Cioara de pe gard

Probabil că se aşteaptă să comentez cifra de 34%. Căci, într-un sondaj recent, 34% din cetăţenii Republicii Moldova s-au pronunţat în favoarea unirii cu ţara noastră.

Mie, însă, o altă cifră mi s-a părut mai interesantă, iar despre aceasta nu a vorbit nimeni, în spaţiul public românesc. 51% din cetăţenii Republicii Moldova se pronunţă în favoarea integrării în Uniunea Euroasiatică.

Se pot spune multe despre asta. 

„Stataliştii” şi rusofonii, împreună, ar sublinia cu satisfacţie această orientare, arătând că, de fapt, „poporul” (înţeles greşit, în manieră post-sovietică, drept o majoritate de moment) nu doreşte ca Basarabia să meargă pe calea integrării europene. Şi că, de fapt, românii şi basarabenii nici nu sunt unul şi acelaşi popor, cât timp, iată, România este ferm ancorată în lumea euro-atlantică, în timp ce „poporul” basarabean se vrea în cea euroasiatică.

Pro-europenii şi unioniştii ar putea, la rândul lor, vorbi cu deplină îndreptăţire despre rezultatele nefaste a aproape cinci decenii de îndoctrinare sovietică, anti-românească şi anti-occidentală. Şi despre caracterul nociv al soluţiei constituţionale de după 1991, prin care Republica Moldova, în loc să meargă pe calea pe care au mers Lituania, Letonia şi Estonia — împreună cu care a început, în 1987-1989, lupta pentru independenţă —, a ales să băltească într-o zonă gri, în care influenţa rusă a continuat nestingherită.

Altceava mi se pare, totuşi, mai interesant în acest procent, dincolo de evidenţa frapantă a faptului că, între Prut şi Nistru, s-a uitat foarte repede de Siberia, de exproprieri şi deportări, ori de teroarea ideologică. Este vorba de faptul că aceşti 51% din cetăţeni nu par deloc a înţelege că se pronunţă în favoarea integrării într-o ficţiune!

Deoarece, în timp ce Uniunea Europeană — cu toate crizele ei — este o realitate care funcţionează concret, pentru toate statele membre, Uniunea Euroasiatică este, deocamdată, doar o ficţiune. 

Nu vreau să spun, Doamne fereşte!, că nu este un proiect interesant. Kremlinul a avut întotdeauna creiere strategice foarte bine mobilate, iar Uniunea Euroasiatică, dacă va fi vreodată construită conform proiecţiilor enunţate de către Vladimir Putin, va juca un rol geopolitic şi chiar economic  cert (deşi, ca şi în cazul defunctei Uniuni Sovietice, tot economia este „călcâiul lui Ahile” al acestei noi uniuni).  

Însă, cel puţin 15-20 de ani de acum încolo, proiectata construcţie va exista doar pentru a justifica exercitarea controlului militar al Moscovei asupra tuturor teritoriilor care o alcătuiesc şi, totodată, asupra principalelor resurse (în primul rând, asupra petrolului şi gazelor). UEA nu poate susţine în nici un fel refacerea economică a statelor care o alcătuiesc, pentru că, dacă ar putea, ar susţine întâi şi-ntâi refacerea Rusiei însăşi, care traversează o criză economică de amploare. UEA nu dispune — şi nu va dispune nici în viitorii 15-20 de ani, presupunând că ar deveni funcţională — de fonduri structurale, de ajutoare financiare nerambursabile sau de politici comerciale comunitare, în măsură să asigure dezvoltarea tuturor. Pe termen mediu, UEA va fi mai degrabă un răspuns la NATO, nu la UE.

E, prin urmare, semnificativ şi îngrijorător faptul că nici acum, în plină criză, când s-au epuizat toate soluţiile posibile de prelungire a agoniei, majoritatea populaţiei Republicii Moldova nu pare a face diferenţa între realitate şi ficţiune. Între ceva concret (a cărui eficienţă se vede cu ochiul liber, peste Prut, ca şi în Lituania, Letonia şi Estonia) şi, vorba dlui Vasile Dâncu, nişte „vise tâmpite”.

Soluţia problemelor Republicii Moldova nu e deloc simplă. De ce să crezi, atunci, că aderarea la o ficţiune e suficientă pentru ca toate relele — absenţa locurilor de muncă, salariile şi pensiile ruşinos de mici, infrastructura precară, corupţia, subdezvoltarea economică etc. — să dispară de la sine?
 

E, desigur, aici şi un semnal de alarmă cu privire la felul în care controlul spaţiului mediatic, în Republica Moldova, distorsionează mesajul UE, dar şi un semn de întrebare cu privire la ce-şi doresc, de fapt, de la viaţa lor cei care preferă ceva concret, care dă rezultate, unui vis frumos, poate, dar care se termină, fără drept de apel, imediat ce deschizi ochii.