Cele două cutii, sau despre dileme morale

Un editorial ar trebui să expună o idee, sau un cumul de idei clar conturate şi argumentate. Dar ce te faci dacă însuşi autorul este „în ceaţă”? Ca şi în filosofie, o întrebare poate fi mai valoroasă decît un răspuns. Profit de avantajul internetului,  şi vin către voi cu o dilemă proprie, care capătă nuanţe emoţionale şi morale. Vă voi povesti dilema mea, pentru ca la sfîrşit să vă cer părerea.

De curând, mă aflu într-un plin proces de reorganizare, re-etichetare, re-whatever. Lucruri pe care le păstram în speranţa că o să le folosesc cîndva, le arunc fără milă la gunoi dacă nu le-am folosit în ultimele 6 luni. În tot acest timp, am o cutie cu obiecte pe care doresc să le dau la un orfelinat. Totuşi, unele lucruri au valoare sentimentală şi le păstrez într-o altă cutie.

Mai am o cutie cu lucruri de la o fostă iubită. Am avut împreună o relaţie de 5 ani, şi ne-am despărţit acum un an şi jumătate. Deşi am fost logodiţi, iar despărţirea  a fost dureroasă, cicatricile s-au estompat pînă în punctul în care a mai rămas doar o dulce nostalgie.

Acesta fiind contextul, să purcedem către problema reală. Acum ceva ani, de ziua mea, domnişoara mi-a făcut cadou un telescop. Un gest care merită toată lauda, avînd în vedere că în perioada respectivă trecea prin nişte dificultăţi financiare mari. Din păcate, performanţele telescopului nu s-au ridicat la înălţimea gestului. Deşi el este aproape inutilizabil, de atunci l-am ţinut constant în casă – un memento pentru calitatea gestului şi a sacrificiului făcut de ea.

Cu toate acestea, englezii au o vorbă: it’s time to move on! Vremea telescopului la vedere a trecut. Urmează a fi plasat într-una din cutii – iar aici dilema: în care cutie să-l plasez? În cutia cu lucrurile de la ea, sau în cutia cu lucrurile pentru orfelinat?

Se  pot aduce argumente şi într-o direcţie, şi în alta. Raţional, dacă îl voi păstra în cutia cu lucrurile de la ea, telescopul nu va mai fi folosit niciodată. Se va depune colbul peste el, şi eventual, peste cîteva decade o să deschid această cutie şi o să zâmbesc cu nostalgia timpului ce a trecut.

Dar câte vise se pot împlini dacă telescopul ar ajunge pe mîna unor copii! Cînd pentru ei, un telescop reprezintă un sul de hîrtie împăturit sub formă de cilindru... De cîte poveşti şi de cît farmec ar avea aceşti copii parte, dacă le aduc un telescop „adevărat”!

Şi totuşi! Vorbim de fosta mea logodnică şi de gestul făcut de ea. În acest caz, telescopul reprezintă un simbol al sacrificiului de sine în numele iubirii! Nu se poate trece cu vederea aşa uşor.

Ar exista o a treia variantă. Pun acest telescop în cutia cu lucrurile de la ea, iar pentru cei de la orfelinat cumpăr un telescop nou. Dar aceasta este o soluţie facilă, pentru că schimbă datele problemei. Aşadar, într-un context imuabil, în care trebuie făcută o alegere între cele două cutii, fără a putea fi găsită o soluţie de compromis, voi ce aţi face?

O astfel reformulare a problemei seamănă foarte mult cu problema de etică a trenului.  Pe şinele unui tren se află cinci oameni legaţi, neputându-se mişca. Trenul se îndreaptă direct spre ei. Tu te afli la o anumită distanţă, lângă o manetă. Dacă tragi maneta, trenul schimbă macazul şi îşi va continua drumul pe alte şine. Cu toate acestea, pe celelalte şine se află o persoană care nu se poate feri în timp util de tren. În aceste condiţii, ai două opţiuni: (1) Nu faci nimic, iar trenul va omorî cele cinci persoane de pe şinele principale. (2) Tragi maneta direcţionând trenul către şinele secundare, astfel trenul va omorî o singură persoană. Care este alegerea corectă?

Problema trenului este o problemă clasică de etică, dar care pune în balanţă imperativul emoţional cu imperativul raţional. Ei bine, în cazul meu este cumva aceeşi luptă între imperativul emoţional (de a păstra telescopul) şi imperativul raţional (de a oferi telescopul copiilor). În cazul problemei trenului, implicaţiile sînt clar conturate, dar mai ales la un cu totul alt nivel faţă de dilema mea. Voi ce aţi face în locul meu? Aţi pune zâmbetul pe feţele unor copii, sau v-aţi oferi un gest de „egoism”, în amintirea unui simbol al sacrificiului de sine în numele iubirii?