Ciracii lui Putin: Dottore Vladimir Kolokolţev, ministrul de interne

Ca şi Vladimir Medinski, şeful delegaţiei care reprezintă statul rus în cadrul negocierilor de pace cu Ucraina, ministrul de Interne al Federaţiei Ruse, Vladimir Kolokolţev, este şi el dottore, în ştiinţe juridice, dar şi mai doctor în reprimarea criminală a vocilor libertăţii din Rusia din anul 2012 de când este ministru de interne, dar şi înainte, până să i se atribuie înalta dregătorie.

Spre deosebire de Medinski, Dottore Kolokolţev, client fidel şi acesta al agenţiei civice ruse de combatere a plagiatului „Dissernet”, care a colecţionat nu mai puţin de trei titluri, s-a mulţumit cu un singur doctorat sau, dacă preferaţi aşa, cu un singur plagiat. Kolokolţev trâmbiţează măsuri aspre împotriva plagiatului, inclusiv de natură penală, dar ar trebui să înceapă cu el însuşi, ca şi cu numeroşi colegi ai săi de cabinet.

Lucrarea susţinută de Dottore Kolokolţev, pentru care este nevoit să dea din colţ în colţ, se intitulează - cum altfel? - „Asigurarea intereselor de stat ale Rusiei în contextul conceptului de securitate naţională”, amintind astfel de titlurile lucrărilor elaborate la celebrele fabrici de plagiate de la academiile militare şi de securitate ale României, expuse public în ultimii ani de jurnalista Emilia Şercan. Textul lucrării, în paginile – numeroase, aşa cum vom vedea – care sunt plagiate din operele altor autori, disponibile pe platforma „Dissernet”, este la fel de tern precum titlul acesteia, fiind un melanj de generalităţi preluate ad litteram din diferite surse. Sunt puse de-a valma concepţii ale unor gânditori occidentali precum Niccolo Machiavelli, adeseori citaţi prin intermediul lui Karl Marx sau Friedrich Engels, sau ruşi, atât clasici cât şi contemporani precum V.D.Perevalova sau V. M. Korelski (este plagiată afirmaţia celui din urmă în care susţine că esenţa statului rezidă în răspunsul la întrebarea ”cine deţine puterea de stat, cine o exercită şi în interesele cui” – pagina 53), din care se înţelege, între altele, că folosirea forţei ar trebui să fie eliberată de orice restricţie de natură morală, ceea ce Kolokolţev a pus în practică cu prisosinţă în ultimii ani în Federaţia Rusă. Cu toate acestea, semnatarul lucrării nu cuteza în anul 2005, când regimul încă se străduia să păstreze faţada democratică, să ia o poziţie categorică în acest sens, lăsând mai degrabă să planeze o anumită ambiguitate, cu atât mai mult cu cât întâlnim în lucrare foarte numeroase colaje, calupuri de text citat juxtapuse altor calupuri de text citat. (De regulă, procedează la plagierea pe pagini întregi consecutive ale unui autor, apoi la plagierea unui alt autor, după care revine la cel dintâi şi aşa mai departe.) De exemplu, autorul plagiază la pagina 424 un text cu privire la prohibirea abuzurilor poliţieneşti, a măsurilor menite să aducă atingere demnităţii fiinţei umane, primat de care nu a ţinut însă cont în deceniul de când conduce poliţia rusă mai degrabă înapoi în direcţia statului poliţienesc al lui Beria, decât înainte, către un stat de drept.

Foarte clar rezultă însă din textul lucrării preocuparea autorilor pe care-i plagiază – şi, dacă se poate afirma aceasta, şi a autorului care şi le asumă şi semnează – de a afirma primatul intereselor Rusiei ca mare putere într-o lume multipolară (de exemplu, la pagina 90), reflex al concepţiei care pune accentul pe primatul interesului guvernului asupra celui al indivizilor. De asemenea, în ciuda încercării de a păstra un anumit echilibru, teoriile cetăţii asediate şi mitologia conspiraţiei ies la iveală cu multă forţă, manifestându-se în special prin criticile îndreptate împotriva Statelor Unite, NATO, Vestului (paginile 92-94, de exemplu). La fel de evidente sunt şi aspiraţiile neoimperiale, mai cu seamă cu privire la statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică, cu trimiteri mai voalate şi la cele din fosta Europă de Răsărit.

Nu mai puţin de 87 de pagini sunt preluate integral, în vreme ce pasaje plagiate abundă în numeroase dintre celelalte părţi ale lucrării, după cum se poate vedea aici. Volumele plagiate, pe care le redăm în limba română, sunt în principal cele redactate de Dmitri Vladimirovici Şumkov, Fundamentele sociale şi juridice ale suveranităţii de stat a Federaţiei Ruse (doctorat, 2002), Rustam Fidaiovici Idrisov, Probleme teoretice şi juridice ale asigurării securităţii naţionale a Federaţiei Ruse (doctorat, 2002), Viktor Petrovici Ivanov, Mecanismul organizatoric-juridic de menţinere a intereselor de stat ale Federaţiei Ruse  (doctorat, 2002), Vladimir Avdaşevici Kalamanov, Securitatea naţională a Federaţiei Ruse şi conflictele interetnice: analiză teoretică şi juridică (doctorat, 1999).

Kolokolţev, născut în anul 1961, vine dintr-o generaţie mai apropiată de cea a lui Putin, începându-şi studiile în defuncta Uniune Sovietică, în anul 1989, în puternic ideologizata Şcoală de Înalte Studii Politice a Ministerului de Interne al URSS din Leningrad. Poliţist în Moscova în anii 1990, a revenit în capitala Federaţiei Ruse în 2009 ca şef al poliţiei. S-a dovedit un susţinător zelos  şi fără scrupule al regimului Putin, ceea ce i-a adus desemnarea în funcţia de ministru de interne la 21 mai 2012, pe care nu a mai părăsit-o până în prezent (a se vedea Noviciok a celei mai importante figuri de opoziţie la adresa lui Putin din prezent,  Aleksei Navalnîi, Kolokolţev şi-a ignorat total obligaţiile pe care i le impunea legea, afirmând, la 4 septembrie 2020, potrivit agenţiei Reuters (https://www.reuters.com/article/russia-politics-navalny-grounds-idUSR4N2FG01U), că nu existau temeiuri pentru a suspecta un atentat la adresa acestuia. Ulterior, ancheta desfăşurată de Bellingcat a oferit ample dovezi în acest sens, implicând subordonaţi ai lui Kolokolţev, ceea ce a avut drept rezultat final, într-o logică a perversităţii, instrumentarea unor procese împotriva victimei, deţinută în prezent în sistemul penitenciar rusesc.

Jurnaliştii de investigaţie la site-ul rusesc Proekt, pe de altă parte, au demonstrat luxul în care trăieşte familia ministrului de interne, fiul acestuia Aleksandr ajungând la doar 32 de ani proprietarul unui domeniu vast şi al unui imobil de 1300 m.p., evaluate, numai acestea, la o sumă de  1,2 miliarde de ruble. (https://www.proekt.media/guide/vladimir-kolokoltsev/). Urmarea anchetei de presă a fost, în primă instanţă, închiderea website-ului instituţiei de presă, urmată de arestări şi investigaţii care i-au vizat pe jurnalişti, inclusiv pe redactorul-şef al publicaţiei,  Roman Badanin.

Ca şi în cazul lui Vladimir Medinski, despre care scriam în ediţia de ieri, Vladimir Kolokolţev este legat prin mii de fire de Vladimir Putin şi total aservit acestuia, riscul unei defecţiuni din cercurile puterii fiind foarte redus. Poziţia ministerială, cea socială, averea pe care o datorează zelului cu care-l slujeşte pe Putin şi chiar libertatea sa – dacă ar fi supus unei anchete imparţiale – ar fi preţul pe care plagiatorul ministru de interne ar fi nevoit să-l plătească în cazul unei defecţiuni.