Cine oprește Car(o)uselul violenței?
0În 1909, la fel ca în 2000, în 2018 sau, cine știe?, poate chiar și-n 2200. „Cică ne-au mărit salariile; câștigăm mai mult, dar primim mai puțin. Și cu pensiile e la fel”, spune unul dintre personaje, aruncând o punte solidă către realitate.
Urmează alte întâmplări în care regăsești veșnicele supărări cotidiene, de la ciocnirea cu autoritățile – „Administrația nu e niciodată de vină” – la înfiorătoarea birocrație care întârzie oamenii la nesfârșit și îi intimidează: „Lipsește ștampila! Efectuăm aplicarea ștampilei pe depoziție”. Iar grozăvia e că nici Lumea de Apoi nu scapă de registre, amânări și ștampile. „Așteaptă!”, îi cere judecătorul ceresc protagonistului, Liliom (impresionant Vlad Ivanov), ținut la coada de penitenți. „N-am chef să aștept!”, replică el, exclamând: „Eram sigur! E exact ca pe Pământ!”
Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după „Liliom’’ de Ferenc Molnar şi după filmele omonime semnate de Fritz Lang şi Richard Borzage, piesa „Carousel”, de la Teatrul Bulandra, spune o poveste valabilă, iată, și la 116 ani de la scrierea ei. E despre frumosul și urâtul vieții, despre sărăcie și visuri, despre iubire și violență, într-un amestec care nu lasă pe nimeni indiferent.
Povestea începe duios, cu un el și-o ea întâlnindu-se într-un parc de distracții. Ce poate fi mai nevinovat? Idila se înfiripă, ea, fată simplă, spălătoreasă, îi cade în mreje animatorului cuceritor și cuplul își începe traiul în doi. Dar viața e un mare mecanism rotitor, în care oamenii nu au multă libertate de mișcare, iar învârtirea continuă poate duce la vertij și la acțiuni nesăbuite.
„Aud că ai bătut-o pe asta. Mare curaj, să dai într-o femeie! Dacă te-ai săturat de ea, las-o, pleacă! Nu e nevoie să o bați!”. Replica Doamnei Muskat (extraordinară Maria Obretin), patroana caruselului, rezumă de fapt vina care împovărează conștiința lui Liliom până dincolo de moarte, făcându-l incapabil să fructifice șansa primită „din cer”: aceea de a reveni o zi pe Pământ, pentru a-și repara greșelile. Fără a da semne de regret și justificându-și abuzurile prin faptul că „mă scotea din minți” – „Mă exasperezi cu privirea ta de martiră!”, îi strigă Iuliei (Ana Ularu, de o sensibilitate copleșitoare) – Liliom e trimis totuși înapoi, printre muritori, doar-doar va putea să-și exprime față de soție adevăratele gânduri și neputințe, mascate prin furie. Gânduri pe care autoritățile cerești le înregistraseră fără știrea sa și care sunau așa: „În locul tău, n-aș sta cu un așa nemernic. Mi-e scârbă de mine, sunt un om de nimic”.
Dar aparent fragila Iulia, îndrăgostită de omul ei și decisă să suporte insuportabilul în numele iubirii, trece totul cu vederea. „Luna trecută m-a lovit, săracul”, îi povestește mătușii fotografe (Mirela Gorea). „M-a lovit așa… dar nu m-a durut”. Iar refrenul se repetă, cu variațiuni: „De la el accept orice!”, „N-are decât să mă bată, nu-mi pasă, nu mi-e frică!”
Atitudinea resemnată și iertătoare a soției contrastează cu indignarea apropiaților și chiar cu implicarea unei „instanțe” influente: gura lumii. „O dată am dat în ea și vuiește târgul”, se apără Liliom, minimalizând amploarea agresiunilor. Deși tot el se laudă, în alte ocazii, că „l-a caftit” și pe un rival, fiind criticat de mătușă: „Să dea cu pumnul știe”, dar să câștige bani ca să-și întrețină familia, nu.
Așa se declanșează și căderea finală a lui Liliom, pornit pe o cale criminală, ca să facă rost de bani pentru o nouă viață în America. Moartea lui pare să aducă liniștea tuturor: și a defunctului, și a Iuliei, și a Doamnei Muskat, care-l iubise și ea. Numai că dispariția fizică nu încheie socotelile vieții. „Cât timp un singur om își amintește de tine, nu e totul sfârșit”, spune judecătoarea din Purgatoriu. Care îi oferă lui Liliom un scurt răgaz de revenire printre pământeni, pentru a-și îndrepta greșelile: „Să faci o faptă bună, să dovedești că te-ai vindecat.”
Dar Liliom ratează și această ocazie, din aceeași neputință de a-și recunoaște și a-și exprima vulnerabilitatea. Portretul de abrutizat pe care i-l zugrăvește propriei fiice despre sine, unul destul de exact, stârnește spaima tinerei și revolta mamei ei, care i-a rămas devotată, în ciuda suferințelor și a singurătății îndurate. Iulia încheie astfel cercul deschis inocent la prima lor întâlnire, când exclamase exaltată: „Dacă aș iubi pe cineva, nu mi-ar fi frică de nimic, nici măcar de moarte!”
Mesajul sună cutremurător și foarte dureros într-o țară unde lovirea și umilirea femeilor au proporții uriașe. Numai în prima lună a acestui an au fost înregistrate circa 700 de apeluri telefonice semnalând cazuri de violență domestică de diverse feluri (fizică, psihologică, economică etc.), iar în cursul anului 2024, s-au consemnat peste 9.000 de apeluri. Sunt doar cifrele oficiale, dar în spatele lor stau sute sau mii de cazuri nedenunțate, cel mai adesea fiindcă victimele se tem. Onorându-și funcția socială, teatrul pune în lumină îngrozitorul fenomen al agresiunilor comise în cuplu, încercând trezirea conștiințelor. Dar mai departe, este rolul societății, cu ajutorul educației și al legilor, să stopeze caruselul violenței.
Se încarcă comentariile...
