Conflictul mondial energetic continuă, se amplifică și desenează noi alianțe

Despre acest conflict și urmările sale nu pomenesc nimic generalii noștri pensionari, prudenți din fire ca orice militar român în fața primejdiei de a-și pierde pensia specială, atunci când, cu voie de la superiori, sunt scoși la tablă în studiourile TV pentru a-și da cu părerea despre strategii globale.

E bine că n-o fac deoarece acest conflict mondial, generat de decizii politice care se rezolvă numai parțial și deloc definitiv pe fronturile de luptă din Ucraina, este în plină dezvoltare, reluat după repoziționările spectaculoase ale marilor actori (producători și principale piețe de destinație) care au făcut ca, exact în acest moment, să înceapă să bubuie nervii deoarece, la scară mondială, chiar se refac alianțele existente, începând cu cele din zona organizației OPEC + care, de la finele lunii trecute, odată cu formarea grupului BRICS 11, se plasează într-o poziție de forță pentru a-și impune condițiile pe piețele mondiale, cu perspectiva de a pune presiunea necesară pentru ca această poziție de forță să devină una de forță strategică globală, cu toate consecințele logice pe termen scurt și mediu.

Deja, primele semnale se văd, după coordonarea deciziilor ruse și saudite (urmate evident de toți din OPEC) de a limita extracțiile de petrol, punând într-o situație dificilă pe toți cei dependenți de importurile energetice, prețul barilului de petrol a ajuns la 90$ barilul, adică îngrijorător de aproape de pragul de 100, considerat drept prag de risc cu consecințe globale posibil conflictuale. Problema îngrijorează foarte tare pe strategii europeni deoarece, văzând eșecul strategicei americane de a mai controla, ca înainte, prin intermediul Arabiei Saudite, politicile viitoare ale OPEC, își pun problema de a stabiliza relațiile cu producători mondiali pe care să se bazeze în perioada următoare. Chestiune strategică extrem de delicată chiar dacă, în acest moment, rezervele europene sunt asigurate pentru această iarnă dar asta în termenii calculelor bazate pe evoluțiile unor medii de temperatură. Așa s-a făcut mereu până acum, numai că, așa cum vedeți, fenomenele meteo extreme schimbă total jocurile. Se deschide o zonă de imprevizibilitate strategică în ce privește aprovizionarea cu combustibil pentru acele regiuni care ar putea fi afectate de schimbări majore de temperatură.

De ce „imprevizibilitate strategică”? Pentru că, de data asta, pentru o perioadă destul de lungă (și pentru viitor, greu de analizat) calculele privind aprovizionările cu petrol și gaze nu mai sunt dictate de raționamente economice, ci de unele politice. Astfel, până la începutul conflictului din Ucraina, UE era prima piață de destinație pentru gazul rusesc, dar, de atunci, exporturile GAZPROM au scăzut cu 55% anul trecut, ca rezultat direct al sancțiunilor decise de UE împotriva Federației Ruse., asta în timp ce, la începutul lunii decembrie a anului trecut, țările din G7 și Australia au fost de acord asupra unei plafonări a prețului posibil de plătit pentru petrolul rusesc, stabilind o valoare maximală de 60$/baril. În acest context, țările europene au multiplicat importurile de gaz lichefiat (GPL), cu mai mult de 60%  anul trecut față de 2021, conform statisticilor oferite de IEEFA (Institute for Energy Economics and Financial Analysis). Deloc surprinzător, cea mai mare cantitate de GPL importată anul trecut de țările din UE provine din SUA, apoi din Quatar și din Rusia (12%). Chiar dacă se prevede un regim european de economii în consumul de energie, Agenția Internațională pentru Energie a prevăzut că în cazul unei opriri totale a livrărilor de gaz rusesc, UE ar putea fi confruntată cu probleme serioase în iarna 2023-24 deoarece există acum o cerere în creștere din partea pieței chineze, care a reluat recuperarea economică.

În acest context, ar fi oare posibilă situația extremă și incorectă politic în care, chiar cu riscul de a-l supăra pe prietenul Zelenski și, implicit, SUA și Marea Britanie, țări din UE sau chiar întregul bloc comunitar să fie silite să-și revizuiască blocajele politice? Personal nu cred, dar nu asta este părerea unuia dintre cei mai importanți și ascultați actori de pe această piață strategică, Saed Sherda al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar și șeful de la Qatar Energy:

„După părerea mea, gazul rusesc va reveni în Europa, chiar dacă aceasta are acum o diversitate mult mai mare a surselor de aprovizionare. În acest moment, europenii spun că nici nu poate fi vorba despre așa ceva, dar, odată cu timpul, lucrurile se vor rezolva” – a declarat el în cadrul unui Forum asupra energiei care a avut loc la Abu Dhabi.

Propagandă pro domo în contextul în care piețele acestea ale producătorilor se reorganizează și capătă o atitudine deschisă anti-americană? Posibil, dar contextul este extrem de fluid și, tocmai de aceea, trebuie consultate toate sursele de informații. Cum este acest comunicat de presă difuzat de Global Witness pe 30 august în care se spune că, de la începutul războiului din Ucraina, mai multe țări din UE ar fi cumpărat cu mult mai mult GPL din Rusia: între ianuarie și iulie 2023, au fost achiziționate 22 de milioane tone, cu 7 milioane în plus față de aceeași perioadă din 20121, adică 52% din exporturile rusești: „Folosind indicele de prețuri pentru GPL-ul rusesc care sunt estimate de Centre for Research on Energy and Clean Air (CREA) pe baza valorilor de piață și a celor comerciale, se prevede că UE va cumpăra în 2023 în valoare de 5,2 miliarde Euro”. Franța (TotalEnergies) este cel mai mare cumpărător de GPL rusesc, apoi Spania și Belgia. China este oricum pe primul loc, achiziționând acum 20% din gazul rusesc”.

Este clar că, în acest condiții, totul este discuție politică, mai ales că nervii încep să crape. Ieri, Austria a declarat că a convocat trimisul Comisiei Europene care a criticat lentoarea cu care Austria se desparte de gazul rusesc și a declarat că plătește „bani însângerați” pentru carburant: „Doamne Dumnezeule, 55% din gazul austriac provine din Rusia”. Se bazează pe ultimele date furnizate în iunie de guvernul austriac, 60% din importurile austriece de gaze provin din Rusia față de aproximativ 80% cât erau înainte de războiul din Ucraina, dar oricum cu mult peste cifra lunară cea mai scăzută înregistrată în istoria sa, adică 21% în septembrie anul trecut.   

Interesante evoluții și să vedem dacă ideologia solidarității este mai importantă decât logica piețelor, adevărat nemiloasă și complet inconfortabilă. Ne întoarcem la șantajul energetic? Nu, suntem demult acolo, numai că ne uităm în altă parte și, pe cale de consecință, sperăm să treacă de la sine.