Criza Antonescu şi efectele sale. Cine câştigă şi cine pierde?

0
0

Hari Seldon, personajul fascinant al psihoistoriei lui Isaac Asimov, a impus un termen binecunoscut în literatură SF: „criza Seldon“. O criză în care evoluţiile istorice forţează decidenţii la un singur curs de acţiune pentru a continua pozitiv în cadrul unui proiect mai mare.

Sub aparenţa unui haos imens, o astfel de criză are, de obicei, o singură linie de urmat şi impune tuturor actorilor un singur comportament. Analizând efectele generate de deciziile lui Crin Antonescu nu am putut să nu-mi aduc aminte de acest mecanism, văzând cât de previzibil şi de simplu au acţionat, până la urmă, toţi actorii politici. Cu singura nuanţă că, pentru a fi corecţi, Antonescu a părut mai degrabă ca pion într-un joc de şah, şi nu cel care face jocurile şi decide ceea ce se va întâmpla.  

Aşadar, decizia lui Crin Antonescu de a ieşi de la guvernare şi de a desfiinţa USL a produs câteva reaşezări pe scena politică şi, fără voia sa, a dus la generarea acestei crize, cu final aşteptat. Cine câştigă şi cine pierde? Electoral, aşa cum am văzut în mai multe sondaje, cei care au câştigat au fost cei care au vrut pace şi linişte ‒ adică PSD şi Victor Ponta. Iar perdant a fost chiar cel care a produs criza, domnul Antonescu.  

Politic, însă, cine a câştigat şi cine a pierdut? Să îi luăm pe rând:
 
-     Crin Antonescu scoate PNL de la guvernare (oferind colegilor liberali oportunitatea de a găsi soluţii de opoziţie pentru susţinerea campaniei electorale care tocmai vine), desfiinţează USL (structura care îi garanta alegerea ca preşedinte al României) şi îşi dă demisia din fruntea Senatului (renunţând la ultima zonă de putere din care putea să boicoteze coaliţia de guvernare, preferând o zonă mai sigură, de opoziţie, din care, crede domnia sa, nu i se va mai reproşa eşecul modificării Constituţiei, de exemplu). Prin aceşti paşi, Crin Antonescu trebuie să îi convingă pe alegătorii de dreapta că el este liderul în spatele căruia se strâng ‒ iar vocile importante din zona pro-Băsescu deja încep să se disocieze de acesta (fie că vorbim de lideri ai PDL, PMP, NR, FC sau altele, fie că vorbim de cunoscuţi analişti sau voci din zona civică de dreapta).

A încercat, în primă instanţă, să lucreze într-un tandem comunicaţional cu Traian Băsescu (câteva săptămâni, au promovat aceleaşi teme, aceleaşi abordări, aceleaşi atacuri), dar apoi a constatat că e preferabilă o opoziţie faţă de toată lumea. Pe scurt, Antonescu a provocat o criză de proporţii, cu scopul de a-l da jos, odată cu această criză, pe Victor Ponta. Nu a reuşit, dimpotrivă ‒ a ajuns să plece el din toate funcţiile. Iar PNL, din partidul care anunţa, în teritoriu, că va relansa dreapta şi că va reveni rapid la guvernare, se afundă într-o criză internă cu final încă neclar, într-o zonă obscură cu fisuri şi facţiuni, tipic liberale, care vor trebui clarificate după alegerile europene.  
 
-     Partidele de dreaptă ‒ aici avem un mare perdant, Vasile Blaga, şi un câştigător ‒ PMP. Vasile Blaga este perdant pentru că a preluat discursul lui Traian Băsescu, i-a preluat dorinţa de a face plângere la CCR, dar nu beneficiază deloc de pe urma acestui gest. Tentativa sa de opoziţie a fost deturnată de Traian Băsescu, destul de ingenios, într-o promovare explicită a PMP, partidul dizidenţilor din PDL. Preşedintele s-a referit public constant la această sesizare ca fiind făcută şi de PMP, promovând astfel numele noii formaţiuni. Pare un lucru mic, dar e foarte important în contextul în care alegerile europene sunt la un pas, iar noua formaţiune are nevoie de notorietate pentru a continua în eforturile de a prelua electoratul PDL (operaţiune de succes, în prezent). În plus, dacă premierul îşi angajează răspunderea în parlament, va urma o moţiune de cenzură, alt moment în care Blaga va fi nevoit să împartă din credit cu PMP.
 
-     Traian Băsescu ‒ iniţial, părea că va reobţine pârghii de putere, ca mediator într-un conflict constituţional şi ca personaj care poate controla funcţionarea instituţiilor politice. A anunţat explicit asta săptămâna trecută, în special duminica trecută, când a preluat criza generată de Crin Antonescu (şi care era doar o criză de coaliţie) şi a transformat-o într-o criză politică (prin refuzul de a pune în aplicare o hotărâre a parlamentului). Nimeni şi nimic din ţară nu păreau că pot să îl oprească pe preşedinte să facă asta. Au venit însă presiunile externe, mai mari, mai intense şi mai rapide ca oricând, care l-au determinat pe preşedinte să se reorienteze rapid, în doar 24 de ore.

Sigur, preşedintele a evitat o înfrângere clară, neasumându-şi explicit sesizarea CCR, dar tot înfrângere se cheamă atunci când, în doar 24 de ore, revii şi îţi schimbi total poziţia publică. Pentru proprii susţinători, o astfel de reorientare e generatoare de confuzii, dar sunt sigur că şi aceştia se vor adapta cu stoicism. După ce iniţial spuneau ce rea e aducerea UDMR la guvernare, acum vor saluta modelul de stabilitate regională. După ce iniţial spuneau că e criză constituţională clară, acum vor încerca să reia discursul despre cum România are stabilitate şi nimeni nu trebuie să conteste asta. După ce iniţial refuzau să accepte legitimitatea noului guvern, acum vor trebui să accepte că un vot în Parlament este suveran şi că guvernul este în regulă. Un fel de vara lui 2012 pe dos, dacă vreţi. Asta, apropo de cine mai deţine şi cine nu mai deţine putere în România.
 
-     Victor Ponta şi PSD, dincolo de consolidarea din sondaje (scorul de cca. 40% la europene devine tot mai sigur, acest lucru permiţând PSD să viseze la poziţii europene importante, câtă vreme PSD ar deveni cam al patrulea partid socialist din Europa), se consolidează şi politic. Se preia controlul pe mai multe zone de guvernare, în care acţiunea executivă este obligatoriu să fie mai coerentă şi mai eficientă. Activul de partid e satisfăcut de rămânerea la guvernare, iar electoratul USL e mulţumit că măcar un partid doreşte să îi preia şi să îi continue agenda. Viziunea centristă a lui Ponta nu se va schimba, ceea ce îi va permite să îşi continue combinaţia de rezultate economice şi sociale (va avea şi creştere economică, dar şi rezultate sociale).

Numele noi propuse arată o preocupare pentru viziune tehnocrată, iar unele dintre ele pot deveni chiar pariuri interesante, dacă sunt gestionate OK. În contextul regional actual, stabilitatea guvernului este un atu important, de care premierul va şti să profite. Având guvernarea stabilă şi perspectiva obţinerii unui scor foarte bun la europene, Ponta este într-una din cele mai bune poziţii politice din 2010 încoace.  
 
Într-o Europă în schimbare, la graniţă cu un posibil conflict complicat, într-un an electoral cu două alegeri grele, România are o singură şansă să îşi continue drumul relativ liniştit al economiei (creştere treptată, care se poate transpune şi în creştere a nivelului de trai) ‒ aceea de a avea un guvern la adăpost de tensiunile politice. Liniştea, seriozitatea şi înţelepciunea abordărilor ‒ sunt singurele căi prin care România să nu pice în capcana populismului ieftin de campanie şi care să compromită construcţii la care s-a lucrat atâţia ani.

Pe acest traseu, România începe să fie chiar mai pusă la adăpost de derapaje naţionalist-populiste decât era înainte ca această „criză Seldon“ să fie provocată. Dacă rămâne pe drumul constructiv actual, dacă Ponta va putea să ţină economia la adăpost de isteria electorală, toată lumea va avea de câştigat. Iar o posibilă criză politică va fi ţinută minte, peste ani, că o criză de creştere.
 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite