Cristian Ghinea: Ce este, cu ce se mănâncă şi ce mahmureală produce Uniunea Euroasiatică?
0● Întrebat de un ziarist ce părere are despre dorinţa unor forţe politice moldoveneşti ca ţara să adere la Uniunea Euroasiatică, preşedintele Nicolae Timofti a răspuns ironic că „Eu după cîte ştiu, nu există o asemenea uniune.“ Are dreptate, dar acest argument nu va mai funcţiona mult timp. Uniunea Euroasiatică capătă rapid formă, sub ochii noştri.
A început ca o uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazakhstan. Este în construcţie o Uniune Economică Euroasiatică, iar scopul final a fost trasat de Vladimir Putin: o uniune politică. Are deja instituţii care le imită pe cele ale Uniunii Europene: o Comisie care, teoretic, e independentă de statele membre şi ar trebui să aplice legislaţia comunitară, o Curte de justiţie care ar trebui să rezolve disputele, un Consiliu care reuneşte reprezentanţii statelor membre şi e autoritatea supremă de decizie.
● Gîndirea din spate arată putere de învăţare. URSS a fost impusă de sus şi de la centru, cu forţa armelor. Cînd nu a performat, s-a prăbuşit. Motorul fiind politic, integrarea economică, construită artificial, nu a rezistat. Uniunea Europeană e cu totul alt tip de animal: motorul este eminamente economic şi crescut natural, în timp. Planul lui Putin ţine cont de lecţia istorică: integrarea economică, făcută temeinic, atrage după sine cooperare şi integrare politică. Uniunea Euroasiatică (UEA – reţineţi acronimul, îl vom tot folosi în următorii 15 ani) vrea să copieze UE. Mai mult, vrea să refacă rapid şi organizat traseul parcurs de UE în mai multe decenii. Aici e punctul său slab.
● Potrivit modelului neofuncţionalist de explicare a evoluţiei UE, integrarea se face din nevoie. Statele încep să pună ceva în comun. Acel ceva atrage nevoia de altceva. Dacă, de pildă, am creat o piaţă comună a şuruburilor, ne dăm curînd seama că producătorii de şuruburi din state diferite au standarde diferite de înşurubare, subvenţii diferite la metal, iar consumatorii de şuruburi au drepturi diferite. După discuţii multe şi nervi consumaţi tehnocratic, se ajunge la concluzia că standardele de înşurubare trebuie armonizate. Subvenţiile pentru producătorii de şuruburi ar fi de preferat să nu mai existe, dar dacă e musai, ele trebuie aprobate de Comisia Europeană, pe care o însărcinăm să vegheze la respectarea regulilor. În fine, drepturile consumatorului european de şuruburi trebuie să fie comune pentru că orice european trebuie să fie egal cu alt european. Şi aşa, pe nebănuite, am ajuns la ideea de „european“. La un moment dat, e logic să apară şi un Parlament European, care să-l reprezinte pe acest european, în dubla sa calitate: consumator de şuruburi şi cetăţean. Al unei uniuni. Politice. Aceasta este, explicată simplist, istoria UE din perspectivă neofuncţionalistă.
Cristian Ghinea este politolog şi ziarist român, director al Centrului Român de Politici Europene.
Se încarcă comentariile...
