulea cerc al minimului consens a fost fisurat. Şi cum un necaz nu vine singur, vine şi al doilea caz, acela al lui Borbely Laszlo, deputat UDMR, care „a fost salvat, prin acelaşi ajutor „frăţesc” al parlamentarilor. Intră pe rol, de câteva zile, şi amicul lui Victor Ponta, adică Dan Şova, care, pentru binefacerile aduse ţării, visează chiar o statuie, aşezată, probabil, lângă Zeiţa Dreptăţii, Nemesis! Ştim cu toţii că „Excepţia întăreşte Regula”, numai că dacă excepţiile se adună, ele periclitează Regula, pe care pot să o detroneze, trecând ele, excepţiile, pe poziţia de Regulă nouă
 

Ce se va petrece mai departe, urmează să vedem, întrucât Klaus Iohannis, Primarul de Sibiu, ales în patru mandate consecutive, nu este omul care să cedeze în faţa greutăţilor, fie ele previzibile sau imprevizibile. Recent, am întâlnit un enunţ al Preşedintelui american Franklin care zice „Într-adevăr, mă mişc încet, dar niciodată nu am făcut un pas înapoi” Altfel, fisura poate deveni crăpătură, iar de aici până la prăpastie nu mai este decât un singur pas. Preşedintele respectă regulile jocului, dar, unii sau alţii dintre partenerii dânsului, nu. Un oportunist superficial şi imprevizibil ca Victor Ponta, ca şi alţii ca dânsul, nu le respectă decât formal, în aparenţă, în culise, trăgând spuza pe turta lor. Preşedintele urmează să vadă ce SE POATE face în această situaţie. 
 

Este vorba doar despre un minim consens, nu despre altceva. Preşedintele vizează acest  numitor comun la scară sau la nivel naţional, iar interesele naţionale sunt dincolo de alte interese, cum sunt cele de partid  sau de partidă. Consensul mediu , majoritatea simplă, majoritatea absolută sau unanimitatea, sunt valabile în cazul diverselor grupuri, inclusiv a grupurilor de infractori, înainte ca acestea să devină sinapse negative, prin deconspirarea reciprocă, sau deconspirarea liniară, după modelul şirului de domino.
 

P.S. Într-o abordare mai amplă, ar merita să fie analizată faimoasa „Coabitare” dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, dar şi relaţia dintre cei doi Preşedinţi de ţară. Traian Băsescu îi reproşează lui Klaus Iohannis că, în vizita făcută recent în Ucraina, nu a abordat şi problema românilor de acolo, care, într-adevăr, este o problemă. Dacă mergem pe strategia „Pas cu pas”, la o primă vizită este firesc să se meargă pe liniile de minim consens, dar unul temeinic, între cele două ţări, şi abia în paşii următori să fie deschise şi problemele mai complexe, complicate, spinoase chiar.