China se uită la conflictul SUA - Iran: armistițiu sau doar o pauză înaintea unei noi confruntări? China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unei analize publicate de Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Mondială din cadrul Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare al Consiliului de Stat al Chinei (国务院发展研究中心世界发展研究所, Guówùyuàn Fāzhǎn Yánjiū Zhōngxīn Shìjiè Fāzhǎn Yánjiūsuǒ) pe contul oficial al Institutului, dedicată memorandumului de înțelegere semnat între Statele Unite ale Americii și Iran și implicațiile sale geopolitice pentru Orientul Mijlociu și securitatea energetică globală.

Sursa: aici

Autorii analizei sunt Duan Cunru (段存儒), cercetător asociat al Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare Mondială, și Chen Miaoran (陈妙然), stagiar în cadrul aceleiași instituții.

Materialul este relevant nu doar prin tema abordată, ci și prin perspectiva din care este analizată. Dacă în dezbaterea occidentală accentul cade în principal pe dosarul nuclear iranian și pe implicațiile sale de securitate, autorii chinezi pun în prim-plan impactul acordului asupra stabilității regionale, securității energetice globale și perspectivelor de relansare a dialogului diplomatic. Din acest motiv, analiza oferă un punct de vedere util pentru înțelegerea modului în care China interpretează evoluțiile recente din Orientul Mijlociu.

Redăm în continuare traducerea din limba chineză a materialului menționat mai sus:

SUA și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere: compromisurile și confruntările din spatele încetării focului

La data de 17 iunie, ora locală a Statelor Unite ale Americii, Washingtonul și Teheranul au semnat în format electronic un memorandum de înțelegere, care a intrat deja în vigoare. După luni de confruntări militare și de volatilitate pe piețele energetice globale, acest acord etapizat, relativ succint și formulat într-o manieră ambiguă, nu reprezintă o soluționare definitivă a divergențelor dintre cele două părți, ci mai degrabă un compromis tactic rezultat din calculul intereselor concrete, al presiunilor politice interne și al constrângerilor strategice cu care se confruntă ambele state. Pe termen scurt, acordul a contribuit la diminuarea tensiunilor militare din Orientul Mijlociu și la stabilizarea lanțurilor globale de aprovizionare cu energie. Cu toate acestea, pe termen lung persistă numeroase riscuri geopolitice și vulnerabilități la adresa securității regionale.

1. Un cadru provizoriu bazat pe compromis

Pe măsură ce atât Statele Unite ale Americii, cât și Iranul s-au afundat în capcana conflictului militar, iar mai multe state au intervenit în calitate de mediatori, cele două părți au ajuns, în cele din urmă, la un acord privind o încetare permanentă a focului și au stabilit o fereastră de negociere de 60 de zile pentru discutarea unui acord final cuprinzător.

Potrivit evaluărilor larg împărtășite de observatorii internaționali, memorandumul adoptă o abordare bazată pe „amânarea disputelor esențiale și prioritizarea schimburilor de interese”, urmând logica negocierii „mai întâi aspectele mai ușor de soluționat, apoi cele dificile”. Documentul nu abordează însă cauzele profunde ale divergențelor dintre SUA și Iran. Chestiunile fundamentale aflate în dispută, controlul uraniului îmbogățit al Iranului, mecanismele de monitorizare și verificare a programului nuclear, reglementarea programului de rachete balistice și sprijinul acordat grupărilor armate din regiune, au fost amânate integral pentru consultările care urmează să aibă loc în cadrul perioadei de negociere de 60 de zile.

Deși consensul asupra problemelor de fond rămâne limitat, modalitatea de implementare a acordului pe termen scurt este relativ clară. Cele două părți se angajează să înceteze imediat toate acțiunile ostile pentru o perioadă de cel puțin 60 de zile, oferind astfel un interval de respiro pentru negocierile ulterioare. SUA vor ridica blocada maritimă asupra porturilor iraniene, iar Iranul va fi responsabil de eliminarea obstacolelor de navigație din Strâmtoarea Ormuz și de garantarea libertății de circulație a navelor comerciale, astfel încât navigația comercială din zona Golfului să revină treptat la nivelul anterior conflictului.

În paralel, SUA vor introduce un pachet etapizat de derogări de la sancțiuni și măsuri de sprijin economic, permițând Iranului să deblocheze treptat o parte din activele sale externe și să beneficieze de scutiri temporare pentru exporturile de petrol și produse petrochimice. Washingtonul intenționează, de asemenea, să contribuie la constituirea unui fond de reconstrucție în valoare de 300 de miliarde de dolari, finanțat prin participarea capitalului privat provenit din mai multe state.Vicepreședintele american J.D. Vance a subliniat însă că: „Iranul nu va primi niciun fel de finanțare dacă nu îndeplinește condițiile stabilite.”

Foto: Președinții Donald Trump și Masoud Pezeshkian au semnat prin videoconferință memorandumul de înțelegere privind încetarea ostilităților. La câteva ore după semnare, primele superpetroliere au traversat Strâmtoarea Ormuz, marcând reluarea treptată a navigației printr-unul dintre cele mai importante coridoare energetice la nivel global., Sursa: aici

1. Motivele pragmatice ale deciziei de încetare a focului

Din perspectiva Statelor Unite ale Americii, acceptarea acestei încetări a focului, menită să limiteze pierderile, a fost determinată atât de presiunile politice interne, cât și de constrângerile strategice generate de conflict.

Conflictul a determinat creșterea prețului internațional al petrolului, amplificând presiunile inflaționiste din economia americană. Pentru a tempera creșterile prețurilor la energie, administrația Trump a recurs la eliberarea masivă de petrol din rezerva strategică, în volum cumulat de 172 de milioane de barili. Ca urmare, stocurile au scăzut la 340 de milioane de barili, cel mai redus nivel din ultimii 43 de ani, iar capacitatea Washingtonului de a interveni prin instrumente de reglare a pieței energetice a fost aproape epuizată.

În același timp, operațiunea militară americană cu numele de cod „Furie epică” a consumat cantități considerabile de muniție pentru apărarea antiaeriană, sporind semnificativ presiunile asupra viitoarelor cheltuieli de apărare. Camera Reprezentanților a adoptat, cu 215 voturi pentru și 208 împotrivă, o rezoluție care limitează posibilitatea președintelui de a utiliza forța militară împotriva Iranului, evidențiind opoziția larg răspândită din SUA față de războaiele externe desfășurate fără autorizare.

Pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, această operațiune militară, desfășurată fără aprobarea Congresului, continuă să erodeze sprijinul electoral pentru Partidul Republican. În acest context, restabilirea navigației prin Strâmtoarea Ormuz și reducerea prețului internațional al petrolului au devenit priorități ale administrației Trump. Prin obținerea unor rezultate concrete, precum „redeschiderea strâmtorii și scăderea prețului petrolului”, Casa Albă urmărește să atenueze tensiunile interne și să acumuleze capital politic pentru partidul aflat la guvernare.

Pe termen lung însă, acordul nu a reușit să slăbească în mod substanțial programul iranian de rachete balistice și nici să întrerupă sprijinul Teheranului pentru organizațiile armate regionale. Obiectivul strategic al Washingtonului de a constrânge Iranul, prin presiune militară maximă, să facă concesii majore pe toate dosarele a eșuat, iar capacitatea de descurajare strategică a Statelor Unite în Orientul Mijlociu a fost, într-o anumită măsură, diminuată.

Pentru Iran, semnarea acordului a reprezentat o alegere inevitabilă, dictată de necesitatea atenuării crizei economice și a stabilizării situației interne. Blocada dublă, financiară și maritimă, impusă de SUA împreună cu aliații lor a lovit direct în principalele surse de venit ale economiei iraniene. Insula Kharg, principalul terminal de export petrolier al țării, și-a suspendat complet activitatea, iar o parte dintre sondele petroliere au fost obligate să își înceteze operațiunile. După decenii de sancțiuni internaționale și costurile acumulate ale lunilor de conflict, pierderile economice totale ale Iranului au ajuns la aproximativ 270 de miliarde de dolari. Finanțele publice s-au deteriorat sever, deficitul de bunuri esențiale s-a accentuat, iar economia națională a ajuns în pragul colapsului.

În același timp, războiul a dus la moartea Liderului Suprem, iar structura internă a puterii a intrat într-o etapă sensibilă de reconfigurare, generând presiuni fără precedent asupra menținerii stabilității interne. Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat public că țara trebuie să depășească actuala situație dificilă și să îndrepte evoluția evenimentelor într-o direcție clară și predictibilă. Totodată, strategia Iranului de a utiliza blocarea Strâmtorii Ormuz ca instrument de descurajare s-a confruntat cu presiuni internaționale tot mai puternice.

În fața acestor constrângeri multiple, Iranul a folosit încetarea focului pentru a obține un răgaz economic. Pe de o parte, acordul a permis ridicarea blocadei maritime și reluarea exporturilor de petrol; pe de altă parte, a facilitat deblocarea unor active externe și accesul la fonduri destinate reconstrucției. Astfel, Teheranul a reușit să reducă presiunea imediată asupra guvernării. În același timp, în perioada de respiro creată de armistițiu, Iranul și-a păstrat principalele atuuri strategice (infrastructura nucleară și rezervele de uraniu îmbogățit), consolidând poziția generală a Axei Rezistenței conduse de Iran și acumulând pârghii importante pentru negocierile de durată care vor urma.

2. Reacțiile comunității internaționale și reconfigurările geopolitice

Într-un interviu acordat presei, președintele american Donald Trump a declarat că principalul obiectiv al operațiunii împotriva Iranului a fost împiedicarea Teheranului să obțină arme nucleare, subliniind că memorandumul include o clauză esențială prin care Iranul se angajează să nu dezvolte armament nuclear. Totodată, el a confirmat public că navigația prin Strâmtoarea Ormuz a început să fie restabilită,

apreciind că acesta reprezintă cel mai concret rezultat al implementării memorandumului până în prezent.

După publicarea memorandumului, comunitatea internațională a manifestat, în ansamblu, o atitudine favorabilă. Organizații internaționale majore precum Organizația Națiunilor Unite, Liga Statelor Arabe, Uniunea Africană și Uniunea Europeană au salutat acordul, apreciind contribuția sa la reducerea tensiunilor regionale și solicitând tuturor părților să implementeze integral prevederile memorandumului, să faciliteze reluarea navigației libere prin Strâmtoarea Ormuz și să creeze condițiile necesare pentru pace durabilă, redresare și reconstrucție regională.

Liderii Grupului celor Șapte (G7), reuniți la summitul de la Évian, Franța, și-au exprimat sprijinul față de acord și au declarat că sunt dispuși să contribuie la garantarea securității navigației maritime după reluarea, conform calendarului stabilit,  a traficului prin Strâmtoarea Ormuz. În același timp, aceștia au subliniat necesitatea continuării negocierilor pentru limitarea programului nuclear iranian, promovarea unei încetări complete a focului în Liban și accelerarea diversificării rutelor de aprovizionare energetică, în vederea reducerii dependenței de Strâmtoarea Ormuz.

State precum Arabia Saudită, Irak, Egipt și Kuweit au susținut, de asemenea, această evoluție diplomatică, considerând că acordul contribuie la evitarea riscului unui conflict generalizat și la stabilizarea lanțurilor globale de aprovizionare cu energie. Totodată, aceste state au reiterat importanța respectării suveranității statelor și a principiului non-amestecului în afacerile interne, pledând pentru soluționarea disputelor rămase prin dialog și negociere.

Cu toate acestea, Israelul rămâne principala variabilă în implementarea memorandumului. Autoritățile israeliene au declarat că nu au participat la negocierile bilaterale și nu consideră că prevederile memorandumului au caracter obligatoriu pentru statul israelian. În consecință, Israelul continuă să respingă retragerea din zonele ocupate din Liban și intenționează să mențină actuala strategie de presiune militară.

Și în interiorul SUA opiniile sunt profund divizate. O parte dintre parlamentarii republicani consideră că Washingtonul a făcut concesii excesive, în timp ce reprezentanți ai Partidului Democrat și numeroși experți în politică externă susțin că memorandumul nu conține mecanisme suficient de ferme de constrângere și că nu poate soluționa în mod fundamental divergențele privind proliferarea nucleară și securitatea regională. În consecință, disputele politice interne vor continua să influențeze procesul de implementare a acordului.             

În prezent, încetarea focului reprezintă doar o pauză temporară, iar divergențele fundamentale dintre SUA și Iran nu au fost rezolvate. În lipsa unui nivel minim de încredere reciprocă, este puțin probabil ca cele două părți să ajungă rapid la un consens asupra problemelor esențiale. În plus, confruntarea continuă dintre Liban și Israel afectează stabilitatea procesului de implementare a memorandumului. Iranul consideră retragerea forțelor israeliene un criteriu important pentru respectarea acordului, însă Israelul nu dă semne că ar intenționa să se retragă pe termen scurt. Această incompatibilitate a pozițiilor riscă să blocheze aplicarea memorandumului și să favorizeze reaprinderea conflictelor locale din Orientul Mijlociu.

Există, de asemenea, riscul ca memorandumul să se transforme într-o simplă „perioadă de respiro tactică”. Încetarea temporară a focului permite SUA să reducă implicarea militară în Orientul Mijlociu și să se concentreze asupra problemelor economice interne, în special asupra inflației, iar Iranului îi oferă posibilitatea de a-și revitaliza economia prin accesul la fonduri deblocate. Totuși, dacă în intervalul de 60 de zile negocierile privind dosarul nuclear și ridicarea completă a sancțiunilor vor eșua, ambele părți ar putea reveni la o confruntare profundă după finalizarea procesului de refacere economică și militară.

În ansamblu, memorandumul de înțelegere încheiat între SUA și Iran reprezintă rezultatul unui compromis temporar, generat de presiuni economice și politice specifice ambelor părți. Pe termen scurt, acesta a suspendat confruntarea militară regională, a contribuit la deblocarea rutelor globale de transport energetic, a redus presiunile asupra piețelor de mărfuri și a atenuat tendințele inflaționiste la nivel mondial, oferind Orientului Mijlociu un răgaz valoros.

Pe termen lung însă, acordul evită deocamdată problemele fundamentale, nu dispune de mecanisme solide de implementare și nu oferă garanții durabile. El nu rezolvă antagonismul structural dintre SUA și Iran, nici conflictul dintre Liban și Israel și nu elimină vulnerabilitățile de securitate care continuă să caracterizeze Orientul Mijlociu. Astfel, actuala încetare a focului creează doar condițiile necesare pentru continuarea negocierilor, fără a reprezenta o soluție definitivă pentru pacea regională.

Următoarele 60 de zile de negocieri vor fi decisive, întrucât vor determina dacă actuala perioadă de detensionare poate conduce la un acord durabil și vor influența, în mod direct, stabilitatea sistemului energetic global și evoluția piețelor internaționale.

Sursa: aici

Paula Toma este Director executiv al Centrului de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”.