Chestiunea românească pe masa Lumii secolului 21. Istoria dă buzna peste noi

Am reluat recent o carte-eveniment adusă la zi de Vincent Nouzille, Dosarele CIA despre Franța, 1981-2010. Alături de Lumea Secretă Istoria Serviciilor de Informații a lui Christopher Andrew și de câteva cărți de memorii despre sfârșitului Războiului Rece, cred că este cel mai important volum despre negocierile privind reintegrarea Germaniei, la sfârșitul Războiului Rece și despre planificarea unificării germane la Bonn, încă mult înainte de căderea Zidului Berlinului, cu rămânerea Germaniei în NATO.

FOTO Shutterstock

Eforturile lui Helmut Kohl, concomitent cu rezervele lui George Bush, Francois Mitterrand sau Margaret Thacher și, nu în ultimă măsură, Mihail Gorbaciov au creat dinamica aferentă marelui pas al reunificării. Toate aceste sunt lecții de învățat!

În altă ordine de idei, în același spirit de planificare german până la ultima consecință, am reluat materialele scrise și documentul aprobat de Parlamentul German la 27 februarie 2022, Zeitenwende, un document de politică crucial pentru statul german, pentru reașezarea în termenii prestigiului și al credibilității sale, un stat german care s-a despărțit atunci – o vedem din ce în ce mai bine astăzi – de Ostpolitik-ul lui Willi Brandt și de politicile sale tradiționale Russia first – în primul rând Rusia. Remarcabilă, în acest sens, este acribia cu care establishmentul german a parcurs toate etapele în elaborarea din timp a unei politici în care nu credeau deloc nici liderii săi.

Pentru că, și cu numai câteva zile înainte de declanșarea războiului de agresiune pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, cancelarul Olaf Sholz nu credea în această perspectivă a revenirii problemelor Păcii și a Războiului în Europa, deși avea pe masă toate datele în acest sens cel puțin de la serviciile americane. Mai mult, de la începutul lui ianuarie 2022, toată lumea avea partea publică a acestor date, prezentate de către Secretarul de Stat Anthony Blinken, de către Președintele Joe Biden și de către serviciile de informații americane, suficient cât să convingă asupra planificării războiului lui Putin, după cele două ultimatumuri date lumii democratice sub forma celor două pseudo-propuneri de acorduri cu NATO și OSCE de la început de decembrie 2021.

În ciuda acestui fapt, serviciile Cancelariei și cele ale Ministerului de Externe, ministerului Apărării și ale BND, serviciile secrete germane, împreună cu o mână de analiști și specialiști în relații internaționale, au lucrat la elaborarea unei politici de răspuns la această eventuală schimbare de evoluție încă de la sfârșit de noiembrie-început de decembrie 2021. Pentru orice eventualitate, cu riscul de a lucra pentru sertar și pentru arhivele diplomatice germane, cu atenție și detaliat, Germania a asumat și elaborate ceea ce trebuia pentru ca, în eventualitatea – încă o dată, nescontată, respinsă ca necredibilă și imposibilă de către decidenți – a declanșării războiului de către Rusia, Germania să aibă reacție. Pentru că Zeitenwende nu a fost produsul a 2-3 zile de scriitură în grabă, la ore târzii din noapte, sub presiunea războiului în derulare la porțile și în Kievul asediat, după lansarea la 24 februarie a războiului, ci a unui exercițiu mai larg și mult mai așezat, derulat în timp, la rece, cu toate studiile de impact posibile în acele condiții și cu acele date cunoscute la final de 2021.

Pe această bază a discuției privind scenariile prospective, se include și nevoia, pe care o anunțam deja de ceva vreme, a discutării Chestiunii Românești, care se află deja pe masa a numeroase cancelarii ale lumii. Este vorba despre situația post-război a României, Republicii Moldova și a relațiilor cu Ucraina, în perspectiva reconstrucției statului ucrainean la nivelul fizic al clădirilor, statului și serviciilor sale și a reconstrucției instituționale reformate, democratice, sub control civil și democratic, a viitorului stat ucrainean post-război. Pentru că trebuie spus foarte clar: pentru a nu rămâne un obiect în mâna diferitelor interese, România trebuie să fie prima care să-și elaboreze această politică, să își construiască liniile de conduită, să le valideze la nivel oficial și să le aplice consecvent la nivel diplomatic, politic, securitar.

Nu putem aștepta finalul războiului din Ucraina pentru a reîncepe gândirea acestei perspective, a modului de raportare față de opțiunea de reunificare a statului român, cu toată complexitatea pe care o determină această întreprindere. Desigur, marile întrebări legate de acest proces sunt încă pe masă și nu au soluții definitive și coerente. Abordările sunt multiple, unele mai reticente, altele mai înflăcărate, unele mai profunde și subiecte ale unor reflecții și studii mai serioase, altele simple manifeste politicianiste sau retorice sau chiar produse infiltrate malign pe linia războiului informațional în grupuri gălăgioase, extremiste, radicale, cu scopul de a submina o asemenea perspectivă, credibilitatea și prestigiul dobândit al României de astăzi.

Complexitatea unei asemenea perspective este în măsură să descurajeze politicienii preocupați doar de afacerile curente, care nu văd istoria care vine peste noi și au tentația să amâne sau să ascundă sub preș problematica aferentă unei evoluții naturale și invariabilă. Însă acest pas nu face decât să descalifice și să afecteze oportunitatea, atâta câtă este ea, să amplifice și să lase fără răspuns amenințările pe care le incumbă proasta gestionare a unui asemenea eventual proces, realizat intempestiv, tot așa cum slăbește perspectivele de voință ale cetățenilor români, ba chiar poate amplifica și lăsa fără soluții suma de vulnerabilități pe care le avem pe această direcție.

Agenda unei asemenea teme este, ea însăși, suficient de complexă, neclară și nesigură pentru a reclama nuanțele potrivite, abordările strict gândite și trasate din timp sau luările de poziție cele mai echilibrate și adecvate, în acord cu discuțiile purtate exploratoriu cu aliații și partenerii strategici, cu statele europene și actorii interesați. De salutat, la acest punct, trilaterala elaborată și funcțională – la nivelul miniștrilor de externe, e adevărat – între România-Republica Moldova – Ucraina, un instrument extrem de bun, cadru excelent de dezbatere și context potrivit în care se pot derula aceste tatonări, preluare a preocupărilor, asigurări și garanții, mecanisme de consultare și soluții.

Pentru că un lucru este cert: Chestiunea Românească a revenit în prim planul Lumii secolului 21 post-război și va intra în dezbaterea actorilor relevanți mai repede decât de așteptăm. Dacă nu a intrat deja. Iar România trebuie să vină în această dezbatere cu propriile idei și abordări, dacă nu cu propriul program și propriile opțiuni. Pentru a conduce procesul de reunificare, indiferent care va fi formula finală instituțională a acestui proces. Un proces profund democratic, pragmatic și realist, pe deplin european, beneficiind de toate avatarurile securității și apărării pe care le deține astăzi țara noastră.